Romantism ( desuet? ) – 1930. Despartirile ca niste riduri…

This entry was posted by on Friday, 29 January, 2016 at

               Acelei care a plecat

  (  poezie de Ion Pribeagu – 1930 ) cu un epilog “New Holism”

   Photo: divahair.ro

Când ai plecat, zâmbind, din casa noastră,
Din odăiţa plină de senin,
În grabă, ai uitat o floare-n glastră
Şi pijamaua ta de crèpe de chine.

Sărmana pijama cu flori bizare,
În care-ai râs atât, nici nu credea
Că va veni o zi amară-n care
Ai să ne uiţi, pe mine şi pe ea.

De-atunci, şedem în fiecare seară
În faţa sobei pline de cărbuni
Şi depănăm povestea iar şi iară,
Ca doi prieteni buni.

Ştiind c-atât de mult îţi fuse dragă,
O-mbrăţişez sub vraja din amurg,
Prin falduri îmi adorm privirea vagă
Şi-i mângai fiecare brandenburg.

Şi noaptea, prin apusuri cristaline,
Când dorul sparge-al lacrimilor dig,
O culc în pat alăturea de mine
Şi-o învelesc, ca să nu-i fie frig.

Publicat de Ioan NICA – Deva , Romania

Si acum, epilogul  evanstonian (…hiperoptimist ):

  Courtesy: perfectdevil131.wordpress.com


Leave a Reply