Va disloca despartirea de Regele Mihai inertiile noastre …balcanice ?

This entry was posted by on Thursday, 21 December, 2017 at

  Sabina IOSUB : Viata ne-a dat niste lectii zilele acestea. Tuturor .

18 Dec 2017 – Jurnalul .ro

Mai avem o șansă

 

Zilele acestea nu a fost despre regalitate și republică, despre monarhi și președinți, despre parlamentari și preoți, despre militari și oameni de rând. A fost despre noi toți, împreună. Despre a trece peste barierele impuse de o societate înghețată în gândire și a înțelege că așa cum suntem în ultimii ani, dezbinați, suntem fragili.

Puterea ne-a fost dată acum de respectul pe care, împreună, am știut să i-l dăm unui Om simplu, unui Român adevărat.

Regele fără regat a strâns toate lacrimile noastre. Ne-am certat pe noi înșine în aceste zile că nu am știut să îi arătăm prețuirea atunci când a trebuit.

Au venit regii și prinții lumii la noi acasă. I-am privit uluiți și cumva bucuroși într-un moment atât de trist. Am fost mândri că sunt la noi în casă, că suntem români. Ca suntem “de-ai Regelui”…

De azi ce facem? O luăm de la capăt? Iar dezbinați, iar încrâncenați?

Mai avem o șansă… Împreună. Alături. Cu bunătate, decență și iubire.

==============================


Leave a Reply