DETOXIFY OR DIE !

This entry was posted by on Saturday, 5 March, 2016 at

Corectati CAUZELE nu simptomele / efectele !

MS: 23% dintre decesele din întreaga lume, cauzate de probleme legate de mediu

Courtesy : Cotidianul.ro

Aproape un sfert din totalul deceselor din întreaga lume sunt rezultate dintr-o cauză legată de mediu în sens larg, incluzând sinuciderile și accidentele rutiere, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), citată de France Presse.

Un raport al OMS dat publicității marți estimează că, în anul 2012, circa 12,6 milioane de decese au fost puse în special pe seama „poluării aerului, apei și solului, expunerii la substanțe chimice, la schimbările climatice și la razele ultraviolete”, care pot provoca sute de maladii sau leziuni oamenilor.

OMS, care a realizat un prim tablou al impactului mediului în sens larg în anul 2002, enumeră primele zece patologii legate de mediu.

Organizația relevă că 8,2 milioane de decese ca urmare a unor maladii netransmisibile sunt imputabile poluării aerului. Printre acestea se numără accidentul vascular cerebral, bolile de inimă, cancerul și bolile respiratorii.

Courtesy: ecifm.rdg.ac.uk ↓

 

 

 

 

 

Courtesy: brighthub.com ↑

 

 

 

Courtesy: permaculturenews.org ↓


Leave a Reply