Archive for May, 2012

METHODOLOGICAL MARGINALIA

Posted by on Sunday, 6 May, 2012

Spatiul (si timpul ) nu se curbeazã ci mai curând  penetreazã !

 Noul model – Evanston al spatio – temporalitãtii  in sens  larg: curbura intru penetratie. Autenticitatea XXI cere  re-integrarea relativului intru absolut. Elucidarea  unui ” mister  XX ” = esenta  fizicã subtilã ( ne-mecanicistã si non-localã ) a inertiei, pune sub semnul intrebãrii  semnificatia metodologicã a principiului echivalentei

M.-As dori sa revenim la motivul “ Castle in the air” invocat de tine in treacat. Precizez ca in discutia noastra privata despre “ Einstein cu plus si minus” ai fost incomparabil mai incisiv decat, sa zicem, Hans Ohanian ( “Einstein’s Mistakes “ ) si deci mai util, mai indicativ, pt. cititorii nostri interesati cu adevarat de “ autenticitatea XXI”. Spre exemplu atunci ai facut o afirmatie care m-a  socat anume ca la nivelul anilor ’50 Einstein ar fi inteles/ intuit in sfarsit ca practic toate dezvoltarile lui, incepand cu efectul foto-electric ( structura granulara a luminii ) si terminand cu teoria relativitatii ( speciala si generala ), au fost castele construite pe nisipul realismului obiectual si ca, in pofida unor rezultate imediate ( de tip predictie ), à la longue ele vor juca / au si jucat rolul unor obstacole redutabile in calea progresului fizicii contemporane sub semnul autenticitatii; constientizarea in privat a acestor “ diversiuni geniale” a fost probabil atat de coplesitoare incat Einstein a refuzat explicit sa contribuie alaturi de medicii specialisti , la combaterea afectiunii sale (un aneurism stomacal urias), ceea ce ar fi putut insemna o prelungire a vietii sale si eventual o schimbare radicala a premiselor cercetarii fizice fundamentale. Tu ai descris – pt. mine – situatia printr-un termen special “ semi-sinucidere “. Iti mentii si astazi  aceste aprecieri si daca da , te-as ruga sa elaborezi putin.

F. Daca imi mentin aprecierile? Bineinteles! Vreau doar sa-i avertizez pe cititorii nostri ca desi eu continui sa-l consider pe Albert Einstein drept cel mai mare fizician al sec. XX, intrucat e vorba de adevarul cunoasterii voi fi, pe alocuri direct, neprotocolar. Convingerea mea ferma este ca acesti cititori , unii varstnici, deci care au acordat – timp de decenii – un credit total modelelor / conceptelor einsteiniene, merita sa fie avertizati ca lucrurile nu stau “ chiar asa”, deci ca adevarul fizic contemporan este din ce in ce mai diferit de autenticitatea XX, marcata profund de mecanicism si atomism/localism.  Aici voi fi mai curand “ telegrafic” urmand ca in articolele mele viitoare sa revin cu detalii si exemplificari concludente; asa va fi, spre exemplu articolul “ Zece extravagantze metodologice – si efectul lor asupra autenticitatii fizicii XXI ” ( in care voi prezenta intr-o lumina noua atat extravagantele lui Einstein, Heisenberg, Born, Pauli, Bell… cat si contributia similara ( desi mai timida ) a unor contemporani de prim plan aflati inca, mai mult sau mai putin, sub influenta cartesianismului . Revenind la Einstein precizez ca elaborarile mele se vor situa in prelungirea – mai cuprinzatoare – a unor rezultate remarcabile , totusi insuficiente , ale unor cercetatori interesati de fundamentele fizicii ( cuantice, in deosebi ) ca de exemplu Travis Norsen, Hans Ohanian, H.H.Lindner, D. Albert , D.Home s.a. Spre exemplu abordarea problemei proprietatilor ( inclusiv de pe pozitia “ PIV “) si corelativ a realismului ( naiv, stiintific,etc ) este profund compromisa de absenta unei viziuni ( see the whole picture! ) care sa ia in considerare potentialul – posibil, fara de care se poate discuta la nesfarsit cu argumente realiste pro si contra subtiri, neconvingatoare deci, pana la urma, generand inautenticitate. Voi preciza scurt ca aceste proprietati ( ale micro-sistemelor ) pre-exista totdeauna  masurarii dar nu ca actualizari ( Bohm )  si cu atat mai putin ca reali ( Einstein si, mai recent , D. Aerts  ) ci sub forma unor potentialitati ( configurate inca in situatia initiala numita “ preparare “ ) definirea / actualizarea lor avand loc progresiv sau gradual incepand cu propagarea in spatiu spre ecranul-detector ( environment-ul fiind -intr-o acceptie ingusta a termenului – un “ ecran” longitudinal, diluat, calitativ nedecisiv desi important ). Ca si in alte situatii similare, abordarile mentionate ignora in mod impardonabil  transformarile graduale = trecerile.

A.Khrennikov are deplina dreptate sa dezaprobe energic atitudinea aproape standard a fizicienilor contemporani de subapreciere a modelelor elaborate matematic deci singurele eficiente ale probabilitatii ( in varianta Kolmogoroviana respectiv Bayesiana ); cu atat mai mult este indreptatita atentionarea mea asupra considerarii potentialitatii ( undelor potentiale ) ca realitate fizica fundamentala aflata evident undeva beyond / intru in raport cu aceste probabilitati.

O eroare formidabila a lui Einstein ( care intr-o prima faza i-a adus o binemeritata celebritate  – desi o noutate  de esenta FAPP, reprezentand un progres conceptual – metodologic  incontestabil in raport cu aliniamentele pre-einsteiniene ) a constituit-o combinarea sincretica postulata ( pe baze realiste ? locale?) a spatiului ( timpului ) intre ele si cu materia , introdusa la nivelul relativitatii speciale si definitivata la nivelul relativitatii generale. Diversele “ confirmari “ la nivel astronomic nu au facut decat sa complice lucrurile din pdv conceptual / metodologic ( astfel de verificari contextuale puteau fi realizate / remarcate si la scara realismului terestru, am in vedere refractia / bending-ul razelor de lumina si geneza curcubeului ( rainbow formation ) considerate adesea  , din pacate, ca “ optics for kids”. Aceasta eroare ( implicand identificarea  dintre geometrie si fizica, respectiv dintre  spatiu / campuri  fizice / eter ) este similara cu abordarea simplist-mecanicista a lui Schrödinger care , precum se cunoaste , a identificat intr-o prima faza  functia de unda cu undele materiale ( Einstein: ” fields are physical states of  space.” Mentionez ca aceasta teza aparent   acceptabila din pdv metodologic – intrucat chipurile ar depasi modelul  spatialitatii pasive traditionale : spatiul = un ” simplu ”  container ) pacatuieste prin indistinctie: spatiul si campurile fizice ( electromagnetic , etc. ) si, corelativ, geometria si fizica  sunt inseparabile dar distincte, cum voi preciza in continuare ). In figura 10, reprodusa mai jos, apare clar ca lumina ( dar nu spatiul si nici timpul ” in general “) isi deviaza traiectul in functie de energie / frecventa. In conformitate cu viziunea Evanston ( promovand cu tenacitate  caracteristicile metodologice definitorii pt. fizica contemporana: distinct / inseparabil ) spatiul , fara a redeveni o entitate absoluta in sensul traditional ( newtonian sau lorentzian ) nu se identifica totusi  nici pe departe cu realii ( particule, campuri ) ci, centrat fiind pe ceea ce noi am numit “ camp potential: p-etherons” = aoP, nu se curbeaza in vecinatea unor corpuri masive ci penetreaza practic neperturbat situatia data ,fapt confirmat, intre altele, de valoarea quasi- imuabila, necontextuala, a constantelor universale si, corelativ, de  quasi-omogenitatea si quasi-isotropia  universului la scara mare si f. mare. Cu alte cuvinte, in contrast cu campul electromagnetic si orice alte campuri reale, spatiul ( si timpul ) fundamental nu se curbeaza ( a0 fiind prea mic ) ci penetreaza ( P= potentialitatea fiind, de aceasta data, factorul decisiv), spre deosebire de cazul realilor ” i ” care se disting prin  ai» ao si p « P. Mi s-a atras atentia ” prieteneste “ca  promovarea modelului Evanston ( ” curbura intru penetratie” ) ar  putea  conduce la   absurditati conceptual – metodologice  cum ar fi un univers plat, omogenitate  fizica si metafizica,etc. Replica mea: according to  the New ( XXI ) authenticity, noul  univers nu doar ca  ar putea fi  unul plat , EL TREBUIE SA FIE PLAT ( EUCLIDIAN ) ! Mai exact : noul univers trebuie sa fie: quasi- plat ( quasi-euclidian ), quasi-omogen, quasi- isotrop  iar  simultaneitatea autentica  – una quasi-absoluta , prin  raportare la un nou si privilegiat  reference frame, aflat intr-o stare  de quasi-repaus ( mai exact  : echilibru dinamic )= noul ether ( a0P ).

Doua precizari:

i. aceasta particula ( poate sâcâitoare ) “quasi”  reprezinta …razbunarea realistului  Einstein , concretizata prin acel ireductibil ” a0″ numit de mine  actualizator

ii.dezvoltarea viitoare a fizicii nu va insemna deloc o reintoarcere la  ” momentul Lorentz “- cum sustin unii  autori  : noi nu ne putem intoarce la aliniamentele Lorentz (spre exemplu la ether-ul Lorentz, de esenta realist -electronica si nici la considerarea  ” Lorentz invariance” ( L I ) drept un criteriu fizic fundamental, in plina ofensiva a fizicii non-locale! Reproduc aici o fraza memorabila a lui  J.S.Bell, extrasa de mine din Interview-ul Canto : ” Behind the apparent Lorentz invariance of the phenomena , there is a deeper level which is not  Lorentz invariant.” Asta nu inseamna ca LI ar fi devenit superfluu ci doar ca acest criteriu relativist ( provenind din electromagnetism! ) trebuie raportat la  noua situatie metodologica, in curs de constituire: localul intru non-local sau, daca preferati, ether-ul Lorentz intru ether-ul XXI ) ci putem si trebuie sa- l aducem / implicam pe Lorentz la/ in  autenticitatea XXI . De aici un nou…quasi : fizica quasi – lorentziana…

 

cadere-spectaculoasa

Spre un univers…plat si omogen: Curbura…întru penetratie – varianta realistã ; in varianta autentica ( = potentiala )

singurele inomogenitati ramase  la vedere ar fi fost cel mult…pintenii , respectiv copitele, corespunzand…simbolului evanstonian a0 .

  ( photo courtesy: iasi 365.com)

Iata ce declara remarcabilul fizician american ( de origine croata ) Nikola TESLA  cu privire la  ” curbura spatiului ” postulata de Einstein : ” To say  that in the presence of large bodies  space becomes curved, is equivalent  to stating that something can act upon nothing. I for one , refuse to subscribe  to such a view.”   Citatul provine din cartea lui Marc J. SEIFER ” Transcending The Speed of Light…” ( Inner Traditions, 2008 ). Mentionez ca desi consider cartea deosebit de interesanta din punctul de vedere al autenticitatii XXI,  eu m-am gasit ( si nu o data ) in dezacord atat cu autorul  cat si cu Tesla insusi; iata doua exemple: Tesla considera,paradoxal, ca spatiul  este  complet lipsit de proprietati ( ” I hold that space  cannot be curved , for the simple reason that it can have no properties “) = o exagerare de tip ” general abstract” care  face imposibila promovarea  inseparabilitatii fizice; subliniez  ca  Tesla  are in vedere – contextul obliga! – spatiul fizic si nu un spatiu ” pur “geometric ; reproduc dintr-un articol al prof.  polonez Ludwik KOSTRO (University of Gdask ) o ” replica” a lui Einstein privind fizicalitatea totalitatii spatiu-timp: “Einstein called the space-time continuum of his relativity theory during long time “new ether” because…especially in General Relativity, space-time is presented as entity with physical properties.” In schimb , MJS  pare sa  ignore faptul crucial ca Einstein  a combinat postulativ si in maniera realista, spatiul ( universal! )cu campul electromagnetic , deducand  fara complexe conceptual -metodologice  ca daca  lumina se curbeaza , spatiul insusi se curbeza ceea ce in prezent este  deopotriva inacceptabil si misleading ( Fig. 10 ) : ” ignoring the space curvature data from 1919 eclipse( ?? FF :  experimentul ” Eddington”  nu a avut nimic a face cu spatiul  decat indirect si mai cu seama…arbitrar! Chiar la nivelul ” ether-ului local ” legea de curbura a spatiului ” nu coincide in mod necesar cu cea a campului electromagnetic, fapt intuit admirabil de catre Tesla)  which supported Einstein’s idea that space was curved around large bodies  such as stars, Tesla suggested  ( absolut corect! FF ) that the existence of a force field  would account for the same mathematical results.Thus Tesla brazenly concluded ” Not a single one of relativity propositions has been proved.” Desigur, MJS  are scuza ca asa vede lucrurile majoritatea fizicienilor ( de ieri si de azi ); asa este , dar cu un mic amendament: fortunately, adevarul nu  constituie un concept  electoral, controlabil  prin punerea la vot.

File:Teslathinker.jpg

In atentia lui…Tesla si a lui Marc J. Seifer : singura  rezolvare corecta ( nereductionista! ) a acestei situatii este ca, macar la la nivelul autenticitatii XXI,  sa se faca o distinctie principiala ( nu separare ) intre spatiu si camp si, mai cu seama,  intre curbura si penetratie, respectiv intre conceptul de spatialitate einsteiniana ( nefundamental , centrat pe reali: particule , campuri ) si spatio-temporalitatea in sens larg , de esenta  non-einsteiniana ,a carei natura fizica este una   potentiala  = fundamentala, incompatibila cu curbura ” universala” introdusa simplist – postulativ   de catre Einstein. Modelul Evanston nu neaga curbura ca atare ci  considera  ca aceasta trebuie subordonata penetratiei conform schemei ” curbura intru penetratie ” , intre cele doua spatialitati  existand  o continuitate  eterogena, de distincte, ca un caz particular al relatiei   local ↔ non-local ( neacceptata de Einstein si einsteinieni). In noul context, Tesla  ( si nu Einstein sau… Kostro ) are dreptate  intrucat este vizata   spatialitatea fundamentala. Chiar admitand ca spatiul-timp nefundamental  insoteste indeaproape formatiunile materiale ( ca in cazul  Pamant / atmosfera terestra ) curbandu-se odata cu ele – ceea ce explica atat esecul ( programat ! ) al experimentului Michelson – Morley cat si succesul de tip FAPP al modelului  Einstein – spatio-temporalitatea  fundamentala  ( articulata cauzal cu lumea materiala prin  ao, deci mult mai slab , dar  oricum ≠ 0 ) trimite mai curand spre ” absolut”  (un absolut nou, deopotriva  non-newtonian, non-lorentzian si… non-einsteinian ( = c  si = space-time continuum…  stipulat de Einstein ca fiind  the” new ether” ), fiind vorba  nu doar de o articulare nenula / subtila ci, mai cu seama, de o esenta  modala  net diferita = potentiala ). Aceasta (re)integrare a relativului intru absolut ( de care aveam atata nevoie ! Oricum ,pot declara cu mana pe inima ca, din considerente de …coerentza umana, in privat nu am renuntat niciodata la conceptul de simultaneitate absoluta. Mai jos voi reproduce un pasaj din Bertrand RUSSELL , deosebit de elocvent pt. complicatiile implicate in conceptul einsteinian de ” simultaneitate relativa” )  ar fi putut fi ” vazuta” de  catre…pozitivistul  Einstein cel putin ca o solutie viitoare posibila; totusi, din cauza  considerarii inflexibile a non-localului  ca o “spooky” speculatie , marele fizician s-a auto-expus la o postura metodologica ingrata  de tipul “ Einstein intru Bohm “ ( respectiv ‘ ordinea explicita “  intru ” implicate order” or causal reality / order intru acausal reality / order) . O prima  consecinta a acestei reasezari  se regaseste in denuntarea ( nu totdeauna  justificata ) a limitelor de validitate ale teoriei relativitatii (  speciala si generala ), precum si a abordarii einsteiniene a esentei fizice a gravitatiei / inertiei , fenomen complex  ( neepuizat de solutia mecanicist – locala = curbura spatiu- timp ) care, dupa parerea mea, necesita o deplasare de accent de pe   cauzal ( forta ) pe acauzal ( entanglement, interferenta, rezonanta ), ultimul aspect fiind mai curand solidar cu influenta  ( nu actiunea ! ) noului eter XXI. Invocarea ( vezi mai sus ) a motivului  ” Castle in the air”  sugereaza nu doar ca Einstein a intuit  apropierea ( si amploarea ) acestei failure ci si originea ( metodologica ) a esecului. Pt. fizicienii tineri ( si chiar pt. cei nu tocmai tineri, care mai poseda resurse  interne  pt. o schimbare decisiva de atitudine metodologica ) lectia ” Einstein si ether-ul ” este cat se poate de instructiva in deosebi  pt. riscurile implicate atat de atitudinea pozitivista ( in prezent perimata ) cat si de cea operationalista ( activa  si azi ).  Dupa mai bine de 2 decenii de cand  studiez ether-ul sub aspect istoric si onto – logic , am ajuns la doua concluzii generale si una particulara , cea din urma vizandu-l in mod special pe Einstein. Iata aceste  concluzii , insotite de comentarii minime :

1.Promovarea ether-ului de catre fizicienii si filosofii – din antichitate si pana astazi – a reprezentat  expresia (  adesea  confuza ) a  nevoii de Absolut.

2. Aceasta nevoie de absolut  s-a exprimat – rezonabil – in fiecare epoca istorica  in termeni ( concepte, categorii ) specifici, luand succesiv forme ca:

  ether mecanic→ ether electromagnetic→ ether gravitational→ ether potential.

Se poate afirma ca fiecare abordare particulara a ether-ului din seria mentionata  contine atâta  ether autentic câtã potentialitate. Aici, evident, eu raportez autenticitatea ether-ului  la Absolut : exista si variante locale  ale ether-ului ( “inautentice”  dar nu lipsite de interes teoretic si practic )  asa este, spre exemplu, modelul   “ transmuting ether” sau  ” subquantum kinetics ”  un model de esenta Brusselator – Prigogineana, elaborat  de inspiratul Ph.D.- Paul LaVIOLETTE .

3. Atitudinea  fata de  ether a lui Einstein a fost caracterizata printr-un  evident oportunism metodologic de natura  cauzala: Einstein – campionul  relativitatii, a recurs conjunctural  la ether ( fie negandu-l in integrum  ca fiind superfluu si misleading ,fie  acceptandu-l in forme  drastic retusate, realist si…relativist inofensive : fara o consistenta fizica minimala  , fara motion , etc.) nu din ” nevoia de absolut” ci , aidoma lui Mach si fidel  modelului ” contiguitatii fizice ” al lui Hume , a incercat sa gaseasca   in extremis  un mediu adecvat  realismului sãu ( totusi ) local , pt. explicarea ” actiunii  la distanta ” a fortei gravitationale ( totusi non-locala ) , fara a recurge la vreun ingredient ” spooky “; ether-ul  “Einstein” reprezinta  in cel mai bun caz o forma  ( curioasa! ) de ether local ( implicat mai curand  in asa-numita “ pushing gravity” , vezi mai jos ).Pasajul de fata  contine  istoria ” secreta ”  concentrata a edificarii acelui “ Castle in the air ” – simbol care devine din ce in ce mai   reprezentativ pt. intreaga  creatie a  marelui fizician, creatie  subminata decisiv de  un realism local si  de un relativism radical care au alimentat  nemijlocit modelele fizice bazate pe negarea /manipularea / anexarea   lui ” beable ” de catre ” observable “, promovand negarea literala a simultaneitatii absolute ( in natura ) precum si a existentei spatiului in sine, identificata reductionist cu fenomene realist  locale cum ar fi…contractia riglei   si a timpului in sine , identificat  fara nicio motivatie metodologica cu …precaritatea operationala desemnata impropriu prin termenul ” dilation of time “. Confuzia – cu sau fara intentia de a lovi in ” absolut”- dintre categoriile de tip ” beable “ si replicile  lor relativiste de tip ” observable “ poate fi usor prevenita prin utilizarea  termenilor locali ” contractia intervalului spatial sau a lungimii” respectiv ” dilatarea intervalului temporal sau a duratei ” . O eroare metodologica  similara a comis  N.Bohr care a subminat in mod sistematic – pe o durata de decenii ! – constituirea ontologiei lui ” a fi / beable   in cadrul mecanicii cuantice, afirmand  reductionist ca singura forma autentica a existentei fizice este cea bazata pe observare / masurare.

 

Optical_Prism_01Modelul Evanston – USA

Fig. 10  … EPR XXI. The  micro -radiography of a big methodological error (1919…): the genuine /non-einsteinian/ fundamental  space is inseparable but DISTINCT, actually constituting the new,  authentic ether  = the ” XXI ether”. Figura  prilejuieste  o ” reformulare XXI, in termeni spatiali ” a paradoxului EPR din 1935. In contradistinction to some celebrated local -realist experiments ( such as  Michelson – Morley and even Mount Wilson ), the 2sE -Evanstonian version –  and our model of distinction  micro / Macro , constitute  the first physical proof  that  the non-einsteinian space , respectively, the fundamental ether , actually exist. Autorul este ferm convins ca  mesajul conceptual-metodologic unic al acestei figuri  va conduce neintarziat la  afisarea ei in toate laboratoarele de fizica necontaminate de dogma space – time curvature einsteiniana ; pt. optimizarea acestui proces de mare relevanta educativ – formativa  fac aici specificarea ca Fig. 10 este total  libera de orice  aranjamente de tip Copyright. Singura ” revendicare de autor ” este sa se precizeze Modelul Evanston – USA – prin care doresc sa omagiez interesul exceptional al prietenilor americani  fata de  evolutia  acestui blog .

Combinarea ( implicand confuzia, identificarea ) dintre spatiu  si  timp in sens larg cu manifestarile reale = nefundamentale, a alimentat diversele concluzii …quasi-apocaliptice conform carora ar avea loc anihilarea spatiului sau “ the End of time “. Unica modalitate de a preveni astfel de modele /concluzii neavenite – care oricum nu explica nimic – este combinarea celor doua “categorii  beable cu singura resursa fizica imperisabila disponibila – potentialul – posibil. Einstein a ratat aceasta sansa extraordinara ( sugerata de A.N.Whitehead  ) si esecul lui de “a sintetiza / unifica  Realul “ pornind de la…reali ar trebui sa fie ( dar nu e ! ) exemplar. Voi incheia cu o precizare esentiala: eu nu sunt impotriva “combinarii” in general ci doar  impotriva  optiunii realist-locale  einsteiniene, nefiind exclus ca, pe baze noi, potential-nonlocale combinarea  spatiu / timp sa se dovedeasca a fi mult  mai  ampla/ semnificativa decat  se considera  in prezent. Dupa cum se poate constata usor, criticismul meu desi radical nu se atinge ( inca! ) de matematica relativitatii  ( desi arhitectonica insasi a ” Castelului ” meritã o abordare XXI pe cat de distincta pe atat de…plata , vizata fiind , desigur,  linia de gandire tensoriala   Gmn = 0 ) ci se limiteaza la fundatia acestuia , altfel spus la interfata matematica / fizica = Natura .

 

 

    Legatura ( profunda ) dintre inertie / gravitatie si simultaneitate ca efecte de univers

      Tinand cont de succesul de audienta  al ultimei mele interventii , ceea ce nu ma surprinde intrucat afecteaza  datele cruciale ale existentei noastre – fizicieni sau nefizicieni – vreau sa adaug si finalul mai  personal al discutiei despre Einstein  pe care am avut-o cu Lena. La un moment dat Lena, amuzata, m-a interpelat : Florin, stii ce ar mai trebui adaugat ? Faptul ca Einstein nu a inteles…teoria relativitatii…?! Am izbucnit amandoi in ras fata de o astfel de concluzie mustind  de …teribilism metodologic , dupa care , redevenind seriosi, am remarcat grav: de fapt  eu am facut o afirmatie care implica si chiar depaseste ” adaugirea ” ta: Einstein a inteles – el cel dintai – ca …nu a inteles teoria relativitatii  in profunzimea ei, adica mult dincolo de mecanicismul nou, rectificat sub semnul unor ingenioase conjecturi  – deci dincolo de miscarea corpurilor si / sau a  observer-ilor, invarianta / covarianta ( Einstein nu prea a inteles  covariantza Poincaré / Minkowski ! ), inertialitate/gravitatie / echivalenta,  c = limita absoluta a vitezei de propagare a semnalelor fizice, simultaneitate ( doar) relativa, etc. ) si , f. probabil, a estimat lucid si consecintele acestor  limitari asupra cunoasterii ulterioare inclusiv sau mai cu seama asupra modelelor de univers. El a inteles ca de fapt  s-a limitat  mai curand la descrieri  matematic – abstracte  de origine conjecturala (sub-teoretica ) fara a implica nivelul  fizic / explicativ propriu-zis. NU intamplator esenta fizica , cuantificata sau nu, a  masei / inertiei /gravitatiei s-a dovedit a fi , peste decenii,  o problema inabordabila in framework-ul einsteinian , curbura spatiului neconstituind o explicatie ci o descriere…stipulativa  de prima aproximatie, nefundamentala  altfel spus ” la nivelul constructului matematic spatiu – timp” . Ca si in cazul  “2sE” – tratat de mine  pe acest blog sub titlul ” Beable or observable, Mr. Bell? “, caz in care  atat realismul local cat si ” holismul” einsteinian s-au dovedit blocante, impracticabile- abordarea  XXI a gravitatiei trebuie facuta  intr-un framework  adecvat de tip potential – ” realul intru posibil” .  

File:Field lines mass 24 lines.gifAuthor: LOOKANG

Explicarea ( nu descrierea! )  gravitatiei ca   fenomen fundamental  de esentza non-locala  presupune inglobarea ” principiului  lui Mach ”  intr-un concept-model  cuprinzator de tip “localul intru non-local “  cu  precizarea ca non-localul trimite  – atat in cazul teoriei  contemporane a gravitatiei cat si  in acela al modelului simultaneitatii absolute – la  universal  entanglement : TOATE sistemele materiale  – inclusiv  cititorii acestui blog – fiind conectate  ( slab dar nenul! ) la nivel fundamental.

    O mentiune specialã : pentru prima data in istoria fizicii, modelul nostru ” ether XXI ” de esenta  potentiala – asadar implicând  premisa  crucialã a penetratiei – afirmã /studiazã  existenta unei legaturi profunde, definitorii intre inertie / gravitatie si simultaneitate,  ele reprezentand  tot atatea  efecte de Univers = wholeness’ effects . Expertii contemporani in problematica  inertie / gravitatie – extrem de incitanta!- vor fi probabil interesati  de noua interpretare  pe care noi,  aici la Evanston  , o propunem pt. inertie si anume:

    inertia  =  rezistenta  ether-ial controlatã a sistemelor materiale  la tendinta incãlcãrii locale a…simultaneitãtii  absolute.

 

Obsesia  lui Einstein  de a nega / ignora  absolutul ca : miscare , ether, non-localitate…- l-a impiedicat sa vada ca  in cazul gravitatiei / inertiei  avem a face cu doua procese efective neconventionale – cuplare respectiv decuplare cu absolutul  care , la limita ( admitand  existenta  penetratiei si a propagarii semnalelor fizice  de tip a0P cu viteze  quasi-infinite ) tind sa coincida ( fizic nu doar numeric ca in abordarea einsteiniana ) devenind practic indiscernabile. Cu alte cuvinte, viziunea “ relativul intru absolut ” i-ar fi permis  marelui fizician sa remarce ca  echivalenta fizica ( semnificand  deopotriva egal dar si distinct ) poate trece totusi ( cu…viteze supraluminice ) in identitate fizica. La cealalta extremitate, cei care prefera sa  aplice / limiteze  echivalenta nu la concepte de tip ” beable ” ci la raportul ( aparent simplu dar de fapt… ingust / abstract  ) dintre masa inertiala si masa gravitationala considerate  “in sine ” ( weak Eq. Principle ) trebuie sa tina seama ca – din punctul  de vedere fizic , definitoriu pt. autenticitea XXI – problema  echivalentei ” slabe ” se dovedeste a fi  totusi  complicata, implicand  o revizuire / adaugire eventual …fara sfarsit a principiului echivalentei (  acest aspect semnificativ este  prezentat scurt dar convingator de catre   cercetatorul chinez Fu YUHUA – la pag. 87 , vezi mai jos  o detaliere – a unei carti  de un  real interes metodologic ,  intitulata “ Unsolved Problems in Special and General Relativity ”  ( Education Publishing- Ohio , 2013 ) al carei editor -in- chief  este profesorul româno-american  Florentin SMARANDACHE  ( New Mexico University  ), binecunoscut pt. atitudinea sa intransigenta in promovarea absolutului ( atitudine , in mod firesc , inconfortabila pt. relativistii conventionali  si nu numai ). Revenind la   lucrarea lui Fu Yuhua, acesta  afirma ca  echivalenta  reala ( fizica  ) a celor doua mase  comparate , este pastrata doar daca acestea   sunt supuse  in mod egal  influentei  unor factori fizici  ca temperatura,  campurile electromagnetice, s.a., in caz contrar  echivalenta este  incalcata   ( chiar pe baza legii…einsteiniene : Σ Δm =  ΣΔE/c2 ). Rezulta ca  pt. a-si pastra validitatea  principiul  echivalentei trebuie revizuit   in sensul ” Under the same  temperature (  or other fields )  the inertial mass and gravitational mass  are equal. “

Cand am incheiat lectura lucrarii lui Fu  ( si a volumului ” Smarandache ” in ansamblu ) mi-am dat seama ca mesajul lor metodologic principal  poate fi sintetizat prin / in  cateva  cuvinte binecunoscute: ” See the whole picture ! ” ceea ce mi-a explicat atat sursa afinitatii particulare a cercetatorilor orientali fata de  geometria / viziunea Smarandache ,  cat si  reticenta  unor colegi occidentali – nu putini – care , orice s-ar spune , prefera inca sa studieze aspectele ” yin” si ” yang “  à la Descartes adica in  separatie. O amintire  relevanta de  pe vremea studentiei ( ca filosof ) : asimiland in paralel  doctrina Tao si relativitatea , ether-ul, etc. am fost socat  sa aflu ca asa-numita contractie Fitzgerald – Lorentz  a lungimii ar reprezenta nu doar un  ingenios si fecund  procedeu euristic  ci chiar o realitate  fizica. Explicatia socului: daca  admitem ca efectele relativiste ar fi rezultatul  modificarii densitatii ether-ului, extremitatea  frontala  a  moving rod ( rachetei, etc. )   s-ar putea contracta sub actiunea / influenta unei over-pressure  ether-iale . Dar atentie:la fel de rezonabil  imi parea   ca la extremitatea  opusa  sa aiba loc ( sub actiunea  / influenta   unei corelative under-pressure ) o …dilatare  si ca per total cele doua efecte relativ simetrice ar trebui  – in real – sa se compenseze reciproc, ceea ce ar  explica  faptul ca  the rod  (sau racheta  ) revenita la  conditia / situatia initiala  nu prezinta  niciun fel de micro-fisuri …lorentziene. Practica separarii laturilor  yin / yang   ( urmata, de regulã , de ignorarea completa a  uneia din ele  ) nu tine exclusiv de istorie, ea constituind un loc comun in ” autenticitatea  XX ” :  modelul FAPP ( taci si calculeaza! ), ruptura dintre potential / actual  (  W.Pauli:  Nu virtualizati fizica ! ) sau chiar abordarea recenta a   problematicii  Lorentz  ( a se vedea , spre exemplu, cartea lui   J.Levy ” From Galileo to Lorentz …and Beyond “- 2003 , Ed. Apeiron Montreal, Chap.6 ) .

File:Florentin Smarandache.jpg

Professor Florentin SMARANDACHE

3 Remarci:

1. Colegialitatea de viziune nu exclude ci presupune deosebirile conceptuale

Aprecierile de mai sus  ( sincretice, nedefinitive, orientative  ) trebuie preluate  mai curand ca atentionari / semnale preliminare privind unele pozitii metodologice ” de autor ” exprimate intr-o maniera  personala si ,  inevitabil,  ipotetica / inexacta de catre cei nominalizati.  In ce ma priveste ,  subliniez  ca sunt departe de a subscrie  automat la  toate opiniile   semnate  de Fu  Yuhua, Fl. Smarandache sau Joseph Levy.

2.  Este penetratia doar ” visul urât ” al unui blogger ?

Voi exemplifica unul dintre  detachment-urile mele  prin raportarea la cartea ” From Galileo to Lorentz …and Beyond” , precizand  ca eu o consider deosebit de utila intrucat  reprezinta  un decisiv pas inainte in raport cu  fizica  einsteiniana conjecturala desi, din pacate ,  autorul  J.Levy  ramane undeva ” in between “, ferm  ancorat in  sfera  ” solida” a actiunii (sau  a “materiei ordinare” , in termenii lui Frank  Wilczek ), ceea ce pune – in opinia mea – sub semnul intrebarii insasi legitimitatea subtitlului cartii: ” Principles of a fundamental  theory of space and time ” ). Riguros vorbind, abordarea  lui J. Levy  tinde spre dar nu atinge  fundamentalitaea spatio – temporala   conforma cu autenticitatea  XXI, situandu-se   metodologic chiar sub nivelul asumarilor lui Wilczek. Spre exemplu, rezultatul nul / negativ etc. al experimentului Michelson – Morley  nu mai poate fi explicat  satisfacator ( pana cand ? ) ramanand in real, prin  invocarea ” necesara”  (cumva si suficienta, Mr.Levy ? ) a  contractiei  Fitzgerald – Lorentz a lungimii ( ” contractia standardelor” ) ceea ce desi  contine unele momente de  rectificare incontestabila,  apartine totusi autenticitatii XX. Procedandu-se astfel  se ignora caracterul esentialmente potential al ether-ului XXI, mai exact insusirea cu adevarat  fundamentala a penetratiei care  sfideaza nu doar  metodologia  de laborator ( interferometrica ) a lui Michelson  ( cu toate perfectionarile ei ulterioare ) ci orice alta forma  de experiment traditional , realist – locala. Cerinta unei ” deeper physics ” – cu care nu se poate sa nu fim de acord! – este receptata de noi, aici la Evanston , ca o  mobilizare inconfortabila pt. cautarea / gasirea unor forme  experimentale noi ,  mixte,  implicand  ( ca in cazul  2sE ) deopotriva nivelele  potential/ actual / real.

3. Cine este inautentic: Joseph LEVY sau Florentin SMARANDACHE ?

J. LEVY este , sincer vorbind , un autor…inevitabil pt. toti cei care doresc sa  asimileze  / conceptualizeze asa-numita ”  autenticitate XXI “. In lucrarile lui am intalnit  unele  luari de  pozitie  deosebit de  concludente  privind  statutul metodologic  contemporan al  unor ” conjectural  artefacts “.   Iata un exemplu  : Minkowski space -time ( p. 66, cartea ” From Galileo to Lorentz …and Beyond”, 2003, Apeiron – Montreal  )

Space-time transformations  are nothing more than  the Galilean  transformations disguised  by systematic errors of measurement. After correction  for these errors , the true transformations  in which space and time are  distinct are recovered.  Minkowski space – time ( Attention, V. Petkov : a prezenta  un artefact geometric  vechi de peste un secol ca fiind fundamental pt. fizica actuala  constituie un act de …super-curaj ! )  is therefore reduced to an artefact resulting from a convention of  synchronization based on questionable  assumptions. “

Studiind lucrarile sale din ultimii ani ( carti, articole )  voi  afirma ca – in pofida unor  remarcabile  pozitionari metodologice de tipul celei sus-mentionate- J.Levy ramane totusi ezitant si misleading in privinta  elaborarilor  “Beyond ” ( Lorentz ) , de un interes  maxim pt.  promovarea autenticitatii XXI. Un exemplu concludent il constituie  atitudinea sa metodologica  fata de ” contractia  Fitzgerald – Lorentz ” a  lungimii /intervalului spatial ( vezi mai sus )  care , in opinia mea, nu este decat un ingenios artefact pro domo ( independent de  ” suportul experimental “ recent  care este multiplu interpretabil ).

Cum se raporteaza  Florentin SMARANDACHE  la o asemenea problematica ? F.S. , departe de a fi metodologic ezitant este mai curand  un impetuos ! In cartea sa ” Absolute Theory of Relativity ” ( ATR )  el se pronunta franc impotriva  time dilation ( ?? F.F. ),  length contraction,  relativity of simultaneity…Intr-o lucrare ulterioara, el afirma  cu dezinvoltura :

“Space and time  are absolute ( universal ) and Lorentz contraction  and Minkowski ‘s metric  are unrealistic. ” Smarandache considera ( corect, in opinia mea ) ca este  cel putin suspect faptul ca  Lorentz contraction  este independenta de timp  (  L = L0 C ( v ) = L0 √ 1 – v2 / c2 ),  in care  este evident ca factorul  contractie  C ( v )  depinde doar de viteza rachetei ( v ) si  de viteza luminii in vacuum ( c ). ceea ce inseamna ca daca racheta ar zbura o secunda sau un an  contractia ei ar fi aceeasi ( ??, F.F.). F.S. se intreaba, cat se poate de legitim : ” How is that possible in the real  physical world   to have let’s  say  a rigid  rocket shrinking to half and then later  elongated back to normal  ( as an elastic material).  It is more science fiction..”

Din pacate , negativismul similar al  lui Smarandache fata de “ dilatarea  timpului / duratei “  imi pare nejustificat intrucat  acest efect relativist  face parte ( macar ca o ruda prin alianta ) din familia  fenomenelor redshift / blueshift a caror existenta fizica  este multiplu probata teoretic si experimental.

===========================

Revenind la ” inertie ”   sa recunoastem: noul model ipotetic /explicativ contine mult timp  ( necombinat cu spatiul ! ), suficient Mach si putin ( tot mai putin! ) Einstein.Remarcabil: sub  tirul reunit al factorilor  etheriali XXInonlocality / entanglement / potentiality – spatiul-timp  conventional , respectiv geometrizarea fizicii  precum si principiul conventional al  relativitatii si al echivalentei  isi pierd  progresiv pozitia  centrala  atribuita  lor in mod conjectural  de catre autenticitatea XX. Aceasta dezintegrare a   unor elaborari conjecturale, reprezentative pt. autenticitatea XX  ( pe cat de atractive  ca modalitati descriptive  pe atat de…paralele cu  realitatea fizica  propriu-zisa ) este accelerata datorita  atat eforturilor fizicienilor …disidenti cat si contributiei   unor  reprezentanti remarcabili  ai einsteinismului  tarziu ( XX / XXI ). Un exemplu  semnificativ  : Erik VERLINDE ( University of Amsterdam ) , urmand un scenariu  holografic  (care  in opinia mea vine  aproape  de modelul ” universal entanglement ” ) , afirma intr-un paper din 2011 ,ca gravitatea  nu este o forta fundamentala  a naturii ci mai curand un fenomen emegent avand o esenta termodinamica : “ gravity is an entropic force “. Interesanta  este critica ( de tip ...”enough is enough” )  pe care E.V. o face abordarii  einsteiniene a gravitatiei ( p.20 ):

” Of course, Einstein’s geometric description of gravity  is beautiful, and in certain way compelling. Geometry appeals to the visual part of our minds, and is amazingly powerful in summarizing many aspects of a physical problem. Presumably this explains  why we, as a community, have been so reluctant  to give up the geometric  formulation  of gravity as being fundamental. But it is  inevitable  we do so. If gravity is  emergent ( in sensul ca ea devine relevanta doar la un anumit nivel existential  = nivelul macroscopic, subl. mea , F.F. ) so is space time geometry.Einstein tied  these two concepts together, and both have to be given up if we want  to understand  one or the other at a more fundamental  level. ” Voi reveni la acest recent si curajos model olandez  in sectiunea ” Noi modele ale gravitatii cuantice ” din articolul ” Ether XXI …”

Cateva sublinieri: interpretarea noastra  datã inertiei  – aparent hazardatã –   se distinge  prin intentia expresa de a  depasi atat abordarile traditionale locale, accentuand  excesiv rolul masei = materia sistemului fizic  ca factor definitoriu in  constituirea proprietatii ” inertie ”  ( ca in enuntul – standard: ” the resistance of any physical object to any change in its motion , etc.”)  cât si  articularea  ( inconsistentã ) cu universul bazatã  explicit sau nu – ca in cazul lui D. Sciama sau  al remarcabilului cuplu metodologic americano-chinez H. Hu and M.Wu – pe ” faptul ” ca fenomenele gravitational / inertiale  ar implica o interactiune instantanee : nicio  actiune fizicã  – presupunand transferul de energie – impuls – nu poate fi instantanee, adica nu se poate propaga cu viteza infinita . Important este sa se inteleaga ca esenta atractiei gravitationale ( universale!  ) o constituie nu propagarea vreunei forte misterioase ci a influentei fizice  subtile , angajand ether-ul XXI deci entanglementul  sau potentialitatea. Reamintesc asumarea – beneficã dar adesea omisã – a lui W. Heisenberg : esenta fizicã a entanglementului = potentialitatea sau, cf. Amir Aczel , 2002: ” It is the existence of potentiality that  creates  the entanglement” ; exista, desigur, si corelatii cuantice reale dar non-localitatea acestora este una  limitata , nefundamentala, conforma cu gradualitatea modelului  “local  intru non-local “.


============================

       Numerosi fizicieni de orientare non-einsteiniana – colegii mei de viziune ! – au preferat totusi  sa ignore fizica subtilã  mizand exclusiv pe   teza ” gravitatia = interactiune = forta ” . Câteva exemple :  Van Flandern , rãmânând in real , considera ca   problematica gravitationalã  este epuizatã de  cele 2 orizonturi…actionale : 1. elysium / LCM  si 2.  graviton medium.  T. Jaakkola : “It ( the gravitation, FF ) is an interaction  between  a mass system and the background  gravitational field , acting via the local  field , which itself is a product of interaction.” Chiar  M.Allais si-a bazat  experimentele  cu pendule  pe convingerea ”  that the propagation  of the gravitational  and electromagnetic  actions requires  the existence of an intermediate medium.” ( cf L.Hecht , 2010 ).

In toate aceste optiuni realiste este prezent, mai mult sau mai putin explicit , E. Mach  care  sugerase ca in aria  gravitatie / inertie  este activa  o  interactiune  de natura  inca necunoscuta ” between a moving body and all the other matter  in the universe ” ( termenii all matter / interactions/ instantaneous  sunt fizic incompatibili, conducând in cele din urma la paradoxe ). Faptul ca  mesajul gravitational ( influenta nu actiunea propriu-zisa ) circula cu viteze supraluminice  are o insemnatate  exceptionala nu fiindca ar trimite  relativitatea ( einsteiniana ) la cos ( cum se afirma uneori de catre cei care confunda relativitatea cu relativismul ) ci fiindca  ofera deschideri efective catre o noua “ relativitate  in sens larg “,  implicand inglobarea relativului  intru absolut.

Sfidând toata aceasta ” conspiratie  interactionalã “ Einstein a avut  inspiratia genialã ( si, totodata, curajul metodologic  fara egal ) sa sustina ca

                                     “ gravitatia  nu este o fortã ” !

   Din pãcate , marele fizician avea sa esueze pânã la urmã in artefactul  de esenta descriptiva  ” space-time curvature “  datoritã propriilor sale premise :  negarea existentei fizice a non-localului si , mai cu seamã , subiectivizarea / de-absolutizarea  simultaneitatii; acest ultim aspect este  descris – in cartea ” The End of the Time” ,sectiunea ” Einstein and simultaneity ” – de cãtre J. Barbour  in termenii urmatori: “ Einstein showed that simultaneity  was not a property of the world  but a reflection  of the way  we describe ( ?? FF ) it. “

         Subliniez in mod special ca, spre deosebire de Einstein ,  aici la Evanston  noi nu negãm ci afirmãm  existenta  unui aspect de fortã / actional in problematica globala inertie / gravitatie, considerând cã acest  aspect local si derivat =mecanic / executiv  ( angajând sistemul material  distinct ) desi de o mare insemnatate pragmaticã  trebuie  inglobat si subordonat  – in existentã si in concept –  influentei universale , ether-iale fiind doar o manifestare a acesteia. Doresc sa reamintesc aici  teza lui Frank WILCZEK  , utilizata deja intr-un context diferit pe acest blog – care precizeaza, fara niciun dubiu, care este  sau trebuie sa fie raportul corect – la nivel de univers nu planetar sau … Physics Department,  etc.– dintre materie ( actiune ) si ether ( influenta ):

” Ordinary matter  is a secondary manifestation of the Grid ( citeste ” Ether”, F.F. ) tracing its level of excitation.”

File:Frank Wilczek at Harvard.jpg

 

Professor  Frank  WILCZEK

Desi  conceptia noastra generala despre relativitate / inertie / gravitatie este   mai curand diferita , imi face placere  sa subliniez ca asumarea  lui F.W.  este definitorie pt. constituirea  autenticitatii XXI. Felicitãri din Evanston, Frank!

Prin aceastã nouã linie  integrativã de gândire – localul  intru non-local –  promovatã  de noi  se transcende in mod decisiv spatialitatea  einsteinianã realist- localã metodologic  limitatã – integrand-o in schema XXI:  curbura intru penetratie . Celor dornici  sa asimileze  intr-o prima forma esenta calitativa, non-einsteiniana a gravitatiei , le recomand sa  (re)citeasca – fara prejudecati realiste – articolul dedicat 2sE, sunt acolo  doua aspecte   edificatoare care se impun de la prima lectura.O sugestie  corelativa este ca o adevarata teorie generalizata a relativitatii – ca si complementaritatea autentica nu cea bohriana – poate fi si trebuie sa fie extinsa  dincolo de fizica si de numere, spre  domeniul calitatativ. Iata un exemplu de relativitate calitativa  luat din chimie : substanta A  se  poate comporta ca un acid fata de substanta B sau ca o baza  fata de  substanta C, ceea ce inseamna ca substanta A  nu are o natura chimica absoluta sau, inca si mai semnificativ, ca aceasta natura chimica poate fi controlata prin procedee relativiste. Exemple similare  implicand demistificarea  generalului abstract si cerinta expresa a transformarii  acestuia intr-un general  viu, individualizat,  se intalnesc  pretutindeni in biologie, etica , in viata cotidiana ca fapte distincte , unele binecunoscute , care se cer teoretizate. Asa incat , din punctul de vedere al autenticitatii XXI , teoria relativitatii reprezinta  un santier deschis , deschiderea vizand  obiective neconventionale deopotriva  non- einsteiniene si chiar anti- einsteiniene = non-locale .

==============

Modelul  VABH ( Vernadski / Allois / Brown / Hecht ) si autenticitatea XXI

Revenind la  pasajul ” quasi”  tin neaparat sa subliniez  ca  seria  de  quasi-determinatii nu reprezinta  deloc  un joc arbitrar cu cuvintele ci este expresia unei  profunde necesitati; spre exemplu preferinta mea pt. spatialitatea  quasi- euclidiana  tine seama atat de cerinta “non-einsteinian space” ca universul in ansamblu sa fie euclidian cat  si ( prin ” quasi” )  sa se asigure “livingului” un sub-spatiu  specific, de natura  riemanniana. Intr-un excelent  si extrem de actual articol  metodologic – desi  scris  cu peste 7 decenii in urma! – intitulat ” On the States of Physical Spaces” Vladimir  Ivanovici VERNADSKI  ( Moscova ) afirma:

“Riemannian spaces …are characteristic  of living matter. (…) As we know , the symmetry of living matter  reveals itself geometrically…within  the inert three-dimensional Euclidian space of the biosphere.”

In articolul  de  sinteza promis  “ Ether XXI …” voi aminti si alte  pozitii  conceptuale de mare actualitate datorate lui Vernadski , detaliind totodata o linie de gandire integrativa numita de mine “ VABH model ” (  cf. Vernadsky/ Allois / Brown / Hecht ), linie   implicata nemijlocit in promovarea autenticitatii XXI.

==================

Si totusi : gravitatia inseamna atractie!

  

            Doresc sa remarc in finalul acestei interventii  ca elaborarile einsteiniene vizand spatiul, timpul, curbura si  relativitatea  isi conserva fara niciun dubiu statutul unor adevaruri partiale de o valoare practic-aplicativa incontestabila;  de asemenea, prin  intermediul  actualizatorului  a0, o parte ( ce e drept infimã  dar…durabila ) din realismul marelui fizician este recuperata metodologic, regasindu-se  in ceea ce noi am numit aici ” autenticitate XXI “. De ce ” durabila” ? Fiindca  radiatia ” relicva”  ( 2.73 K )  corelata  fantezist cu Big Bang- ul , reprezinta cu totul altceva decat o relicva,  ea constituind – conform modelului Evanston ” realul intru potential “  –  un indice  al  regenerarii continue a universului. Acest indice este  nemijlocit corelat cu  ” non-einsteinian  space” si masoara ponderea realist – termodinamica  revenind  actualizatorului a0 in constitutia  preponderent potentiala  ( netermodinamica ) a  asa-numitului ” potential field ” ( aoP ) = ether-ul XXI  = originea oricarui real; pt. amatorii de analogii mentionez ca ” p-etheronii, a0P ” sunt infinit diferentiabili, avand unele  caracteristici comune cu ” celulele stem “. Implicatiile introducerii / acceptarii  spatialitatii fundamentale ( non-einsteinian space ) sunt profunde, angajand  in modul cel mai direct  aspecte de mare interes   privind geneza si dezvoltarea  universului, big bang – ul  riscand sa-si piarda   ireversibil statutul de origine ( geneza ) absoluta , devenind  un ” simplu” punct ( stare ) de tranzitie intre o stare ” pre BB ” si o stare ” post “. Un aspect  care-i va interesa probabil mai cu seama pe specialistii in gravitatie , vizeaza  contributia noului model …spatial la precizarea naturii gravitatiei :  in vreme ce  spatialitatea si eterul ” Einstein”  pot intemeia – si explica  cel mult asa-numita ” pushing gravity ” (  cartea ” Pushing Gravity” editata de Matthew R. Edwards in 2002, la Montreal – Apeiron, desi sustine  unele puncte de vedere  diferite de ale noastre , merita toata atentia ! ), introducerea penetratiei   permite  promovarea si modelarea tipului complementar ( nicidecum opus ! ) de gravitatie – ” pulling gravitation “, spatialitatea  non-einsteiniana  (= fundamentala ) constituind  premisa atractiei  gravitationale universale  conform schemei metodologice XXI:

                                   pushing intru pulling  

De asemenea , asa cum am sugerat deja pe acest blog, complementaritatea dintre stiinta si religie “ameninta” sa devina extrem de probabila ( 2 sanse din 3 ! ) daca ar fi sa  interpretam probabilistic discutia  despre natura spatiului  prezentata  intr-un mod pozitiv, echilibrat de catre Lee SMOLIN  in cartea sa ” “ Three roads  to QUANTUM GRAVITY  ( pp 205 / 206 ) publicata in 2001 de catre Basic Books – Perseus.  Smolin sugereaza ca  modelarea ( stiintifica )  a organizarii lumii materiale ( inclusiv a sistemelor vii )   va avea probabil  de ales intre doua versiuni una mai…mistica decat alta:  a. un misticism intrinsec ( regular self-organization) si b. un misticism extrinsec ( guided- organization, presupunand un agent organizator din afara universului fizic ).  Iata cum coreleaza L.S. natura  spatiului cu cele doua  directii probabile  de dezvoltare  conceptual -metodologica :

” if we find a scientific explanation  of the existence of space, and  so take the wind out of the sails of such a theistic mystic ( versiunea ” b” in pasajul anterior , FF ) , there will stil remain  the mystic who preaches that God  is nothing but the power of the universe as a whole to organize itself ” ( p. 206 ).

==========================

P.S. Ultima mea postare intitulata ” neprofesional ” si…agresiv  ” Spatiul ( si timpul ) nu se curbeaza…” a provocat o profunda  indispozitie  / dezamagire unor cititori ( mai exact 2 ) care s-au grabit sa-mi reproseze atitudinea ireverentioasa  fata de un geniu al fizicii unanim recunoscut  care  ar fi ramas in istorie fie si numai prin sinteza dintre  spatiul tridimensional si timp ( cvadridimensionalitatea, mai pe scurt )  si aceasta in pofida  a tot felul de analize quasi-profesionale  si in orice caz…negeniale. Ce-as putea spune decat ca-mi pare sincer rau pt. feeling-ul negativ  produs ;cu ani in urma eu insumi am incercat un sentiment de dezamagire  asemanator cand mi-am dat seama , dupa o deruta de 2-3 ani , ca …Einstein abordase fizica  genial ( in adevar ) dar cu privirea indreptata spre trecut. As fi preferat , evident , mai putin geniu si mai multa deschidere spre  viitor. Urmeaza replica mea , nesentimentala , in 3 timpi , despre cvadridimensionalitatea spatiului ( marturisesc ca s-au scurs cel putin 20 ani de cand mi-am format convingerea ca  prin aceasta inovatie  – interesanta, in adevar –  Einstein a complicat fizica in mod excesiv ( ca sa nu zic …inutil ). Ireverentios? Quasi-profesional?

1.Iata  un pasaj contextual relevant dintr-un articol  faimos ( The Evolution  of the Physicist’s Picture of Nature ) publicat in 1963  de  P.A.M.Dirac  ( Nobel Prize pt. fizica ) in Scientific American:

” …if one insists on preserving  four- dimensional  symmetry in the equations , one cannot adapt  the theory of gravitation  to a discussion  of measurements  in the way  quantum theory requires without being forced to a more complicated description  than is needed  by the physical situation. This result has led me to doubt how fundamental the four dimensional  requirement  in physics is. A few decades ago it seemed quite certain that one had to express the whole of physics in four – dimensional form.But now it seems  that four -dimensional symmetry  is not of such overriding importance…”.

2. Unificarea   dintre spatiu si timp  mi-a aparut dintotdeauna  ca fiind o idee ( remarcabila )  dar  realizata de Einstein numai la un nivel formal/ matematic, fara un continut fizic autentic, decisiv. Pt.  confirmare ma voi raporta  din nou la un Laureat Nobel pt. fizica : A. Einstein insusi care si-a exprimat adesea insatisfactia metodologica    fata de faptul ca  ” spatiul-timp  pseudo- Riemannian   descris de tensorul gmn ramane abstract, schematic, neoferind o descriere  completa a spatiului  fizic conectat cu timpul “. Solutia intrevazuta de marele fizician ( adaugirea unor elemente structural – geometrice ca directie si paralelism ) mi-a parut  insuficienta  ( aditivist – mecanicista ) , similara cu corectia  de tip rheomode  prin care D.Bohm intentiona  ( naiv ) sa cinetizeze / vitalizeze limbajul natural, lovit de un secventialism intrinsec, incurabil.

3. ” Noul eter”  (=  spatiu- timp ) introdus de catre  Einstein in / dupa  1905, corelativ cu  formularea principiului relativitatii speciale , nu a fost chiar atat de nou / diferit fata de  vechiul eter tridimensional  legat de numele  lui H.A.Lorentz, fapt care a starnit ample controverse al caror ecou  dureaza si in prezent.  Einstein , intr-un tarziu ( 1954, deci doar cu un an inaintea disparitiei sale  fizice ) a recunoscut acest lucru  in termenii urmatori: ” the rigid four-dimensional space of the special  theory of relativity is to some extent a four-dimensional analogue of H.A.Lorentz’s rigid tridimensional  ether.”

Pt. o situare echilibrata a problemei  dificultatilor relativitatii, cu raportare directa la eterul Lorentz, recomand articolul  prof. Franco SELLERI (  Bari University – Italy ) aparut  in revista Apeiron vol.11, No.1, Jan.2004 sub titlul” Recovering the Lorentz ether”.

In concluzie voi afirma din nou   ca intreaga opera  einsteiniana si nu doar cvadridimensionalitatea  este, din pacate , marcata de  un framework  revolut, ingineresc,  de factura realist-locala, incompatibil cu generalizarea autentica si, mai cu seama , cu cerinta metodologica  a inseparabilitatii fizice.

Si acum, pasajul russellian  promis ( From:  The ABC of Relativity”, 1969, G.Allen & Unwin Ltd ) :

“We  may now recapitulate the reasons  which have made it necessary ( ?? FF ) to substitute ” space-time” for space and time.The old separation of space and time  rested upon the belief that there  was no ambiguity in saying that two events in distant places happened at the same time; consequently it was thought that we could describe the topography of the universe at a given instant in purely spatial terms.But now that simultaneity has become relative to a particular observer, this is no longer possible.What is for one observer a description of the state  of the world at a given instant, is, for another observer, a series of events at various different times, whose relations  are not merely spatial but also  temporal. For the same reason we are concerned with events , rather than with bodies. ” etc.

 

======================================================================

Interviuri Madrilene : Marginalii metodologice

In memoriam : LENA

In amintirea Lenei -o fiinta extraordinara sub ambele aspecte in deosebi pozitive dar si negative – m-am decis – nu usor – sa-mi revad/ adun insemnarile ( crampeie de discutii , intrebari…madrilene lasate temporar fara raspuns, schite de dialog de o vioiciune spirituala care – fie si in extremis – meritau sa capete fiinta ) si sa compun de unul singur  (” uitat de inimi “cum spune – superb – Biblia  ) un ultim interview cu Lena ( disparuta tragic in primavara 2011, la nici 40 ani, datorita unui stop cardiac ), care va trezi poate interesul unora  dintre prietenii statornici ai acestui blog. In mod deliberat am lasat in afara o sumedenie de dialoguri  totdeauna proaspete, uneori usor  indecente, care aveau darul de a arunca in aer , pt.cateva momente …savuroase, intreaga “noastra” constructie intelectuala caracterizata printr-o sobrietate care nu era totdeauna a…noastra.  Voi face o singura exceptie – ilustrativa – prezentand succint discutia ” Despre tatzi” ( parinti ), demarata de Lena cu o trista atentionare: Sa nu ma intrebi de tatal meu: nu am fost niciodata , dar niciodata , prieteni. Tristetea a disparut insa subit indata ce am  invocat  preferintza à la Tutea  a tatalui meu pt.  exprimarea scurta, aforistica : gaselnita lui ( numai a lui? ) ” curu’ face femeia” a starnit imediat hazul Lenei care ( ea insasi mandra de rotunjimile  ei fara cusur) a replicat : “Sarmanul Dionis… A fost un…exterior. Cel mult – femela. Sper ca nu te-a contaminat ?” la care eu m-am repezit din zodia mea aprilina : ” Nu spera! “…

===============

Marilena ( =Madrilena = Lena ): Spune-mi, Florin , daca ar fi sa te autodefinesti , ce formula ai prefera? Nu ma astept la ceva “ magic “, dimpotriva , as dori mult sa-mi raspunzi intr-o maniera directa, simpla, cotidiana…
F. Well, eu ma consider o frunza in vant care si-a gasit Forma. Un echilibru fragil intre tranzienta ( definitorie!) si perenitate ( un strop acolo, nu mai mult), cuvantul care trebuie subliniat este” echilibru”. Remarc pt. tine ca 99 % dintre semeni – inclusiv…Lena – nu-si gasesc Forma nici macar in ultima clipa a vietii, complacandu-se intr-o existenta non-sense (fara meaning ), de tipul miscarii browniene ( Fig. 1: Radiografia unui destin stochastic…forma fara Forma. Urmariti atent zbaterea disperata a vectorului rosu si veti fi  surprinsi cata  consistentza (auto)biografica  poate codifica o imagine atat de …simpla). Asa cum sugera danezul Kierkegaard, intalnirea cu  Forma este un fel de nastere din nou, conferindu-i individului sens vital, salvandu-l de / din buimaceala existentiala = premisa rateurilor personale concretizate in inautenticitate ( minciuna ), lacomie, inselatorie ( inclusiv sau mai ales fata de tine insuti / insati), invidie, gelozie, crima, sinucidere, etc.

Brownian_motion_large

Fig. 1 Brownian Motion sau  viata ” traita”  conform unui model aproape universal: Sisif. Se poate si altfel!

Photo courtesy : Wee Loo Kang  et al.

====

M. Exista un principiu – master ( diriguitor ) apt sa te scoata din aceasta agitatie browniana , conferindu-ti totodata credibilitate si stabilitate strategica, autenticitate ?
F. Bineinteles! Pt. mine acest principiu sacrosanct este prioritatea intregului in tot ceea ce gandesti sau intreprinzi. In momentul in care te cramponezi de parte  ( bani, succes, sex,..) tradezi intregul, devii inautentic si programat la esec, deopotriva in lucrurile mari si mici. De aici rezulta adeziunea mea ferma ( desi nedogmatica! ) la principiul inseparabilitatii in viata, natura , cunoastere.

M. Ce inseamna sa fii ne-dogmatic in promovarea inseparabilitatii?
F. Pe scurt inseamna sa nu sacrifici distinctivitatea pe altarul unei inseparabilitati inflexibile, rigide, simplificatoare. Voi da un exermplu din fizica actuala: unii autori – first class! – inteleg universalizarea mecanicii cuantice ( aplicabilitatea ei nu doar la microsisteme ci si la macro si chiar mega-sisteme ) ca pe un exercitiu de…omogenizare, fara a tine seama ca in cadrul intregului exista totusi anumite nivele de organizare care imprima unele specificitati / discontinuitati ireductibile. Vreau sa zic: sunt integral de acord cu critica macrorealismului dar pe fondul obligatoriu al recunoasterii / promovarii specificului macrorealitatii.

M. Dupa cum, sa recunoastem,  exista si preferinte inacceptabile in favoarea dez-integrarii intregilor, ceva similar mi-ai semnalat in vreme ce studiam – in paralel – cartea olandezului de Muynck despre Fundamentele fizicii cuantice.
F. Asa este , cred ca te referi la ceea ce eu am numit “ Muynck’s cut “, dar dincolo de acest “ cut” ( daca el exista cu adevarat ) de Muynck are si alte optiuni …discretizante cu care eu nu pot fi de acord, cum ar fi  “maltratarea” raportului  de mare interes metodologic dintre local / nonlocal  in fizica cuantica. Un alt exemplu : preferinta lui pt. promovarea unilaterala a calculului fara control conceptual – procedeu  care , chipurile, s-ar justifica intr-o perioada initiala, constitutiva a mecanicii cuantice; cu alte cuvinte: taci si calculeaza. Din punct de vedere tehnic suna poate acceptabil dar ignorarea intregului este filosofic de nesustinut intrucat, vorba lui Goya : somnul ratiunii naste…FAPP-isme, asa incat nu e de mirare ca sub semnul acestui “ taci! “ s-au acumulat – nu putine- tentative de  suprimare a alternativelor viabile :cazul lucrarii interdisciplinare a Gretei Henry -Hermann  care punea sub semnul intrebarii nu doar concluzia eronata a lui von Neumann cu privire la statutul metodologic al teoriilor cu variabile ascunse ci insasi pretentia excesiva – ca sa nu zic mai mult – a lui W.Heisenberg , potrivit caruia principiul incertitudinii ar pune capat… cauzalitatii in fizica; in mod explicit G.H.-H. a subliniat “confuzia uzuala dintre cauzalitate si predictie “. Tot aici se poate aminti discreditarea mecanicii cuantice bohmiene ca fiind “ ideologica “ , precum si  tentativa FAPP-ista de negare sistematica a  realitatii locale , respectiv a realismului local, implicand in forma sa radicala  faptul ca insusi observer-ul ( deci de Muynck insusi, in ciuda predilectiei lui  diametral opuse, de negare  a… nonlocalitatii cuantice ) reprezinta o iluzie. In concluzie trebuie sa conceptualizam concomitent cu calculul, chiar daca procedand astfel progresul cunoasterii ( inclusiv al predictiei ) devine ceva mai anevoios / lent.Nu am pretentia ca de Muynck sa inteleaga optiunea mea, cu atat mai putin sa o accepte, inca Planck si Dirac au subliniat, la timpul lor,ca asa ceva este aproape cu neputinta pt.o fiinta umana care deja s-a manifestat public intr-un anumit sens. In acelasi timp trebuie sa recunoastem explicit ca remarcabilul teoretician olandez nu este caracterizat de astfel de“ nostalgii cartesiene”, spre exemplu , efortul lui ( si al altora ) de “ generalizare a formalismului cuantic” reprezinta o incercare decisa de a pune mecanica cuantica sub semnul intregilor autentici si acest aspect trebuie considerat , in adevar, mult mai reprezentativ

====

M. Exista – macar in principiu – vreo modalitate sistematica de prevenire a unor  astfel de abordari simpliste in viitor sau totul trebuie rezolvat individual, de la caz la caz ?
F. Cred ca este prematur sa afirmam ca ar exista o modalitate binestabilita  de evitare a optiunilor unilaterale , desi eu as atrage atentia ca in situatii metodologice de tip dicotomic sau cvasi-dicotomic ( cazul “distinct / inseparabil ” ) criteriul principal trebuie sa aiba forma unui raport si nu a unui anumit indice, oricat de sugestiv ar parea acesta. Spre exemplu, preferinta lui Roger Penrose pt. rolul factorului gravitational in determinarea colapsului functiei de unda este limitata , in opinia mea , la conditia unui adevar partial;cand am citit  prima data despre ipoteza  lui R.P. , chiar inainte de a avea vreo idee despre cum ar putea fi   ameliorata explicatia  oferita, am avut o reactie  vag dar intens negativa ( Roger, e ceva dar nu e suficient ) dupa care am sugerat – la concurenta- utilizarea raportului waviness / non-waviness in care masa ( deci…factorul gravitational ) sau dimensiunea sistemului joaca un rol important dar nu decisiv! In ansamblu, cu adevarat decisiv este caracterul ondulatoriu / waviness – adevaratul suport fizic al inseparabilitatii cuantice . ( Precizare: pt. mine  oamenii de stiinta aidoma lui Bohm,Bell, Winterberg , Aharonov,Hiley, Dehmelt,Penrose, d’Espagnat , Leggett, de Muynck, Ghirardi,… au un statut  special de super-mari maestri ai fizicii contemporane; la intrebarea naiva a Lenei ” atunci de ce ii critici? ” raspunsul meu , aparent superficial , a fost scurt: ” De Forma! ” ). Optiunea mea a beneficiat de  agreement-ul metodologic  al  lui Bohm  si, mai cu seama,  Bohm-Hiley: intrucat masa sistemului se gaseste la numitorul expresiei matematice a potentialului cuantic introdus de catre Bohm,  se poate trage concluzia ca intre componenta non-waviness si rolul acestui potential neclasic exista un raport de inversa proportionalitate controlat insa de waviness.Iata  cum descriu ( in ” The Undivided Universe”, pag. 380 ) Bohm si Hiley  influenta waviness asupra particulei via implicate order:

” As in the particle theory, the implicate order manifests in the activity of particle  through  the quantum potential.(…) The effect  of the implicate order on the particle  is to make  its behaviour more wave-like  than it would be in classical physics. “

Moreover, adoptand criteriul w / non-w se poate aborda intr-un mod nou, promitator, problema inca neincheiata ( ca formulare / rezolvare ) a principiului corespondentei pe baze cu adevarat integrative luand ca referential momentul/ conditia compensarii / balansarii reciproce a celor doua componente  waviness = non-waviness. Ca sa nu mai insist asupra faptului ca una dintre trasaturile definitorii ale quantum-ului o constituie tipul de propagare in spatiu : statistic ( fara guiding, cand factorul  non-waviness este predominant deci influenta potentialului cuantic – respectiv specificul cuantic- tinde spre zero ) sau nestatistic ( pre-programarea ondulatorie intru potential facand posibila ghidarea particulei de catre unda, conform mecanismului 2sE propus in cadrul acestui blog).

Fig. 2 Waviness? Non-waviness? Jocul Creatiei :  spiritul creeaza materia… ( dedicatia Lenei pt. Henry P.Stapp, Ph.D. )

=====

M. S-ar parea ca exista suficiente motive pt. acceptarea criteriului waviness / non-waviness si pt. elaborarea lui intr-o forma cantitativa riguroasa, eficienta . Ce se risca de fapt prin neluarea in considerare a acestui criteriu integrativ? Tine  aceasta situatie exclusiv de subiectivismul / orgoliul unui autor?
F. Orgoliul autorului este un factor important dar nu unul hotarator intrucat el este totusi local, implicand  interesele unui individ sau, cel mult, ale unui grup.  Exista o anumita intarziere in preluarea noutatilor metodologice mai mari sau mai mici care mie imi pare inevitabila: sa nu uitam ca de la elaborarea de catre Grete Henry – Hermann a criticii “solutiei “ von Neumann, privind variabilele ascunse, pana la redescoperirea / relansarea acestei critici de catre J.S.Bell au trecut cateva decenii. Printre pierderile implicate de  astfel de intarzieri  as aminti mentinerea excesiva a “ paradoxelor “ cuantice si, corelativ, franarea dezvoltarii logice ( consistentei interne ) a teoriei, etc. Sa luam un exemplu concludent: considerarea ( reductionista ) a functiei de unda ca simpla modalitate descriptiva a unei entitati “ cu adevarat” obiective cum ar fi the“ quantum field “ constituie ( inca ) un obstacol redutabil in calea dezvoltarii teoriei cuantice ca teorie organizationala. Iata cum descrie aceasta situatie Peter HOLLAND , pe care eu il consider unul dintre cei mai semnificativi cercetatori / autori din aria ” metodologia mecanicii cuantice contemporane “:
“Like Bohr, the mode of being of the parts is a function of the whole ( this is the shortest definition of the organizational theory – FF ) but unlike him they can be conceptually analysed (…).Such a view tends to contradict the classical notion of a mechanism and is more suggestive of a self-regulating organism.Its ability to form and maintain subtle, stable patterns of matter, and to bring about transitions to qualitatively new stable structures, implies a role for the wave function akin to a kind of multidimensional field of self-organization.” ( The Quantum Theory of Motion, 1993, p. 568 ).

=====

M. Pasajul reprodus imi pare efectiv extraordinar ca deschidere in sens metodologic desi, ca sa fiu sincera, niciun intreg autentic/ functional nu se ocupa cu organizarea …partilor, modelul parti / intreg apartinand mai curand holismului conventional al lui Smuts in care, precum se stie, partile sunt in intreg (= emergentza ) dar…intregul nu este in parti, fiind un intreg fara feed – back.
F. Remarca ta este corecta pe fond desi tine cumva de…birocratia conceptuala a problemei. David BOHM a fost avertizat de limitele raportului parte / intreg si, in fragmentul care urmeaza, el da o replica directa – desi …anonima – lui Einstein care nici la nivelul experimentului gandit EPR ( 1935 ), nici ulterior, nu a reusit sa discearna separabilitatea cartesiana ( bazata pe parti ) de distinctivitatea non-cartesiana ( centrata pe subsisteme ) afirmand in mod repetat :”I think that a particle must have a separate reality independent of measurement.”

Iata acum replica bohmiana vizand statutul iluzoriu al partii ca entitate “ in sine”:
“ Nimic, nici electronul,nici aparatul de masura, nici orice altceva nu poate fi considerat intr-un sens riguros, nici macar in sens conceptual abstract, ca avand in fiecare moment de timp o existenta deplina si de sine statatoare…”

=====

M. Fraza memorabila , putand fi utilizata ca motto la orice discutie despre paradoxul “EPR”.

F.  Subscriu cu o precizare demna de retinut: cele de mai sus vizeaza nu confruntarea  dintre doi indivizi sau doua scoli metodologice ci dintre cartesianism si autenticitatea XXI. Nu pot insa rezista tentatiei de a adauga doua remarci: i.  problematica EPR ( vizand in esenta inseparabilitatea cuantica = nonlocalitatea , entanglementul, influenta/ corelatia acauzala …) continua sa ramana  deschisa si in prezent  ceea ce se poate  explica  prin  ezitarea fizicienilor in a recunoaste / promova fundamentalitatea potentialului – posibil in mecanica cuantica. ii. S-a intamplat ca promotorii acestei problematici subtile  ( Einstein si Bohr )   sa fie ei insisi lipsiti de o intelegere autentica a  wholeness-ului fizic in general si cuantic in special ( Einstein fiind superficial in concepere /formulare , Bohr in “rezolvare” ). Iata cum descria  cu ani in urma Mara BELLER  modul defectuos de conceptualizare  a  wholeness-ului Bohrian:
” Bohr’s translation  of the EPR mathematical analysis  into his own terms obscured rather than  revealed  quantum wholeness (…) . Quantum  inseparability  was buried  in a ” tranquilizing ” metaphorical  web spun  through  positivist maneuvers  and the repeated  enunciation of “inevitable ” complementarity and  acausality.” ( Quantum Dialogues. The Univ. of Chicago Press, 1999, p. 257 ).

Unii fizicieni au numit aceasta alchimie conceptuala ” Bohrian superhuman  intuition” ( ? ) eu am preferat s-o redau prin ” mecanicism jovial”.

caruta-modernizata

Quantum ( Bohrian ) wholeness or authenticity XX

M. Revenind la afirmatia ta – greu de acceptat pt. mine – despre superficialitatea lui Einstein  ” in conceperea   situatiei EPR ” , cum poate fi un mare fizician  superficial – pe o  durata de decenii! -in probleme  fundamentale  ale fizicii vizand nonlocalitatea = corelatia cuantica dintre doua sau mai multe sisteme?

F. Este o intrebare pe care eu insumi mi-am pus-o in repetate randuri. Iata doua dintre raspunsurile care – fara pretentia ca ar fi exhaustive – clarifica totusi lucrurile:

i. Einstein a fost  marcat toata viata de pozitia filosofico-metodologica a unor ganditori eminenti ca Hume, Mach, Poincare. Cred ca refuzul sau de a recunoaste statutul ontologic  al nonlocalitatii cuantice, in particular   preferinta lui pt. atributul  ” spooky” / fantomatic au fost preluate  probabil din conceptia  humeiana despre rolul contiguitatii in conexiunea  cauzala. Iata un pasaj revelator din Treatise of Human Nature: ” …whatever objects are considered as causes or effects are contiguous(…).Though distant objects  may sometimes seen productive of each other, they are commonly found upon examination  to be linked by a chain of causes, which are contiguous  by themselves and to the distant objects; and when in any particular instance we cannot discover this connection , we still presume it to exist.We may therefore consider the relation  of contiguity as essential  to that of causation.”

M. Dar Hume  are perfecta dreptate  cat timp se refera la cauzalitatea  propriu-zisa, angajand exclusiv spatiul – timp…

F. De acord cu tine , dar Einstein si  ” EPR paradox ” se refera  nu la o oarecare ‘ particular instance” ci la o noua structura  fizica, subtila , acauzala, care nu se deruleaza in spatiu-timp ci mai curand il genereaza pe acesta.Recunoasterea acestui fapt revolutionar   a fost in 1935 si continua sa fie  dificila (si ) pt. numerosi  fizicieni din vremea noastra pe care eu – urmand pe Heidegger – Biemel- ii consider ” orbitzi de real”.

M. A facut parte, asadar, Einstein  din grupul celor ” orbiti de real”?

F.  Willem de Muynck  ti-ar raspunde la aceasta intrebare nu printr-un  brutal “da!”ci mai…delicat: in problema EPR  pozitia  lui Einstein a fost una  obiectivist- realista.

ii.Eu voi intregi opinia  lui de Muynck cu o referire la cartea ” The  Evolution of Physics” ( autori : A.Einstein si L. Infeld, editata in 1938 ) reamintindu-ti totodata ca Einstein  ca autor al Teoriei  relativitatii ( speciale in acest caz : TRs ) a fost cumva victima unui …conflict de interese care l-a impiedicat sa recunoasca faptul ca TRs este  in fond o teorie FAPP ( avand o validitate limitata ), reducand astfel  natura in intregul ei la o natura local- ergonica , cu invariantze Lorentz, etc. Iata ce scrie in cartea amintita la p. 198/99:

” The influence of the theory of relativity goes far beyond  the problem from which it arose (…).Its validity is not restricted  to one domain of  physics; it forms a general framework embracing all phenomena of nature.” Ultima fraza constituie o dovada clara ca Einstein  nu era deloc convins ca fizica  intrase intr-un cu totul alt spatiu de posibilitati…in care contiguitatea sistemelor cauza/efect, conurile de lumina , viteza luminii ca…limita absoluta devin repere istorice, de relevanta locala.

 

Thumbnail for version as of 23:07, 26 July 2008  A.Einstein  si H. Lorentz. Special relativity – incotro? Inainte spre…Lorentz?

=====

M.Cum s-ar putea explica faptul   neobisnuit  ca – dupa aproape opt decenii  de la formularea  sa explicita – paradoxul EPR continua sa  figureze printre “restantzele”  metodologice ale fizicii contemporane? Considerarea abuziva de catre  EPR team a “elementelor” de realitate sa fi inscris de la bun inceput si definitiv  aceasta dezbatere pe un teren minat , generator de inautenticitate?

F. Cu sau fara binecunoscutele  inconsecvente metodo-logice  einsteiniene, problema EPR  este redutabila in sine intrucat atinge  insasi esenta  asa-numitei ” realitati cuantice”, pe care nici azi nimeni nu o intelege  in intregul ei. Complexitatea deosebita a acestei probleme consista in faptul ca ea  angajeaza   concomitent distinctivitatea  in sens contemporan , non-cartesian ( mentionez ca toti  cei care  se refera la subsistemele EPR ca fiind…separate in spatiu – incluzand aici si pe Einstein!- identifica separarea cartesiana cu distinctia intru intreg) precum si inseparabilitatea ( nonlocalitatea ) care nu exclude ci, mai degraba, presupune ca o premisa localitatea si  realismul local. Rezulta ca problema EPR nu poate fi rezolvata pe baza unei logici de tip either /or ( singura avuta in vedere de Einstein , atat in 1935 cat si ulterior ). De-absolutizarea  logicii either / or,  incompatibila cu  inseparabilitatea, constituie o cerinta fundamentala a metodologiei stiintifice contemporane intrucat-intre altele – aceasta logica  ne face prizonierii  adevarurilor partiale de tip ” ori local ori non-local” ; cu un minim de imaginatie ( sau…intuitie XXI ) singura solutie autentica iti sare imediat in ochi: exista  un singur  fel de realism ( local/nonlocal ) pe care eu prefer sa-l  reprezint  astfel: realism local ↔realism nonlocal , eventual cu treceri mai mult sau mai putin decelabile ).  Desigur, se poate considera ca exista – cel putin in principiu- atat ” elemente”  fizice cauzale cat si ” elemente” acauzale ( de tipul corelatiilor / influentelor cuantice )  care, provisionally, pot fi  studiate ” in sine” ( à la Descartes ),  esential insa este  a nu le opune  / exclude ci  a accepta  trecerea reciproca,  graduala a lor : cauzal ↔ acauzal ( situatie fuzzy, compatibila atat  cu logica both / and cat si cu ” nelinearitatea pre- emergenta”  specifica fizicii in viziunea Evanston) care considera  acauzalul – de natura potential-posibila – ca fiind fundamental  pe  linia metodologica noua a lui   beyond / intru ( cauzal intru acauzal ) caracterizata de mine ca ” adevarata transcendentza XXI”. Din pacate , EPR – Einstein   contesta nu doar fundamentalitatea ci insasi existenta ( aspectul ontic ) al acestei ” spooky ” manifestation ( evit sa o numesc” actiune” ea avand o natura acauzala ), acceptand-o cel mult  intr-un  sens epistemologic, ca artificiu explicativ. Aceasta  trecere graduala  este ignorata si in prezent de catre numerosi fizicieni, o notabila exceptie constituind-o  Peter HOLLAND  care o descrie  cat se poate de exact , in termenii urmatori :

” Between the two extremes  of no correlations  ( factorizability or  maximum nondiagonality ) and maximum correlations  ( nonfactorizability or diagonality, e.g. the EPR case) there is a  wide range of  degrees of correlation.” ( The Quantum Theory of Motion , 1993, p. 290 ).

======

M. Am o intrebare – cheie ( care m-a preocupat  ani in sir fara insa a reusi sa-i dau de capat ): a inteles oare Einstein  semnificatia  profunda a  demersului  filosofic Kantian, am in vedere  o percepere nereductionista a raportului dintre  transcendentza  si…relativitate ? Recent am recitit prezentarea critica a acestei probleme de catre Hans Reichenbach care nu m-a satisfacut deloc! Iata un pasaj   tipic  ( p. 399, A.Einstein – Philosopher, Scientist , ed. 1970 ): ” Through his ability of dealing with space-time relations essentially different  from the traditional  frame of knowledge, Einstein has shown the way to a philosophy superior to the philosophy of the synthetic a priori. ” Totdeauna am avut impresia ca , in mod nejustificat, Einstein a  trimis  neconditionat  in subsidiar, abordarea a priori a filosofului german dimpreuna cu absoluturile newtoniene ( spatiu si timp ) fara a incerca sa adapteze efectiv  viziunea  kantiana ( transpozabila, flexibila ! ) la noile date ale fizicii. Am avut, de asemenea , o suspiciune  neatenuata fata de optiunile conceptual-metodologice discutabile  preferate de Einstein cum ar fi “ free intuition” ( libera fata de ce / cine ? Nu cumva libera fata de…Kant? ) sau ” teoriile stiintifice sunt creatii libere ( free inventions ) ale mintii omenesti “, considerand ca acest exces de ” libertate”  greu de justificat a constituit ( si constituie inca ! ) o sursa insemnata de inautenticitate.

F. Intrebarea ta ( de fapt sunt cel putin doua  intrebari distincte ) este substantiala si sunt convins ca ea / ele ar putea face obiectul  unei teze de licenta daca nu mai mult…Daca iti amintesti inainte  de a aborda ” la o cafea…prelungita ”  aceasta problematica  de mare interes ti-am indicat  sa citesti cu atentie cap. 7  al lucrarii  remarcabile  ” Einstein, Physics and Reality ” ( aparuta in 1999, la WSP,Co ) capitol pe care autorul Jagdish MEHRA – unul dintre preferatii mei , daca imi este permis – l-a intitulat ” Mach contra Kant” ( atragandu-ti totodata  atentia ca,mutand  accentele, capitolul in discutie  ar fi putut fi intitulat la fel de bine ” Einstein contra Kant”). In opinia mea, Einstein a avut o conceptie deformata  despre demersul kantian (  situandu-se cumva pe  linia approach si nu vision , f. raspandita, de altfel,  si la unii  autori contemporani ). Doua repere :1. Einstein ” regarded Kant’s ideas often as a misinterpretation of Hume’s original intention” ( cf. Mehra , op. cit. p.123 ),  vizata fiind , evident ,  premisa Kantiana cf. careia   conceptele de origina empirica   sunt insuficiente pt. edificarea cunoasterii, fiind ( totdeauna! ) necesara o componenta conceptuala  a priori, organizatoare, primordiala. 2. In alte cateva  ocazii Einstein face aprecierea ca gandirea kantiana , solutiile  sale  privind constituirea cunoasterii ar fi prea inguste pt. a fi compatibile cu noile descoperiri. Nu este asa! Pana la urma , inguste si neavenite  s-au dovedit a fi insesi aprecierile marelui fizician, intrucat o intelegere in sens larg a  transcendentei ( sugerata de modelul ” beyond / intru ” ) permite nu doar  armonizarea  trecutului cu prezentul ,respectiv a fizicii newtoniene cu fizica relativista  conform schemei ” Newton intru Einstein ” ( a se vedea in acest context  lucrarea ” Kant und Einstein ”  de Alfred  C. Elsbach, aparuta in 1924, indicata de J.Mehra ) ci , mai cu seama , a prezentului cu viitorul  : space-time intru prespace  sau , riscand sa va par…too cheap ( replica…acra  a lui Einstein fata de mecanica bohmiana ): Einstein intru Bohm (  subliniez ca Einstein – spre deosebire de Bohm – a considerat pe toata durata vietii sale ca  spatiul – timp este fundamental ceea ce echivaleaza cu / explica ancorarea sa fara rezerve in asa-numita  ” causal representation”). Referitor  la ” excesul de libertate ” ( intuitie libera, etc. ) tin sa mentionez ca  prin articularea (  pe care Einstein ar fi trebuit sa o  aiba in vedere, in calitatea lui de coleg de generatie cu C.G.Jung ) transcendentei kantiene (  mai cu seama in varianta  beyond / intru, care promoveaza  in mod programatic deschiderea reciproca si trecerile, inclusiv sau mai cu seama in cazul propozitiilor / judecatilor  a priori sintetice si a posteriori sintetice ) cu collective  unconscious ( sursa intuitiei ) – intuitia si, corelativ, creatia stiintifica capata in mod progresiv trasaturile unor procese intrinsec pre-determinate de tipul Forma / forma ( aici, la Evanston, suntem indeaproape  preocupati de interpretarea  actului intuitiv/ creativ ca  o actualizare a unei / unor stari potentiale  constitutive ale ” collective unconscious” ). Subliniez ca ideea noastra de pre-determinare  este una subtila,neavand  nimic a face cu  semnificatia uzuala , mecanicista dar nici cu liberul arbitru ( ” Free will”).

Fig.2   Psychosynthesis Egg Diagram: 7. The Collective  Unconscious                                           

Photo Courtesy : Graeme Wilson

======

 M. Se poate concluziona  asadar ca prin mecanismul  numit de noi ” beyond / intru ”  competenta  transcendentzei kantiene XXI  ramane  principial deschisa, penetrand  mult dincolo de  absolutul newtonian  si chiar de relativitatea einsteiniana, nefiind nici pe departe ” un model ingust , incapabil de  adaptare la nou “…

F. Absolut exact! Deja  putem vorbi despre  implicarea  extrem de promitatoare a acestui mecanism in rezolvarea unei probleme filosofice actuale  deosebit  de dificile vizand stabilirea  esentei  autentice a actului perceptual sau, cu alte cuvinte, cum se realizeaza  de fapt perceptia unui obiect exterior.Punctul – cheie aici consista in neoprirea la  imaginea senzoriala ( pasiva si superficiala ) ci presupune transcenderea  intru a acesteia, catre  straturile mai de profunzime ale obiectului perceput, prin interventia unificatoare a intuitiei : in configurarea acestei delicate puntzi dintre psihic / fizic  Kant nu se inchide ci se combina in mod fericit  cu Jung, asa incat  invocarea  resurselor experientiale istoric  sedimentate  ( a priori ) ale subiectului epistemic nu mai apare ca  o interventie  miraculoasa tip Deus ex machina ci devine – via ” collective unconscious” – consistenta  din punct de vedere onto-logic si , mai cu seama, explicativ eficienta.

De retinut ca  abia in modelarea XXI cele doua tipuri de experientze  ( calitativ diferite , totusi experientze! ) – psihic -potentiala si cauzal/ reala  sunt CONECTATE  efectiv si specific, explicandu-se astfel  capacitatea organizationala  ” instant” de tip collapse  a intuitiei. Iata  cum descrie  Wolfgang SMITH ( in “The Quantum Enigma” , pp 21/22 ) aceasta performanta  epistemologica de exceptie:

“We have  as a rule forgotten  that there is an intelligence  which  is  intuitive , direct and  instantaneous (…) in its operation(…). It is by force  of intellect ( in the ancient meaning! FF )  that the perceived object is joined to the percipient in the act of perception.”

As vrea sa insist asupra rolului acestui ” joining ”  ( Kant / Jung / fizica  moderna  si contemporana ) intrucat nu putini fizicieni sau filosofi  din generatia mea  prefera  inca ,  din pacate, sa ” atomizeze ” situatia  ajungand la concluzii inacceptabile , chiar aberante, vadit neconforme cu autenticitatea XXI. Iata un exemplu:  intr-o carte  deosebit de semnificativa din pdv metodologic ( ” Open Questions in Relativistic Physics ”  aparuta in 1998, la  Editura Apeiron – Montreal , sub ingrijirea  lui Franco SELLERI  ) prof. E. Bitsakis ( Univ. of Athens ) abordeaza  cu aplomb …mediteranean o problema extrem de actuala ( si de complexa ) : ” Space and Time: Who was Right Einstein or Kant ? ” pe care eu o voi relua sub un titlu usor modificat : ” Who was wrong: Kant, Einstein or…Bitsakis? “. Recunoscand ( cu  o reala placere …metodologica ) faptul ca nu putine dintre  elaborarile  lui EB sunt pertinente, aici as vrea sa remarc    una/ unul  dintre scaderile / minusurile  analizei sale si anume neconsiderarea ( aidoma lui Einstein, de altfel ) a joining-ului Kant / Jung avand drept consecinta imediata mentinerea in  fragmentare a celor doua  orizonturi  a priori si a posteriori ; aceasta  cu toate ca  EB  si- a inceput articolul  intr-o maniera  integrativ – promitatoare, precizand  ( p. 115 ): ” For Kant (…) knowledge  begins with experience ” iar ceva mai departe ( p. 121) :   Kant admits ‘ the formal  capacity of the subject’s being affected by objects‘. Premise suficiente  pt.  un demers ”  beyond Kant  but with Kant” care sa nu se opreasca la  constatarea ( valida pt. sec.  18 si 19 ): ” According to Kant , space and time are pure forms ready a priori in mind”, ci sa  ” impurifice ” statutul acestor forme  pe linia Jung – aducandu-le la noile  oportunitati conceptuale oferite de sec. 20 . Semnificativ ( si  totodata firesc ) Kant insusi ( dar si Einstein? Si Bitsakis?  ) nu a inteles mecanismul prin care  acel  ” miraculos ” a priori  apare – in esentza, cel putin- ca o sublimare a lui a posteriori, cum rezulta  limpede din  urmatorul pasaj  din articolul colegului nostru din Atena  ( p. 121 ):

“Let us recall the question  of Kant: ‘ How can an external intuition, anterior to objects themselves, and in which our capacities of objects  can be determined  a priori, exist in human mind ? “, dupa care EB  remarca :  ” It is evident  that Kant does not give an answer to his question.”

Replica mea: raspunsul l-a dat C.G. Jung si daca  prof.   atenian  ar fi avut inspiratia   invocarii   joining-ului mentionat articolul sau ar fi contat ca o  relevanta contributie la autenticitatea XXI. Asa insa…

Fig. 3  Transcendence XXI: beyond / intru ( varianta crestina )

 Photo Courtesy: ASKI. Thanks a lot, Aski!   Florin – Evanston, USA

=====

M. Trebuie sa marturisesc ca , in urma cu cateva luni , termenul  atat de  drag tie ” authenticity XXI ” imi aparea abstract, strain, discutabil daca nu chiar arbitrar, poate fiindca mie mi se parea – atunci nu acum! – ca  autenticitatea cunoasterii  reprezinta o functie continua. cu adaugiri, fara scaderi, etc.In prezent, pe masura ce  acest concept/ model / organism  capata  progresiv consistenta  epistemologica  deja vad lucrurile intr-o alta / noua lumina ; corelativ, abia acum inteleg decizia ta  aproape nebuna de a te dedica metodologiei cunoasterii stiintifice ,  impunandu-ti o strategie de auto-dezvoltare  pe o durata de cateva decenii, ceea ce inseamna , intre altele o  confiscare auto-impusa   a valorilor  tineretii  in favoarea  valorilor  intelepciunii ( ca sa nu zic  senectutii ).In temeiul acestei experiente poate unice, spune-mi te rog, care a fost adversarul tau metodologic cel mai redutabil?

F. Nu doar al meu si nu doar ” a fost”! Numele acestui  ” adversar”  a fost si continua sa fie  separabilitatea , cartesianismul ( ceea ce explica si titlul primei mele carti americane ” Beyond Descartes. From separability to inseparability”) in care eu afirm, in esentza,  un adevar fundamental care trece  adesea neobservat, anume ca inseparabilitatea a devenit emergenta – fapt ignorat / subevaluat de  Einstein atat in problematica EPR ( cu ” elementele”  independente ale realitatii ) cat si in caracterizarea  aproape aroganta a  intuitiei / creatiei ca fiind  ” free” ( precizez ca  eu nu neg aici principiul  ” autonomiei alegerii” in activitatea creativa – dimpotriva !-  ci am in vedere limitarea  exagerarilor discretizant – indeterministe de tipul  ” free will” care apar invariabil  din abordarile abstracte , rupte de contextualitatea vie ( in cazul  nostru  fiind vorba de  contextualitatea  Kant / Jung ).Un avertisment similar  este formulat , intre altii, de catre  Bas C. van  Fraassen  care are in vedere interpretarea creativa dar nearbitrara a  Nature’s Book in termenii urmatori:

” We will have to say that on the one hand  nature’s structure  is not independent  of the reader’s  creative activity, on the other hand, nature like any text  resists reading  and does not  lend itself to just any interpretation that anyone might invent. ” ( Subliniez in treacat  ca Natura nu este text! Este ca si cum in cazul unei femei ( spiritual ) frumoase- sa zicem Kim Clijsters, i- ai prezenta  radiografia  X ( scheletul ) si ai  sustine ” Aceasta este Kim”; ceva esential ramane in afara , spre exemplu zambetul  acela larg,mangaietor de copil- adult  care o face  pe Kimeke  inconfundabila, unica…).

Problematica EPR constituie  o borna metodologica  extrem de semnificativa  si iata de ce:  cu ivirea  mecanicii cuantice  ( 1925/6 ) a intervenit o mutatie  in evolutia categoriei de reality / realism, de acum nu mai avem a face cu o miscare plata , de tip gradual(ist ) ci ne confruntam cu o bariera de potential conceptual / metodologic  neprevazuta: tranzitia de la   realitatea / realismul entitatilor  observabile ( nefundamentale , ca si spatiul -timp care le contine )  la  un realism  quasi-mistic , subtil, al entitatilor inobservabile, o trecere de la ” realismul lucrurilor ” ( de esentza cauzala ) la un realism al corelatiilor ( de esentza acauzala ); corelativ, dar extrem de importanta este trecerea  de la spatialitatea uzuala  ( spatiu-timp ) la o spatialitate  subtila, inalt dimensionala  , care nu o exclude ci o inglobeaza pe prima ceea ce explica  de ce localul  este inseparabil si subsidiar  fata de non-local ( atentie: tocmai datorita  entanglementului  din spatialitatea imediat inferioara , acest  non-local poate deveni…local  intr-o spatialitate  dimensional  superioara , tinzand astfel spre infinit); o subliniere: cei care neaga existenta ( fizica ) a entanglement-ului  refuza – for any reason – sa tina seama de acest caracter” telescopic” al spatialitatii, preferand sa  ramana ancorati for ever  in…raiul minkowskian = spatiu- timp.  Ca orice emergenta si aceasta ” emergentza a  inseparabilitatii ”  cere alt tip de adecvare / justificare empirica  (si chiar o reprezentare distincta a unor forme / functii matematice , fara un echivalent fizic perceptibil !), cea uzuala epuizandu-se in  gradual. Nouasituatie metodologica expliciteaza, intre altele , nevoia profunda  de simulare a unei realitati principial inobservabile, fapt recunoscut si  specificat  prin termenul ” display” de catre W. Smith in cartea sa ” The Quantum Enigma ” la care m-am mai referit. Ca si in cazul  modelului LPIn , aici avem a face cu o determinatie nemecanica dar suficient de robusta pt. a permite trecerea de la graph / grafic la functie , respectiv de la  traiectoriile nemecaniciste ( fundamentale sau cuantice ) la functiile de unda. In aceste conditii , netriviale, nu mai trebuie sa mire pe nimeni faptul ca  unele teze  ale autenticitatii XX  scoase din…maneca, fara  temeiuri metodologice profunde , cum ar fi  ” veiled / hidden reality ( a ” lucrului in sine” kantian, spre exemplu)  este si va ramane una neconceptualizabila ” , devin tot mai dificil de sustinut daca nu chiar de-a dreptul inconsistente. Conceptualizarea devine posibila  intrucat  conexiunea  Forma→ forma  poate fi parcursa  – deja este! – in sens invers.

      Fig. 4  Simularea vs Kant ( optimism epistemologic XXI ) : prin simulare chiar si the unknowable / irrepresentable noumenon

                     ( Ding an sich ) promite sa devina abordabil

Author: L.K.NICOLA ( 2008 )

===============

M.  Astfel de schimbari de perspectiva , revolutionare  as  spune,  capata pe zi ce trece un caracter  sistematic, care nu mai poate fi trecut cu vederea  sau considerat “o furtuna intr-un pahar cu apa…academica “. Cum ai caracteriza geneza  acestui fenomen extrem de  benefic pt. progresul cunoasterii? Ar putea el fi diagnosticat ca o ” evadare” mult asteptata  de unii ( contestata de altii )  din  corsetul conceptual – metodologic al ortodoxismului ?

F. Eu m-as raporta mai curand la imaginea mult mai sugestiva a evadarii dintr-un sens giratoriu  artificial, introdus si mentinut  cu multa   abilitate…operatoriala de catre ortodoxism pe traseul  drivingului  conceptual = sursa main a inautenticitatii in fizica XX , alternativa oferita  aproape explicit ( studiata de mine atent pe cazul  tanarului fizician american  John Slater )  fiind una dura, chiar  necrutatoare  ( daca  tinem cont  de  mecanismul conservativ  numit ” peer review ” ) : intri si ramai pe giratoriu sau…dispari din trafic! Imagineaza-ti  ca  intrarea  pe acest giratoriu  era marcata de un panou vizibil continand intrebarea  …subversiva a lui J.S.Bell adresata oricarui potential rebel: ” Do you have a permanent position? ” iar la iesire …dupa decade de servicii  fara cusur , prestate din pozitia ” la cutie” un alt panou se insinua autoritar si rasplatitor: “ Congratulations! You are definitely qualified  as our Emeritus Professor!” Daca unora dintre cititorii acestui blog  modelul  ” sens giratoriu ”  le pare o fictiune  inspirata de… teoria conspirationista , ii rog sa-si reaminteasca faptul ca de Broglie a predat timp de trei decenii o fizica de esenta ortodoxa, contravenind propriilor convingeri si, apoi, sa citeasca cu o gravitate minimala urmatorul pasaj  al carui autor nu-l voi preciza dar  imi place sa cred ca el ar fi semnat fara ezitari de oricare dintre  urmatorii lupi (mai mult sau mai putin ) tineri : Lee SMOLIN, John CLAUSER , Nicolas GISIN , Antony VALENTINI , et al. :

“until recently, all models were developed by people whose  primary concern was to avoid  any testable  difference with quantum mechanics: they were proud that they couldn’t be wrong , apparently without realizing that this also implies that they couldn’t  be right ( i.e. be scientifically relevant ).”

Nicolas GISIN: ” I am especially fortunate, since my main hobby is physics, in particular the foundation of quantum mechanics! Another hobby, very important in my life, is field hockey. I played at the top national level and I am since many years actively involved in our junior section www.Servettehc.ch. Other hobbies concern space research and ecology. “

Antony VALENTINI:

“If we measure a particle’s position, then the particle will have a  definite position but not a definite velocity.If we measure a particle’s velocity, the particle will have a  definite velocity but not a definite  position.If we measure neither, the particle  will have neither.” ( Atentie  la rigoarea onto- logica: primele doua fraze raman ( ca si…Bohr ) in epistemologie , contribuind  totusi  la distinctia -nu separatia! –  dintre finding / being: a avea nu este nici identic , nici independent, fata de a fi; scapata de sub control pare  fraza  a treia care  a capatat  subit conotatii exclusiv  ontice, nemasurarea implicand – in conceptia  bohriana – nu doar nerealizarea  observabilelor ci chiar a entitatzii /particulei asa incat Bohr ar fi ripostat pe…drept: care particula? Evadarea  din…giratoriu comporta anumite riscuri ).

John CLAUSER : ” As part of the “common wisdom” taught in typical undergraduate and graduate physics curricula, students were told simply that Bohr was right and Einstein was wrong. That was the end of the story, and the end of the discussion.Of course it was the end, because the concluding chapters of the story were not yet written, Bohm’s and  de Broglie’s  alternative theories (…) were neither taught, nor even cited.Any student who  questioned the theory’s foundations,or, God forbid, considered  studying the  associated problems  as a legitimate pursuit in physics was sternly advised that he would ruin  his career by doing so. “

=====================

M. Ajunsi aici mi-ar placea ca prin intermediul blogului nostru sa-i pun  lui Antony Valentini ( cu care  eu ma consider de aceeasi parte a …baricadei ) o intrebare directa: Antony, honestly, cat de profund ai patruns tu in ” tainele” relatiei dintre  masurare  si  existentza? Eu cred ca noi toti – si AV probabil intr-o masura mai mare decat mine! – suntem inca tributari unei / unor abordari mai curand utilitariste a acestei interactiuni fabuloase  pe care continuam sa o numim mestesugareste ” masurare”. Altfel spus, simpla detasare de ” contextualitatea Bohr ” ( sau chiar incercarile de “modernizare” a ortodoxismului  Bohr / Heisenberg ) imi par de acum absolut insuficiente. Este ca si cum Willem de Muynck si-ar propune ca o…culme a ” common wisdom” ( ? ) – acum la capat de cariera –  sa adauge a lane  ( or two ) la…sensul giratoriu  invocat de tine.

F. Nu sunt sigur ca A V va raspunde direct intrebarii tale , dar vreau sa fii convinsa ca, din punct de vedere conceptual-metodologic, noi toti  evoluam  inca pe un teren / nisip miscator, cei patru…magnifici  amintiti mai sus , numarandu-se – in opinia mea – printre cei mai avansati / reprezentativi  ” arhitecti  ” ai  noului framework al fizicii contemporane. Pt. mine garantia  apartenentei la  acest grup de avangarda  ( in care fiecare  participant contribuie in mod firesc cu plusuri si minusuri, potrivit  cu intuitiile sale  respectiv, in termenii lui Jung , according to his / her personal unconscious ) este oferita de  tipul ( natura )  intregilor  avuti in vedere in modelele explicative, vreau sa zic cata potentialitate vie intra in  constitutia  acestor intregi. Subliniez ca  ortodoxismul a reusit sa  impuna  mentinerea timp de decenii a potentialitatii  in subsidiar , intr-o forma  benigna  numita propensitate, pe primul plan find  promovate – la mare distanta – starile reale / realizate,  in conformitate cu principiul e / e link. Urmand aceasta strategie artificiala  ( cf. sloganului preferat de W.Pauli: ” stopati virtualizarea fizicii” ) existenta  in Natura a unor intregi autentici de tip potential / actual / real  este – si in prezent! -neluata in seama ( pe urmele  EPR – Einstein ), sau aproximata cu ajutorul unor expediente subtil- realiste  cum ar fi self-interferenta ( a se vedea cartea  -altfel f. bine scrisa – “Decoding Reality ” a lui  Vlatko Vedral, aparuta in Oxford  University Press, 2010 , Chap. 8 )   sau al unor “solutii” de-a dreptul  fanteziste (atribuind particulelor , moleculelor , etc.  insusiri psihice : constiinta, subconstient, etc. ). Constient sau nu , modelele nonlocale ( spatiale  de tip Bell sau temporale de tip Leggett- Garg ) pregatesc terenul pt. promovarea ” oficiala ”  ( ne-folclorica ) a unui nou realism sau realism in sens larg ( unii s-au grabit sa declare extrem de riscant ca realismul este …mort? ) avand cel putin doua caracteristici esentiale si anume :  recunoasterea primordialitatii existentiale a potentialitatii ( implicand trecerea de la  modernul ” posibilul  intru real” la “realul  intru posibil ” ) si asimilarea subiectului , in general, ca ” obiect intre obiecte ” si, in particular , ca sistem cuantic.Atentie la implicatii: daca subiectul constituie in adevar un sistem cuantic – cum altfel? – atunci devine  nu doar posibila ci chiar necesara recunoasterea  abilitatii acestuia – a subiectului – de a promova ( prin intermediul privirii sau al concentrarii intentionale, de exemplu) procese de actualizare a functiei de unda , altfel spus:  subiectul ( stappian nu bohrian ! ) poate crea actuali  susceptibili de realizare / realization , desi nu  nemijlocit reali ! Replica  lui Einstein “ Imi place sa cred ca Luna  de pe cer se afla acolo si atunci cand nu o privim…” reprezinta o identificare licentioasa a unor  nivele existentiale distincte.

In opinia mea, miscarea conceptual-metodologica  cunoscuta sub numele ” weak measurement ” se inscrie pe  linia  afirmarii noului realism, constituind o concretizare greu de ignorat a ideilor aparent mistice cf. carora  subiectul creeaza / controleaza obiectul ( in mod special este  demn de reliefat controlul  gradual exercitat de  observer asupra  procesului de actualizare, pe un traseu existential  neortodox sau pre – bohrian, care evita  ” colapsul”,  cu importante beneficii epistemologice si nu numai ).

 

.Felicitarile noastre sincere , de aici din Evanston, adresate cu toata consideratia  lui Yakir AHARONOV ( photo above ) si colaboratorilor sai , in mod special lui D.Z. ALBERT , L. VAIDMAN si, last not least,  profesorului de origine romana Sandu POPESCU , pt. contributia lor definitorie la deschiderea si mentinerea in centrul atentiei a acestui nou ” santier” metodologic  beyond -FAPP, anticipat  de J.S.BELL  in urmatorul pasaj pe cat de exact pe atat de…savuros:
“Suppose that when formulation  beyond FAPP is attempted we find an unmovable  finger obstinately  pointing  outside  the  subject , to the mind of the observer, to the  Hindu scriptures, to God , or even only Gravitation. Would not that be  very, very interesting?”

Sa nu-i omitem cu niciun chip de la acest moment de celebrare binemeritata pe ” misticii ” nostri  mai vechi sau mai noi : John A. WHEELER , Eugene WIGNER , Henry P. STAPP

=====

M.  Personal sunt extrem de interesata de  perspectiva  definirii unui “nou / generalizat realism “, intrucat nu am putut lua niciodata in serios  deciziile arbitrare ale unor autori – ca  Arthur Fine de exemplu – care s-au hazardat  sa proclame ” decesul”/ sfarsitul  realismului grabindu-se, in acelasi timp, sa  ne  ofere o  solutie  personala  de tipul nici / nici , am in vedere  ” Noua atitudine ontologica ” ( NOA ). Stiind ca lucrezi intensiv la elaborarea  unui material  deosebit de incitant  ( ” Reality XXI. Putting reality / realism in perspective ” ) , te-as ruga sa risti o anticipare facand  o precizare de mare interes  pt. mine si probabil pt. altii : cum te vei raporta la NOA , ca la ceva indispensabil sau nu tocmai ?

F. Prestatia conceptual – metodologica a lui A. Fine – a carui evolutie o urmaresc cu interes  de cateva decenii- reprezinta  un referential sine qua non pt.orice  sinteza privind realitatea / realismul la nivelul autenticitatii XX; intrucat eu  ma concentrez insa  pe un orizont  metodologic nou , specificat prin termenul ” Authenticity XXI ” este firesc sa am alte repere, alte accente si , nu mai putin , sa ajung la alte – cu totul alte- concluzii. In cartea sa ” The Shaky Game Einstein, Realism and the Quantum Theory” ( editata in  1986 ) , Fine mizeaza – probabil fara a-si da seama de riscurile implicate – prea mult pe  separarea cartesiana –  distinctia sa intre realism si anti-realism – precum si intre cele doua optiuni si NOA –  fiind  mai curand de tipul either / or decat de tipul sintetic  both / and- si prea putin pe inseparabilitate,  subevaluand – ca si Einstein, de altfel – noile valori metodologice  definite  prin termenii ” distinct / inseparabil ” . Eu pornesc de la  alte premise, considerand obligatorie si prioritara elaborarea  laturii de continuitate / inseparabilitate  dintre realism / anti-realism , centrandu-mi  intrega conceptualizare pe procesul  ” realization “ cu momentele constitutive definitorii : actual / real/ reality / realization / realism, neavand asadar nici cel mai mic motiv sa ” ingrop” realismul – fie el clasic sau cuantic, microscopic sau macroscopic, local/cauzal sau non-local- ci fiind mai curand preocupat de o armonizare efectiva a optiunilor unilaterale ” eroice”, cum ar fi  pozitivismul, empiricismul, operationalismul ,  realismul stiintific si, de ce nu – NOA. Cum poti sa trimiti realismul ( cu toate scaderile lui = inerente ) la…cimitir intr-un moment istoric in care   procesul ” realization ” devine din ce in ce mai relevant in cunoasterea stiintifica?

                                                   Fig. 5    Realization implica deopotriva realismul si anti-realismul…siliconic

                                                                                               Author: Wojciech GERSON

=====================

M. Ce loc vei rezerva cartii ” Decoding Reality ” a lui  Vlatko Vedral in sinteza ta dedicata ” noului realism ” , tinand cont ca  VV si-a centrat lucrarea pe  categoria de informatie , pe care el o considera  fundamentala in raport cu materia si energia ? Poate fi considerata aceasta lucrare de un incontestabil  interes metodologic ca apartinand ” autenticitatii XXI” ?

F. Categoric – NU! Autorul mentionat reprezinta – in opinia mea , desigur – un reper metodologic riscant. Dincolo de dezinvoltura sa ca autor, pe alocuri de-a dreptul irezistibila  , Vedral  are unele scaderi  conceptual – metodologice care m-au determinat sa consider efortul lui creativ  – de o calitate culturala incontestabila – ca apartinand  mai curand tranzitiei  dintre cele doua tipuri de autenticitate ( XX si XXI ). In sinteza  ( aproape pregatita pt. ” publish ” ) la care te-ai referit,  voi prezenta probabil in mod detaliat si exemplificat rezervele mele  fata de ” Decoding Reality ” , asa incat aici ma voi limita doar sa relev  cateva  aspecte , totusi suficient de indicative si anume :

i.VV se cramponeaza intr-un mod  senzationalist de rolul de exceptie care, chipurile , ar reveni in ontologia contemporana sau viitoare – nimicului ( nothing ) care ar putea da seama de aparitia  ( sau disparitia )  realilor de orice natura , a Naturii insasi , punand astfel capat tuturor  ” solutiilor “/ scenariilor   mistico-religioase; obiectia mea : schema VV ( si a altora )  implica totusi,  in mod  evident , ca Divinitatea insasi s-ar fi putut ivi la randul ei din …nimic si atunci care ar fi beneficiul promovarii  neantului in centrul ontologiei? Ca sa nu mai amintesc faptul -surprinzator pt. mine – ca VV sare, intr-o maniera …acrobatica, peste  nivelul  existential deopotriva fundamental si generos- potentialul – posibil. Voi incheia  aceasta  succinta prezentare a ” extravagantei ontologice ” a lui VV citandu-l pe David DEUTSCH  care  in paper-ul sau dedicat lui J.A.Wheeler ( ” It from qubit”, 2004 )  scria : ” So, what does that leave us with? Not ” something for ( from? FF) nothing ” : information does not create the world  ex nihilo. “

ii. Un alt aspect  vizeaza  afirmarea  fundamentalitatii  informatiei ( a nu se confunda  problemele : informatia nu e totuna cu in-formatia ).Parerea mea ( urmand modelul  wheelerian  of the  ” meaning circuit” – procedura prin care  evenimentele informationale – inclusiv  procesele de  masurare –  sunt transformate in ” meaningful knowledge” ) este cu totul alta : dincolo de  informatie  –  deci intr-un sens  onto-logic mai profund, mai decisiv , la absolut toate nivelele existentiale –  trebuie situata  semnificatia  ( meaning-ul informatiei ): fara  meaning informatia  devine/ ramane  ceva abstract, daca nu chiar inutil. Referindu-se la masurare, aceasta idee a fost exprimata  de Paul C.W. DAVIES in termenii urmatori : “Measurement implies a transition from the realm of mindless material stuff  to the realm of knowledge. So it was not enough for Wheeler that a measurement should  record a bit of information; that lowly bit  had to mean something.” ( ” J.A.Wheeler and the clash of ideas”, 2004 ).

Fig. 6  Transcenderea  beyond / intru a informatiei abstracte:  there is a meaning!

=============

O pozitie metodologica asemanatoare ( cu a mea ) am intalnit-o – cu o reala satisfactie – in  inspirata conversatie dintre D. Bohm si Renée Weber intitulata ” Meaning as being in the implicate order philosophy of David Bohm”, din care voi reproduce mai jos  doar un scurt dar relevant pasaj ( p. 606 ):

” Weber  To relate  it to human psychology and transformation , the key seems to be the Socratic maxim ” Know yourself “, go inward, and also ” Observe”.

Bohm And also outward. The outward and the  inward are one part of one total meaning.

Weber You are really saying our being is  meaning. The whole world is meaning.

Bohm Yes. The being of matter is its meaning; the being of ourselves is meaning; the being of society is  its meaning. The mechanistic view has created a rather crude and gross meaning which has created a crude and gross and confused society.

Weber This view, your view , would make  human beings feel rooted  and have their dynamic place  in the whole scheme of things. “

===================

M. Aceasta diseminare universala a meaningului / semnificatiei imi pare absolut fabuloasa si totusi insemnatatea ei este inca prea putin luata in serios inclusiv in modul in care oamenii isi concep  si isi realizeaza viata personala. Intr-o discutie anterioara  am analizat – destul de sumar, din pacate – implicatiile  procesului de masurare ” in sens larg ” in devenirea nu doar a sistemelor cuantice  ci, mai cu seama ,a persoanei si in ansamblu a intregii umanitati. Ceea ce m-a frapat in mod deosebit – datorita poate  aurei misticoide inevitabila  pt. orice conlocutor neavizat – a fost ideea ca in prezent stiinta si religia trebuie  sa devina  entitati deschise una fata de alta , complementare in sensul  autentic al termenului. Cum vezi aceasta  trecere de la  negarea /excluderea reciproca la …cooperare?

F. Lena, mai intai o  fugara  atentionare metodologica: persoana la care te referi – ca si societatea umana in ansamblul ei – sunt de asemenea recunoscute ca sisteme cuantice autentice. Revin acum la prejudecatile misticoide care te-au chinuit si pe tine – mai putin insa decat pe ceilalti : oricat  de straniu ar parea unora ,  procesul complementar la care te-ai referit  tine de ratiunea profunda a tranzitiei de la mecanicismul modern  la viziunea organizationala postmoderna asupra vietii, a universului. Convingerea mea  ferma – nemistica sau chiar antimistica, daca vrei – este ca suntem determinati  sa  regandim / redefinim  rolul credintei in viata noastra a tuturor. Intr-o  semnificativa lucrare din 1992 ( “The Challenge of  Consciousness Research “) Brian JOSEPHSON  si Beverly RUBIK , vizand  tendinta catre construirea unei noi ” extended science” care sa depaseasca  traditionalele  dualitati ( mind and matter, observer and observed, philosophy and science , etc. ) subliniau ” that  it could be important that such an ” extended science” would envision ‘ as in principle a continuum of  activity ranging  from science as it is currently practised to the humanities  and the arts”. They further write that new insights could be included that “ may be gained from spiritual or religious practices, (…) to explicitly include consciousness in its many dimensions , including   creativity‘ ” ( citat dupa  René STETTER ( Mind, Matter and Quantummechanics- Toward a New Conceptual Theoretical Framework , 2005 ).

  Fig. 7  Platon ( Theaetetus 201/ Meno 98 ): Adevarul si Credinta  nu sunt  entitati contrarii. Dimpotriva! Atentie:  desi inseparabile cele doua entitati  raman distincte, mesajul non-cartesian  al fig. 7 fiind clar: nu identificati credinta ( = premisa cunoasterii ) cu adevarul (  rezultat al cunoasterii )!

======

Faptul ca provin dintr-o veche familie de baptisti romani m-a avantajat  metodologic extraordinar in sensul ca de mic am fost invatat ( chiar de catre unii oameni care  aveau ei insisi mari…indoieli launtrice ) sa nu desconsider credinta, intrucat numai   prin credinta poti realiza lucruri  extraordinare; tin bine minte un cantec  religios binecunoscut baptistilor de pretutindeni intitulat ” Prin credinta invingi! ” Urmaresc de ani de zile evolutia tenisului romanesc – feminin si masculin – si pot atesta , cu mana pe inima- ca  practic tenismenii nostri pacatuiesc prin ” lack of confidence”, lor  lipsindu-le   credinta  ( in victorie , in  planurile lor, in ei insisi/ ele insele ). La venirea noastra , a familiei, in America , am intalnit cu multa surpriza / satisfactie un old saying  mustind  de intelepciune : ” whether  you believe you can or believe you can’t  you are probably right.” ( circula si variante apropiate, de ex. cea a lui H.Ford ), care afirma puterea  fara egal a credintei , atat in sens pozitiv/ mobilizator   cat si negativ/ demobilizator.Bineinteles ca  am fost – si sunt – profund interesat de mecanismul / metodologia / viziunea profunda  care se afla la baza acestui fenomen considerat mistic doar de catre cei care nu vad – dintr-un motiv sau altul – conexiunile subtile dar decisive  din viata reala. Voi afirma aici ca  explicatia cuantica a “efectului credintza “ devine din ce in ce mai consistenta , mai convingatoare. Am in vedere  dezvoltarile recente  vizand controlul  de catre subiect al evenimentelor cuantice      ( weak measurement, efectele Zeno – direct si invers, decoherentza/ actualizarea ). Pe scurt, victoria ( sportiva , spre exemplu ) reprezinta o traiectorie  psiho-fizica ( implicand deci factori cauzali si acauzali )  care  poate fi  eficient optimizata de  credinta neabatuta intr-o stare finala pozitiva ( succes ). Faptul absolut netrivial ca in prezent putem modela  realitati extrem de complexe in termeni laici, simpli, credibili ( utilizand  in mod direct  cauzalitatea aristotelica de tip final ) se datoreaza exclusiv  efortului  perseverent  de gandire  atipica , anti-dogmatica al unor savanti de exceptie – contemporani cu noi – al caror nume  se cuvine  sa-l  scriem cu litere de lumina (  daca nu acum-cand? daca nu noi atunci  cine? ): Y. Aharonov, L. Vaidman, H.D.Zeh, W.H.Zurek, E. Joos, H.P. Stapp, B. Josephson, Larry Dossey, B.Misra, E.C.G. Sudarshan, W.M.Itano, M.C.Fisher,… Cu cativa ani in urma , prof. H.D. Zeh imi ” reprosa” din Germania ca numele  Felecan e mai  corelat cu sahul decat cu …metodologia  fizicii. Realitatea este ca la baza succesului meu ca antrenor de sah exclusiv  al fiului meu Florin Jr. ( Campion olimpic de juniori, in 1996, etc. ) s-a gasit fara niciun dubiu fenomenul de…decoherentza ( teoretizat in premiera mondiala  de catre  insusi prof. Zeh ) in sensul ca din superpozitia infinita a starilor cuantice  de natura spirituala, eu si fiul meu , am contribuit prin credinta  la detasarea / robustetea  unei singure stari – victoria , pe care  mediul nostru launtric a  luat-o in serios , selectand-o, actualizand-o  si amplificand-o in mod specific. Dati-mi voie sa reiau aici  ultima fraza   din citatul de mai sus in care Renée Weber formuleaza superb o idee pur si simplu revolutionara  privind locul / rolul  dinamic (= cauzal/generativ! ) al  omului  autentic XXI in univers, reliefand,intre altele, irelevanta opiniilor superficiale ( romanticiste, fara un meaning “intru” )  exprimate la inceputul anilor ’90 de catre Vaclav Havel cu privire la ” cultul obiectivitatii ” in sine  ( ” depersonalized objectivity” ) care ar caracteriza  “progresul” cunoasterii contemporane:

 ” your ( Bohmian ) view would make human beings feel rooted and have their dynamic place in the whole scheme of things.”

Subliniez ca indemnul goethian “ Back to Nature! “ este mai actual azi decat oricand intrucat in prezent este vizata  in modul cel mai direct insasi existenta/ destinul   speciei umane dar unica solutie  acceptabila pare a fi NU situarea” dincoace de lucruri” si NICI dizolvarea aparent confortabila a fiintei umane in orizontul lucrurilor ci “ transcenderea beyond / intru”  a lumii lucrurilor, recomandata insistent de catre Martin HEIDEGGER cu decenii in urma. Recunoscand ca ne confruntam in prezent cu o atitudine  anti- science , Arthur I. MILLER  ( intr-o alta carte de exceptie – “Insights of Genius”– aparuta in 1996 , la Copernicus/ Springer Verlag New York, pp 171-74) ne invita la luciditate si decizii mature, necontaminate de postmodernism: “ The environment has been damaged, but  executives of oil companies  ( reprezentantii cei mai “autorizati” ai lumii lucrurilor -FF) are to blame rather than scientists.

In continuare voi reproduce o opinie – de un dramatism epistemologic  destramator- apartinand  lui Albert Einstein care crezand prea mult in  intuitiile clasice ( ingineresti, vorba lui N. Gisin ) solidare cu asa-numitul  realism local a fost incapabil sa se detaseze de acestea si  sa creada  intr-un realism” telepatic” ( nonlocal ) ceea ce i-a blocat fara drept de apel  accesul  nemijlocit  la  autenticitatea XXI :

” It seems hard  to sneak a look at God’s cards. But that  He plays dice and uses ‘ telepathic’ methods ( as the present quantum theory requires of Him ) is something  that I cannot  believe for a single  moment. ” ( Letter, Einstein to Lanczos, March 21, 1942).

Cei care sunt cu adevarat interesati de acest capitol sui generis al determinatiei prin credinta , au la dispozitie o carte unica intitulata ” The Science of Making Things Happen” ( New World Library , 2010 ) a carei autoare- KIM MARCILLE  ROMANER, fara a fi fizician de profesie, a reusit in mod surprinzator o sinteza  valoroasa in aria atat de actuala a de-mistificarii …credintei. Sincere felicitari, Kim!

Reproduc pt. sceptici in primul rand un pasaj reprezentativ din cartea lui KMR, sectiunea ” A quantum leap of faith ” p.74, in care autoarea indica  in modul cel mai direct  locurile  critice  in care ” scepticii de meserie” rateaza :

” You may be saying to yourself: ‘ You can’t change your belief just like that ‘. And you’d be right. There are two more things you’ll need to do if you truly wish to modify your belief system: Make the decision to do so , And then put your attention on it.”

====

M. Spune-mi, te rog, aceasta intentie exprimata direct “ to sneak a look at God’s cards” ( apartinand lui Einstein sau oricarui alt protagonist al cunoasterii stiintifice ), precum si afirmarea deschisa a rolului credintei ( “ Prin credinta invingi! ” ), culminand cu teza complementaritatii dintre stiinta / religie , nu ar  putea fi interpretate ca o poarta larg deschisa irationalismului, idealismului filosofic ?

F. Din …pacate, o astfel de interpretare este inca deosebit de la indemana / raspandita, mai cu seama printre adeptii logicii either / or aflata la baza cartesianismului, doctrina care considera lumea ca fiind compusa din doua realitati separate, chiar opuse : res extensa si res cogitans, in alti termeni – matter and mind / spirit. Nu toata lumea vede ( inca ) lucrurile in maniera cartesiana, iata  opinia lui Einstein: ” Science  without religion is lame. Religion  without science is blind . ” Totusi, separarea / opozitia traditionala  ( plus implicatiile ei- uneori grosiere, alteori subtile ) continua sa fie activ prezenta chiar in conceptia unor oameni de stiinta de prim rang. Iata un exemplu efectiv interesant : cum concepe – la modul serios nu caricatural !- fizicianul B. d’Espagnat o anumita forma de realism – “ realismul conventional” centrat pe…separarea ( independentza ) realitatii de mind/ minte , afirmand chiar ca “ science ( creatie a…mintzii!F.F. ) is able to reach at mind independent reality.” Ei bine, o astfel de pozitie este considerata de metodologia contemporana nu adevarata sau falsa ci simplu un nonsense ( meaningless ). Asa cum sugereaza modelul Quantum Genetics ( QG )– introdus de mine chiar pe acest blog – teza independentei realitatii ( external world ) in raport cu subiectul ( mintea, constiinta ) CADE intrucat TOATE sistemele din univers ( lucruri, obiecte , evenimente fizice sau mentale ) sunt ireversibil conectate la nivel fundamental inca de la inceputul istoriei universului. Intr-o forma semi-poetica ,aceasta intrepatrundere definitorie a fost exprimata de Carl SAGAN  astfel: ” The cosmos  is also within us.We’re made of star stuff.We are  a way for the cosmos  to know itself. “

Iata o pozitie , convergenta cu QG, exprimata de catre unul dintre cei mai remarcabili fizicieni contemporani – olandezul Gerard ‘t HOOFT , laureat Nobel pt. fizica ( in articolul “The Free Will Postulate in Quantum Mechanics “- 2007 ):

the events in the entire universe were essentially fixed at the same moment it came into being: the conditions at the Big Bang were decisive all the way up to and including the events characterizing the ‘final apocalypse’ .”

Concluzia mea: cu adevarat irational este sa incerci decuplarea unor intregi “vii” , cuplati la nivel fundamental, ca sa obtii ce?…De asemenea ,metodologia contemporana evita extremele, neavand nimic in comun cu idealismul care afirma absolut aberant, pe baza unei logici either/or, ca mintea / mind reprezinta unica forma autentica de existenta si nici cu materialismul care sustine , la fel de unilateral/ absurd ca “ matter is the only reality”.

====

M. Se poate afirma asadar ca realismul conventional – si toate conceptele -model similare – nu au autenticitate XXI intrucat incalca cerinta fundamentala a inseparabilitatii.  Ceva asemanator se intampla, cred, si cu descrierea lingvistica atunci cand se aplica unor sisteme integrale “vii”, de tip organismic.

F. Subscriu fara rezerve! In adevar, concomitent cu adancirea cunoasterii – implicand trecerea de la sistemele macroscopice la microsisteme, respectiv de la observabil la inobservabil s-a constatat ca atat cuvintele ( adevarati operatori de dezintegrare / secventializare ) precum si imagistica / vizualizarea clasica devin principial inadecvate pt. modelarea fidela a noii realitati datorita tendintei lor intrinseci / “ innascute” spre fragmentare. Intre realul modern ( situat in spatiu- timp ), gandirea intelectuala ( de tip calcul / predictie ) si limbajul natural ( discurs ) exista o solidaritate de natura mecanicista. Interesant este faptul ca incercarile corective sugerate /operate asupra limbajului natural pt. a-i imprima un plus de vivacitate / integralitate ( Bohm vizand cinetizarea limbajului prin procedura fantezista numita “ rheomode” , iar Heidegger – prin transfigurarea poetica, exemplificata prin creatia lui Hölderlin ) s-au dovedit absolut insuficiente, impracticabile. In mod ezitant dar ireversibil, s-a impus inlocuirea cuvantului cu imaginea ( vizualizare neclasica , simulare: pt. aprofundare recomand cu caldura  cartea  fara egal a fizicianului  londonez Arthur I. Miller intitulata” Imagery in Scientific Thought”- Birkhäuser  Boston Inc., 1984  ) si, corelativ, inlocuirea  reflectarii ( a oglindirii extrinseci, din afara ) cu dez-valuirea / un-veiling / Aletheia ( poate cel mai relevant exemplu pt. ceea ce inseamna ” transcendere beyond/ intru” a realului / realismului modern, inclusiv…conventional).

Fig. 8 Van Gogh- Shoes. Dez-valuire sau…descriere?

Autenticitatea XXI presupune abordarea generalului ( abstract ) solidar cu un individual “ viu” ( cf. M.Heidegger , C. Noica ) asa cum se intampla in cazul perceptiei artistice care promoveaza in primul plan wholeness-ul ( Fig.8 ): poate fi descrisa o pictura, sau o simfonie sau chiar o…piesa de teatru? ( Povestirea plata a pieselor lui Shakespeare de catre Charles si Mary Lamb nu a depasit nicicum nivelul unei informatii sterile, dezintegranta in raport cu opera originala ).

Concluzie:esenta dez-valuirii nu poate fi atinsa prin descriere lingvistica ci prin “ organizarea functionarii interioritatii unui intreg “ viu” ( In-nigkeit ) “ ceea ce este altceva , cu totul altceva,  decat  procedura rheomode.Imaginati-va urmatoarea situatie : aveti o persoana draga ( copil accidentat, etc. ) pe patul de spital, intr-o stare extrem de grava; pt. a fi in contact direct ( desi dureros!) cu adevarul, ce ati prefera: descrierea oferita de un medic – oricat de competent / cinetizat i-ar fi discursul– sau urmarirea “ cu sufletul la gura “ a electrocardiogramei copilului?

====

M. Cat de acceptata  este  teza  inseparabilitatii principiale dintre  mind and matter- respectiv  teza ” constiinta creeaza  materia”- in cercul fizicienilor contemporani?

F.  Not much! Multi considera  ca promovarea rolului ( dinamic ) al factorului mental / spiritual in raport cu materia  este prematura ( mistic  riscanta ), fiind probabil necesara o temporizare …metodologica echivalenta cu durata unei generatii. Pt. comparatie reproduc in continuare doua  optiuni distincte apartinand unor  savanti de prim rang , primul dintre ei ( George WALD- Premiul Nobel pt. biologie ) adoptand un ton hiperoptimist, cel de al doilea ( J.S.Bell ) preferand o atitudine realist -sceptica ( mentionez ca eu ma situez undeva… in  between, remarcand totusi cu o consistenta doza de regret faptul ca in problema mind / matter Bell a preferat sa ramana atasat de aparentza ” solida” a  autenticitatii XX):

G.WALD : “ Mind, rather than emerging as a late outgrowth in the evolution of life, has existed always...the source and condition of  physical reality” ( cf. Dr. Larry DOSSEY ).

J.S.BELL (” Speakable and unspeakable in quantum mechanics” p. 194 ) :

” As regards mind, I am fully convinced  that it has  a central place in the ultimate nature of reality. But I am very doubtful that contemporary physics has reached so deeply down  that that idea will soon be professionally fruitful. For our generation I think  we can more profitably seek Bohr’s necessary ‘classical terms’ in ordinary macroscopic  objects, rather than in the mind  of the observer.” ( italicele imi apartin- FF ).

====

M. Tinand cont totusi ca de la prima editie a  cartii lui Bell ” Speakable and…” ( 1987 ) si pana in prezent  s-au scurs  25 ani , imi vine greu sa accept ca  in atitudinea fizicienilor nu s-au produs  anumite dislocari, ca  “solutia ” preconizata de Bell ( inainte spre …Bohr ) nu s-a fisurat , pe ici pe colo…

F. Cate ceva s-a schimbat, bineinteles , dar lucrurile evolueaza lent, incoherent desi sensul miscarii este incontestabil  unic.Una dintre explicatii – dupa parerea mea – consista in faptul ca , pe parcurs, s-au comis unele abuzuri conceptual – metodologice  care  au condus la instaurarea unui climat de hiperprudenta, caracterizat prin limitarea  deliberata la o atitudine instrumentalista. Spre pilda , Einstein a ” refuzat”  dintr-un impuls traditional ( Humeian )- mecanicist  the quantum non-locality  -temeiul fizic unic si incontestabil al holismului universal  de esentza post-Smutsiana; dupa cum Bohr si colegii  sai de interpretare,  au negat  amploarea ( universal again!  ) a procesului  ” realization”, reducand-o la  activitatile  de laborator ( observare / masurare ); in vreme ce nu se poate nega ca prin aceasta  ” artefact realization”  s-a recunoscut  fie si partial, indirect rolul ( dinamic ) al  constiintei  observer-ului, eroarea  metodologica ( enorma ) a ortodoxismului bohrian  a constat in ignorarea  dinamismului selectiv natural , atribuit environmentului. Acest aspect a fost reliefat  , intre altii  de catre John Bell in termenii urmatori :

In particular Jordan has been wrong  in supposing  that nothing  was real or fixed  in that world  before observation. “

Cu totul remarcabile au fost si  corectiile conceptual-metodologice datorate lui H.D.ZEH (  ” There is a natural decoherence” ) si lui W. H. ZUREK ( ” einselection”= actiunea de observer inanimat a mediului ambiant ). Cu toate acestea , H.P.STAPP observa recent absolut corect ( referindu-se la  raportul particular dintre  mind/ brain ):

” Yet this enormously pertinent change is effectively ignored by most of the scientists and philosophers who struggle with this problem.” ( Manifesting the Mind  Conference , BIOETHICS FORUM 2011).

====

M. Care  va fi ponderea  contributiei (rezultante ) a lui J.S.Bell la ” autenticitatea XXI ? Ce va conta mai mult pt. tine:  faptul ca in rezolvarea  raportului  dintre mind / matter  Bell s-a situat pe o pozitie de ” asteptare”, in fond o optiune  de tip autenticitate XX  sau , dimpotriva , ca in  problema  statutului metodologic  ( epistemologic & ontologic ) al realului / realismului a preferat  transcenderea  curajoasa a  optiunii ortodoxe inguste (  limitata quite emphatic –  cazul lui Pascual Jordan –  la “artefact realization “), propunandu-ne  in premiera  sa reflectam la implicatiile  fizico-filosofice profunde ale dualitatii beable / observable?

F. Trebuie sa recunosc  ca  decizia mea de a  incerca  situarea/ elaborarea  realitatii / realismului  intr-o perspectiva noua , numita de noi ‘ perspectiva XXI” ,s-a datorat intr-o masura insemnata   asa-numitei Bell’s theorem ( si, desigur,  tuturor experimentelor  corelative cu care eu, ca metodolog, sunt si nu sunt de acord ) care au adus in primul plan al cercetarii fizice contemporane categoria  de “ Nonlocal reality “ si ceea ce eu am numit realismul acauzal. Dar atentie: atat Bell ( in mai mica masura ) cat mai cu seama aderentii/ urmasii  sai  au comis o inscuzabila  eroare de perspectiva  datorita  logicii traditionale  cu care ei au operat cu noile concepte – logica  either /or si negatia -anti, ajungand  la o concluzie de tip ori/ori ( metodologic  de nesustinut ) anume ca teorema Bell  ( ca si  dezvoltarile care i-au succedat ) ar implica eliminarea  realului / realismului LOCAL  din universul fizic ( mecanica cuantica avand o aplicabilitate universala ). A eliminat cumva  fizica einsteiniana fizica lui Newton? Va elimina categoria de “prespace” ceea ce astazi desemnam prin ” spatiu-timp” ?  Nimic mai departe de adevar, vreau sa zic de autenticitatea XXI, centrata  intru totul justificat pe logica both / and si pe negatia – non care tin seama de cerinta fundamentala a inseparabilitatii. Cu alte cuvinte, afirmarea faptului   ca Natura este nonlocala nu exclude ( ci  mai curand presupune , eventual la nivele diferite ) insusirea complementara : Natura este locala !  Intre local si nonlocal – asa cum afirmam mai sus – exista o trecere graduala (  local ↔ nonlocal , sau localul intru nonlocal ), iar teorema lui Bell ( oricat de rectificata ar fi ea ) nu poate sustine   mai mult decat ca nonlocalitatea  trebuie recunoscuta ca o insusire/ stare  emergenta  si fundamentala in raport cu localitatea ( realitatea globala multinivelara , deci Natura, nefiind- in opinia  mea- nici macar pusa in discutie de inegalitatile Bell din considerente…parametrice si nu numai; S.Gröblacher et al. intr-un articol din 2007, sunt de cu totul alta parere – e dreptul lor! – anume ca ” giving up  the concept of locality is not sufficient…unless certain  intuitive features of realism are abandoned.”).Asa trebuie inteleasa concluzia noastra ca in problema EPR Einstein a gresit reducand  Natura  in ansamblu la o natura local – ergonica  ( optiune  reductionista  la fel de inacceptabila ca si reducerea Naturii ca intreg la…Natura nonlocala ) precum  si teza  caracterului gradual al entanglement ( vezi pasajul  reprodus mai sus, datorat lui P. HOLLAND, care incepe  f. sugestiv : ” Between the two extremes…” ). Studiul ” Reality XXI ….” la care inca lucrez, afirma ca  trasatura caracteristica a “ realitatii in sens larg” o constituie inglobarea ( neconditionata )  a realitatii nonlocale, a realitatii locale precum si a trecerilor dintre acestea. Ca raspuns la cea de a doua parte a intrebarii tale , voi preciza ca ( desi Bell este unul dintre  fizicienii mei preferati ) ” teorema lui Bell ” – cel putin la nivelul interpretarilor  actuale care ignora sau  subevalueaza ideea de wholeness, vizand, direct sau indirect, excluderea localului  din discursul stiintific  – tine  mai curand  de autenticitatea XX  tarzie, elaborata, fiind totodata o premisa  majora ( nu mai mult ) pt . autenticitatea XXI in curs de elaborare. Pt….fixarea ideilor consider indicat sa  citez  ultimele fraze dintr-un studiu metodologic de mare interes , intitulat ”  Emergence: us from it ” autor Philip D. CLAYTON, aparut in 2004 in volumul omagial “Science and ultimate reality”( Cambridge University Press ) dedicat lui John A. Wheeler, p.604:

“… Nature is both  continuous and discontinuous.(…). Each level in Nature  requires a corresponding level  of scientific explanation. Even future scientific  progress will not eliminate the transitions and  distinctions  between these levels.”

====

M.   Ideea ta despre  rolul primordial jucat de wholeness in cunoasterea contemporana pare centrata pe urmatoarea  pozitie  netraditionala:in principal, ceea ce se castiga ( sau se pierde – in cazul perspectivei XX ) sunt trecerile

F. Asa este. Momentul metodologic  de referintza al cunoasterii actuale  il constituie  deplasarea atentiei dinspre extreme ( abordate timp de peste 3 secole  in totala  separatie ) spre treceri ( nu intamplator – desi insuficient  reliefat – apare termenul ” transitions” in citatul din P.D.Clayton redat mai sus ). Aceasta cerinta imperioasa a cunoasterii XXI  rezulta nemijlocit din combinarea armonioasa a trasaturilor metodologice definitorii ale prezentului -“ distinct / inseparabil ” ( D/I), cerinta  exprimata succint in urmatorul principiu metodologic XXI: Totul se intrepatrunde, nimic nu se confunda .  Termenul ” armonioasa” l-am subliniat  avand in vedere ca  orice incalcare a masurii interne a acestei combinari conduce la erori metodologice redutabile. Spre exemplu, accentul excesiv pus pe distinctivitate esueaza – mai mult sau mai putin subtil – in separarea cartesiana (   vezi  referintele mele  la  toata gama de ” cut”-uri intalnita  la tot pasul in fizica / metafizica de tip XX: Bohr, Heisenberg,Born, Jordan, de Muynck,Zeilinger, Fine…) ; un “cut” mai recent , perceput aproape exclusiv sub aspectul sau pozitiv ( incontestabil! dar…unilateral ) este cel oferit de tendinta  separarii / opozitiei dintre  local / nonlocal, in care lideri sunt, in opinia mea, A.Leggett si A. Zeilinger. Recent, Zeilinger  sublinia ( pe cat de emfatic pe atat de…alarmant dpv metodologic ) ca la Vienna  se face teorie  sau chiar se filosofeaza… experimentand; eu sunt convins ca  distinsul  fizician austriac -unul dintre cei mai mari experimentatori ai momentului – nu a asimilat totusi,  la modul profund, specificul metodologic  D/I al epocii contemporane ; intr-o anumita masura (…anti-empiricista )  acest specific  este  subliniat  cu elegantza de  Arthur FINE prin intermediul  unui concept – model  ( demn de retinut! ) “ entheorizing “. De altfel, A.Z. incalca fara complexe si cerinta expresa a armonizarii D/ I intr-un sens diametral opus anume , afirmand o inseparabilitate excesiva -inspirata probabil de… bohmiana ” implicate order”- consistand in  identificarea extremelor / nivelelor; am in vedere teza sa  cf. careia epistemologia  contemporana  s-ar  identifica  efectiv cu ontologia. Vreau sa mentionez ca in contextul ofensivei  logicii fuzzy in prezent este f. comod pt. unii autori – nu putini!- sa-si delimiteze/ promoveze  pozitia metodologica ” originala”  dezarmonizand in mod  arbitrar  combinarea D / I, spre exemplu mizand  fie pe ruptura dintre  teorie si experiment fie pe  contopirea ” fara frontiere” a acestora. In continuare  voi prezenta   doua replici semnificative  ale unor reputati autori la  ambele  tipuri de excese mentionate . Mai intai replica ( din pacate, insuficient elaborata din punct de vedere metodologic ) a unui  experimentator  de reputatie internationala-  francezul Alain ASPECT cu referire expresa la articolul  lui  Simon  Gröblacher et al.  ( publicat in Nature, 2007 sub titlul ” An experimental test of non-local realism”), articol care – situandu-se pe linia conceptual-metodologica a lui Leggett – chestioneaza mai curand  realismul decat localitatea; dintre reactiile…in lant  pe care acest articol le-a determinat in media, am selectat  un titlu generic : ” Quantum physics says  good bye to reality”. ( My reply, FF: Not so fast! ):

 

 

” I tend to accept the kind of non-local image sketched above, as useful to stimulate my imagination, although I am aware that it implies renouncing the kind of realism  I would have liked. The conclusion one draws is more a question  of taste than logic ( sublinierile mele, FF ), and one  can argue that  such a discussion is irrelevant to science.  ” ( A.A.  , To Be or Not to Be Local, Nature,2007 ).

A doua replica – datorata lui George F.R. ELLIS ( University of Cape Town ) este elaborata de pe pozitia  ontologiei complexitatii ( 2004 : “The Complexity and its  associated ontology ):

“I propose a holistic view of ontology, building on the previous proposals  by Popper and Eccles ( 1977 ) and Penrose ( 1997 ). I clearly distinguish between ontology  ( existence )  and epistemology ( what  we can know  about what exists). They should not be confused: whatever  exists may or may not  interact with our senses and measuring  instruments in such a way as to demonstrate clearly its existence to us.” ( emphasis mine, FF ).

Acest raspuns al meu  s-a limitat , deliberat , la trecerea  local / nonlocal ( si implicit la realism local↔ realism nonlocal). In prezent atentia noastra , aici la Evanston, este distribuita – preferential! – asupra unui spectru mult mai larg  de treceri / tranzitii dintre care amintesc:

potential / actual; general/individual; teoretic / experimental; unda / particula; kinematic / dynamic ; linear / nonlinear ; conscious / unconscious; subiectiv / obiectiv; cauzal / acauzal; micro / macro-realitate; reality / objectivity; reflectare / dez-valuire , etc.

Fiecare din cuplurile  mentionate  implica scoaterea in evidenta a unor aspecte esentiale pt. cunoasterea  stiintifica contemporana. Spre exemplu,ultima trecere ( reflectare / dez-valuire )  vizeaza  nemijlocit noutatile intervenite  in legatura cu recuperarea / (re)integrarea subiectului ( subiectivitatii, observer-ului , mind ) in  universul  insusi – univers desemnat traditional prin termenul de acum devenit aproape meaningless =  ” external world” ( ? ) – atragand atentia asupra unei confuzii f. raspandite (  intre real / obiectiv) si, consequently, asupra necesitatii unei  abordari de tip  transcendental beyond / intru  a obiectivitatii, spre deosebire de improvizatiile traditionale de tip cartesian cf. carora  obiectiv = independent de orice masurare / observare / observator / mind. Acest ultim aspect – de un  interes metodologic major – va fi  dezvoltat intr-o postare viitoare, intitulata ” Objectivity- XXI…”.

===

M. Cred ca este  indicat sa insistam (  as zice chiar sa dramatizam un peu ! ) asupra implicatiilor metodologice   ale termenului “ external world”.Putem afirma ,  la modul serios, ca  acest termen aparent inofensiv – utilizat curent  in fizica si filosofia contemporana – reprezinta o sursa  inepuizabila de inautenticitate?

F.  Nicio exagerare in afirmatia ta : privit indeaproape, acest termen ” neutral si eficient” exercita o influenta deloc neglijabila asupra intregii noastre existente  de la viata personala  ( chiar intima ) pana la  ” misterele” mecanicii cuantice. Inainte de a concretiza aceasta afirmatie , doresc sa fac o precizare: este extrem de important sa se inteleaga ca noi, aici, luptam deschis – si fara menajamente – impotriva cartesianismului si nu  a metodologiei cartesiene, cea din urma pastrandu-si nealterata validitatea intre anumite limite ( in vreme ce cartesianismul nu recunoaste legitimitatea  metodo-logica a acestor limite). Altfel spus, abordarile ” in sine”  – tipic cartesiene – incluzand aici si ” external world ” au o utilitate  locala , nefundamentala incontestabila. Erorile survin in momentul cand se atribuie  termenului mentionat conotatii  fundamentale.

Voi deschide listing-ul exemplificarilor cu  viata personala  a noastra a tuturor – oameni obisnuiti din America, Romania, Netherlands, China, Australia, etc. 

1. Exista o distantzare spirituala crescanda  intre individ ( “I”) si ” lumea externa” formata din persoanele  care constituie ( mai corect- compun, pt. a reliefa  tendinta  progresiva spre atomizare ) societatea de azi, familia, scoala,…Astfel, parintii nu-si mai imbratiseaza  ( cat s-ar cuveni ) copiii, preferand  sa le ofere in schimb ( ? )  dulciuri sau bani de buzunar. Or, psihologia  contemporana arata clar ca fara mangaieri copiii ( si nu numai ei…) devin depresati, agresivi. De asemenea , touching power este ignorata sau mult subevaluata ca modalitate de vindecare / prevenire a unor boli redutabile, implicand scaderea imunitatii ( inclusiv cancer). Iata ce declara  Virginia SATIR   – remarcabil psiho-terapeut  american al familiei despre necesitatea  imperioasa a re-includerii efective a  lui ” I ‘ in lumea” externa” ( si, desigur, a  includerii  concomitente a entitatii “non-I” in ” I ” ):

“The greatest gift I can give is to see, hear, understand and touch another person. ” Sau : ” You need four  hugs  a day for  survival, eight for maintenance and  twelve  for growth. ” ( Puteti zambi – eu am facut-o – privitor la cantitativismul frazei  dar mesajul calitativ,  gradual – survival / maintenance / growth –  este pur si simpluformidabil). Subliniez ca Virginia Satir   ( 1916 -1988 ) a fost legata – prin educatie – de Chicago si…Evanston ( Northwestern University ).

The new peoplemaking
Close
Evident, promovarea  solutiei ” Touching” in societatea  Americana contemporana  a ramas vie si diversificata si dupa disparitia  Virginiei Satir. Voi mentiona in primul rand  contributia   de exceptie  a Dr. Tiffany FIELD ( Directorul ” Touch Research Institute ” – Miami ) – autoare a mai multor carti  de referinta : Touch  ( MIT Press , 2003 ), “Massage Therapy Research” (Elsevier  Health Sciences-2006 ). Citez un pasaj relevant : “Touch is critical for children’s growth, development and health as well as for adults’ physical and mental well being. Yet American society is dangerously touch deprived.
Alti autori remarcabili din acest domeniu VITAL:  Vimala SCHNEIDER ( Infant Massage ), Susan G.SALVO ( Massage Therapy, 2003 ), Art  RIGGS ( Deep tissue massage, 2002)  and, last not least, Ya-Li FAN ( Chinese Self-massage Therapy- 1997 ).

Tiffany Field, PhD – Director & Researcher

Tiffany M. Field

My challenge: urmariti cu atentie zambetul  lui Tiffany- spre deosebire de “zambetul standard “, comercial

( lipsit de orice radacini spirituale  = o grimasa ) T.F. zambeste si cu ochii!

—————————————–

2. Este conditionata autenticitatea stiintelor naturii de separarea neta  dintre  ” external world” si subiect/ mind , asa cum afirma – in a very Cartesian vein –  Einstein in 1931 (” The belief in an external world independent of the perceiving subject is the basis of all natural science” ) ? Aici – si, din pacate, nu numai aici, Einstein  ignora faptul  incontestabil ca  stiintele contemporane ale naturii au nevoie de un concept  distinct de obiectivitate  decat cel bazat pe principiul separabilitatii.  Iata replica  – pertinenta! – a unui distins coleg de generatie cu Einstein – Werner Heisenberg  ( Physics and Philosophy, 1958, p. 81 ):

“…we cannot  disregard the fact that natural science is formed  by men ( people, please- FF , to include …Virginia Satir, too…Desigur, eu stiu ca men inseamna si  omenire, dar fiind vorba de…stinte, barbatii sunt tentati sa devina subit…exclusivisti ). Natural  science  does not simply describe and explain nature:  it is a part of the interplay between  nature and ourselves; it describes nature  as exposed to our method  of questioning. This was a possibility of which Descartes could not have thought, but it makes the sharp separation between the world and the  I  impossible.”

Iata si un pasaj semnificativ referitor la  cum trebuie intelese astazi cosmosul si cosmogonia, apartinand unui autor din generatia mea – Steven M. ROSEN  ( ” The Self-Evolving Cosmos “, 2008 , p. 207 ):

” If linking  the evolution of the universe to transformations of consciousness seems odd, it is because we have been deeply conditioned  to regard cosmological events in purely ” objective + terms,as physical occurences ” out there in space”, with subjective awareness playing no role. But phenomenological intuition guides us to a different sensibility. From this standpoint, cosmogony cannot properly be understood as a sequence of happenings devoid of inner life, of lived subjectivity. Instead we must regard it as a process of Individuation that involves the self-transformations of sentient dimensional  organisms  ( lifeworlds, braneworlds ). “

3. Bazandu-se exclusiv pe  un realism local inchis si  inflexibil, Einstein a operat toata viata – cu nesemnificative momente de …inconsecventa – cu ceea ce eu am numit “ causal representations” , respingand  orice  versiuni ” telepatice”  ale ” acausal representations ”  ca fiind  spooky – optiune realist – obiectivista neconfirmata,  fizica contemporana – in mod special teoria decoherentzei – promovand o pozitie metodologica diametral opusa : ” everything is… telepathic! “. Preferinta einsteiniana pt. separare (  external world / subject = mind ) nu s-a oprit aici ci s-a extins ca atare  si asupra  naturii obiectului fizic insusi  si chiar a esentei realitatii ( conceputa ca totalitate de obiecte separabile ), ceea ce justifica afirmatia mea ca Einstein  a fost de fapt un rezident permanent al “ raiului lui Cantor”. Reamintesc pe scurt afirmatia  lui D. Hilbert:” Nimeni nu ne va scoate din raiul creat pt. noi de catre Cantor” precum si  specificul acestui ” rai metodologic ”  confortabil dar inselator,  sub forma definitiei data de Cantor  multimii  :” set = orice colectie  intr-un intreg de obiecte definite  si separabile  ale intuitiei sau gandirii noastre”. ( Nicio exagerare in afirmatia mea ca pt. a nu pierde contactul cu autenticitatea  XX → XXI, Einstein ar fi avut o nevoie vitala de un consilier / assistant de talia profesorului  Iu. MANIN ! ). Iata si declaratia de …adeziune  a lui Einstein la  acest paradis artificial :”Essential for the  ordering of  the objects introduced into physics seems to be  further that at definite instant  of time these objects  claim an existence  independent of each other  so far as these objects are situated  in different parts of the space. ”  Deosebit de semnificativ este ( sau ar trebui sa fie ) faptul  ca ambitia  lui Einstein de a construi  o continuitate “vie” , functionala, autentica  sub forma unei teorii unitare a campului ( a unified field theory ) pornind de la campurile  reale (  electromagnetic,gravitational )  s-a soldat cu un esec metodologic total, aceste campuri – desi mai bogate in resurse integrative decat particulele-  ca si interactiunile  dintre ele  fiind  totusi de esenta real-discreta , nepermitand depasirea  limitelor intrinseci ale ” causal representations”. In opinia mea  ceea ce i-a lipsit lui Einstein in primul rand ( si continua sa-i lipseasca si  lui Andrei Khrennikov- ancorat metodologic , in plin secol XXI,  undeva intre Einstein si Bohr ) a fost  o ” situatie totala” in sensul lui Bohm si, corelativ , apelul nemijlocit  la singura continuitate fundamentala   sub forma potentialului – posibil ( A.N.Whitehead ), care sa-i permita  o abordare  nemecanicista, organismica  de tip ” realul  intru posibil” sau “ localul intru non-local”. In incercarea mea de sinteza – similara desi de proportii mai modeste si la o dimensiune longitudinal- istorica ( a se vedea “Quantum Genetics” pe acest blog ) – am fost nevoit sa renunt de la bun inceput la  wholeness-ul einsteinian  ca fiind intrinsec fisurat si sa apelez  fara reticente  la ” acausal representations”, respectiv  la  sugestii metodologice alternative ( Ch. Peirce,  D. Bohm, A.N.Whitehead, J.S.Bell, s.a. ) care promoveaza in primul plan continuitatea  fizica / inseparabilitatea..  Iata cum si-a recunoscut  Einstein  infrangerea  in plan metodologic ( atentie la implicatiile expresiei “ mine entire castle in the air“, pe care eu o interpretez ca pe o trimitere  subtila la ruptura – pe cat de frecventa pe atat de inacceptabila – dintre  real / potential, respectiv local/non-local ) cu un an inaintea  trecerii sale in nefiinta , fara a explicita cu adevarat care a fost cauza majora  a esecului sau final:

” I consider it quite possible that physics can not  be based on the field concept, i.e. on continuous structure. In that case, nothing remains of mine entire castle  in the air , gravitation included ” ( 1954 ).

File:Castle In The Air.jpg     Castle in the air

( Photo Courtesy: Armen.mk, 1974 )

M. In discutia noastra am atins de mai multe ori un subiect sensibil: J.S.Bell si teorema lui care a fost apreciata ca o realizare  de mare si general interes pt. cunoasterea stiintifica a secolului XX.Faptul ca noi aici avem unele retineri privind contributia efectiva a acestei teorii sui generis la constituirea autenticitatii XXI poate parea unor cititori curios , poate chiar nejustificat. Este posibil sa fii autorul necontestat al unei sinteze interdisciplinare unice de tipul “ experimental metaphysics” ( cf. Abner SHIMONY ) si, in acelasi timp, sa nu promovezi testul metodologic al..inseparabilitatii?

F. Problema este deosebit de complexa si imi rezerv dreptul sa raspund extensiv intr-un viitor apropiat, mai exact in paper-ul meu “ Reality XXI…”. Aici si acum voi prezenta totusi cateva repere edificatoare, sper, chiar pt. cei care continua ( ca si mine! )  sa-l considere pe JSB o figura emblematica pt. fizica XX. Inainte de toate te-as ruga sa-ti concentrezi atentia asupra unei intrebari cruciale care pe mine m-a preocupat indelung, chiar inainte de venirea noastra in America: aceasta “ Bell’s theorem “ este o teorie stiintifica autentica ( cu functionalitati calitativ – explicative ) sau ea reprezinta mai curand o …extrem de inspirata elaborare ( matematica ! ) de tip FAPP a carei menire era ( cel putin la inceput ) sa permita o distingere intre predictii ( am in vedere, desigur, predictiile mecanicii cuantice standard pe de o parte si predictiile unei / unor teorii locale cu variabile ascunse , pe de alta parte). Daca ar fi ramas aici… Ce s-a intamplat ulterior se cunoaste: din interese obscure ( care poate nu erau ale fizicii! )s-a ajuns sa i se recunoasca teoremei mentionate capacitati de analiza / sinteza exceptionale, atribuindu-i-se o viziune / competentza de anvergura universala, cu drept de…decizie asupra specificului localitatii / nelocalitatii, asupra formelor reale si , corelativ , asupra tipologiei realismului, decretand ca starile tertium ( fuzzy ) nu exista (” ori local, ori non-local” ) si ca ontologia uzuala trebuie revizuita, natura ( lumea inconjuratoare ) fiind nu simplu perisabila ( supusa schimbarii ) ci iremediabil iluzorie, unica existenta autentica fiind cea nonlocala, etc. Un prim exemplu reprezentativ  pt. ilustrarea puterii de seductie metodo-logica a teoremei lui Bell il ofera Henry Stapp :

“Everything we know about Nature is in accord with idea that fundamental process of Nature lies outside space-time…but generates events that can be located in space-time. “ ( Nuovo Cimento, 1977 ).

Subscriu – conditionat – la aceasta  idee de avangarda, dar refuz sa  accept temeiul metodologic care-l ghideaza pe Stapp  catre o fundamentalitate situata undeva “ beyond space-time”- acest temei fiind… the “Bell’s interconnectedness theorem”- pt. simplul motiv ca  interconectivitatea Bell nu are nimic  a face cu spatialitatea fizica -cauzal-reala sau virtual- acauzala – ea fiind elaborata “ in abstract”, mai exact intr-un spatiu  matematic (  Hilbert space ) ignorand  spatiul- timp ( Igor V. VOLOVICH, 2002 ).In cele ce urmeaza va propun sa privim ” teorema lui Bell” prin prisma  unor articole …realiste, publicate in forma pre-print, de I.Volovich  si Andrei Khrennikov in 2002.In esenta , cei doi autori propun o abordare  spatializata  ( R3 sau R1R3 ) a fundamentelor mecanicii cuantice asa cum se practica in mod curent in quantum field theory sugerand ca  pe aceasta cale pot fi elaborate unele concepte- cheie ca locality and local realism  ambele avand  un  methodological involvment  distinct de cel uzual (  datorat lui J.Bell ), fiind  compatibile cu  teoria cuantica si cu experimentele  corelative.Mentionez ca o pozitie metodologica similara este sustinuta si de prof. H.Dieter Zeh  intr-un articol din 2006, revizuit in 2011: ” The concept  of locality in quantum theory requires more than  a formal Hilbert space structure ( relativistically as well as non-relativistically ). It presumes a local Hilbert space basis  ( for example, consisting of spatial fields and/or particles ). (…) This framework is most successfully  represented  by quantum field theory.”

Marturisesc ca , spre deosebire de numerosi  cercetatori / autori  implicati in problematica ” fundamentele mecanicii cuantice”  care  sunt incantati  de generalitatea ” fara limite”  a teoremei Bell, eu am fost mai curand intrigat de  gradul excesiv de idealizare al teoremei respective, fiind convins ca pe aceasta baza sunt drastic diminuate conexiunile cu Natura ( locala in deosebi ) precum si cu argumentul EPR – Einstein. Se poate afirma ca  acest ” cut”  fata de natural local realization  si fata de realismul local einsteinian  a fost amplificat asimptomatic de-a lungul  liniei  noi de investigatie  inaugurata de Bohm:

                                                         EPR ( Einstein ) → Bohm→ Bell → Leggett / Zeilinger

File:Isoperimetric inequality illustr1.svgFig. 9  Nu va jucati cu inegalitatile!

Thanks, Oleg ALEXANDROV!

noua linie conducand atat la alterarea faptului fizic in sine ( alt experimental arrangement, alt tip de variabile ) cat si la  interpretari  pe cat de inventive pe atat de inacceptabile  metodologic. Iata cateva pasaje iluminatorii  din articolele lui Volovich si Khrennikov :

1. ( I.V.- 2002 ) “The main point of the note is this: quantum mechanics is a physical theory and therefore  its  foundations  are placed not in the  Hilbert space but in space and time.”

2. ( I.V.) ” If we take the spatial  degrees of freedom into account then local realism might be consistent with quantum mechanics and with performed experiments.”

3. ( A.K., I.V. – 2002 ) ” Though the EPR work dealt with continuous  position and momentum variables, most of the further activity have concentrated almost exclusively on systems of discrete spin variables following to the Bohm  and Bell works.It is now widely accepted as a result of Bell’s theorem and related experiments that ” local realism” must be rejected. (…)However, it was shown ( by I.Volovich ) that in  derivation of  such a conclusion the fundamental fact that space-time exists was neglected. Moreover, if we take into account the spatial dependence of the wave function, then the standard formalism of quantum mechanics might be consistent with local realism.”

Desi din punct de vedere metodologic am fost – si raman- in dezacord principial cu optiunea lui Einstein ( si a lui Khrennikov/ Volovich, de asemenea ) in ceea ce priveste statutul fizic al  ” non-local reality “,  voi reaminti aici ca o prima concluzie avertismentul adresat de Einstein  colegilor ortodocsi: Nu va jucati cu realul / realitatea! Sau in termenii lui Igor Volovich:

“If somebody wants to depart from local realism then he / she has to change quantum mechanics.”

Incercand o transcendere ” beyond / intru” a celor doua  avertismente , noi aici la Evanston, preferam o varianta mai…matematica,  vizandu-i  direct pe Bell si pe  ingeniosii lui followers:

” Nu va jucati cu inegalitatile!”

Non-localitatea cuantica nu incepe cu John BELL si nu se incheie cu Andrei KHRENNIKOV !

File:EPR thought experiment.svg

M. De ce ar trebui sa acordam acestui concept neclasic –  Quantum non-locality – o atat de mare atentie incat sa fim determinati sa introducem  un tip special de realitate – Quantum non-local reality – tinand cont ca nu putini cercetatori de prim rang – de Muynck, Khrennikov , spre exemplu , dar si multi altii- se pronunta fara echivoc pt. excluderea lui  din aparatul conceptual al fizicii contemporane? De asemenea as dori sa comentezi, fie si sumar,  faptul ca unul dintre corespondentii inregistrati ai blogului nostru- un profesionist  in fizica / filosofie dupa toate aparentele- ne atragea atentia ca de fapt nu  categoria ” non-localitate cuantica”  s-ar dori exclusa ci ” modul logic inconsistent ”  in care aceasta  non-localitate este asumata de catre teorema lui Bell.

F. Chestiunea formulata de tine este redutabila asa incat  in cele ce urmeaza voi prezenta doar o schitza de raspuns , propunandu-mi sa revin cat de curand  asupra acestui subiect …nesfarsit- atat ca extensiune cat  si ca profunzime / continut – intr-un paper viitor  intitulat ( provizoriu ) ” Something is wrong with the Bell’s Theorem. A quick look through /beyond the  Bell-Volovich-Khrennikov  Scaffolding “. Inainte de toate as dori sa incadram oarecum   problema noastra din punct de vedere istoric, mai intai cu ajutorul lui R.WYATT ( 2005 ): “A significant  feature of Bohm’s work  is that  the quantum potential  was identified  as the origin  of nonlocality…the quantum force acting  to guide the trajectory…”. Iata si precizarea  facuta ceva mai devreme ( 1993 ) de catre P. HOLLAND: ” Prior to Bohm’s work, it was appreciated  that quantum mechanics is non-local: every part of a quantum system depends  on every other part and is subjected to organization  by the whole.” Mentionez ca ambele pozitii exprimate  de cei doi autori m-au ajutat direct in  cercetarea metodologica  finalizata prin elaborarea modelului” Quantum Genetics” centrata atat pe ideea de  traiectorie ( fundamentala , nemecanicista ) cat si pe  organizarea  (” de la distantza” , ghilimelele sugereaza ca de fapt  nu avem a face   cu o spatialitate tipica – interval  euclidian sau minkovskian- ci, mai curand , cu o con-topire) a intregului sui generis constituit din {Forma – forma }.In paper-ul  mentionat voi  face unele raportari /comentarii critice vizand  atitudinea metodologica a unor autori prestigiosi fata de non-localitatea cuantica ( R. GRIFFITHS, W. de MUYNCK, N.GISIN, “M.P.R.” HORODECKI, C.A.FUCHS, HARDY’s Non-locality Paradox, et al. ). Deocamdata ma voi limita la cateva sublinieri punctuale :

1. Corespondentul nostru ” registered” la care te-ai referit nu are dreptate : Khrennikov insusi nu-si  limiteaza  critica  la ” Bell’s assumption of non-locality” ci vizeaza  nemijlocit  non-localitatea ca atare, cu sau fara Bell. Astfel , in articolul sau substantial aparut in 2011(  articol pe care eu il consider extrem de riscat din pdv metodologic ) intitulat ” Bell argument : Locality or Realism? ” in sectiunea 2.1 ( ” Against Non-locality ” ) autorul se refera  la o lucrare de epistemologie ( semnificativa! )  a lui  A.PLOTNITSKY ( aparuta la Springer, 2010 ) in care- pe langa  o  ( blurred ) apreciere  personala anume  ca “non-locality of quantum mechanics  is a minority view” – A.P. il citeaza pe Kurt GOTTFRIED  conform caruia ” in relativity we in fact have  a test that rules out non-locality” ( remarca mea:  out din…relativitate ( = din spatiu- timp ) este absolut OK  fiindca esenta non-localitatii cuantice este una  acauzala, fizic-subtila dar, din pacate, KG  are in vedere excluderea  din…fizica ? ).
2. Igor VOLOVICH ramane consecvent pe pozitiile sale ( …ingineresti ) exprimate  cu zece ani in urma, in conformitate cu care ” Bell’s approach to the problem of  quantum non-locality does not include  the spatial dependence of entangled states which is crucial for this problem…” ( am citat din  Capitolul 8 al lucrarii  ” Mathematical  Foundations of Quantum Information…” semnata impreuna cu  Masanori OHYA si publicata in 2011 la Springer ). Iata cum vad eu – scurt, f. scurt – problema metodologica a lui Volovich : in vreme ce abordarea  spatiala R3 ( Volovich/ Khrennikov )  imi pare  binevenita – oricum mai adecvata decat cea a lui Bell! pt. situatia  locala ( pt. care  frame-ul relativist – spatiu – timp – a fost, este si, probabil , va ramane definitoriu ) extinderea   acestei abordari  …einsteiniene la situatia non-locala  ( entanglement, etc. ) nu reprezinta  deloc  o dezvoltare cruciala ci, mai curand, una inconsistenta din pdv metodo-logic, intrucat  esenta fizica a quantum non-locality- asa cum am mai aratat- este una acauzala, exterioara spatiului – timp necesitand, prin urmare, o abordare specifica, aspatiala. Meritul incontestabil al teoremei lui Bell , in opinia mea , consista nu in  varii performante  de tip  cut /excludere ci in ” violarea “separabilitatii ( desi eu as prefera  in locul  termenului ” violare”  alt termen  mai metodo-logic si anume negarea – non care  promoveaza continuitatea , semnificand depasirea nu prin excludere ci prin inglobare ) facand practic posibila distinctia dintre fundamental / nefundamental in fizica contemporana; in alti termeni : in denuntarea caracterului nefundamental al separabilitatii  (  insusire de natura cartesiana  de mare insemnatate practica dar care si-a pierdut  definitiv fundamentalitatea  multiseculara  ) si, corelativ, in afirmarea  caracterului fundamental al inseparabilitatii ( non-localitatii ) atat in  cadrul – limitat si provizoriu – al mecanicii cuantice – teorie si experiment – cat si al Naturii ( desi procesul extinderii asupra Naturii ca intreg ramane discutabil, el  avand  in cel mai bun caz caracteristicile  unui rationament  abductiv).
 
3. In discutarea ( constructiva, echilibrata ) a statutului metodologic  ( ontologic / epistemologic ) al non-localitatii cuantice as remarca in mod deosebit  contributia lui Nicolas GISIN  sub forma a doua articole  netehnice dar de o mare densitate ideatica  – unul publicat in Sep. 2000 ( intitulat ” Optical tests of quantum non-locality…) in Ann. Phys. ( Leipzig ) si altul  mult mai recent ( Dec. 2009 ) : Quantum Non-locality: How Does Nature Do It? ( SCIENCE, vol. 326 ). Privind cel de al doilea  articol, subliniind ca pasajul cel mai interesant este continut  in chiar ultimul paragraf, il citez cu  prioritate:
   ” No story in space-time  can tell us how non-local correlations happen; hence, non-local  quantum correlations  seem to emerge , somehow , from outside space – time .”
Iata si  doua pasaje remarcabile din primul articol: ” No doubts, quantum  non-locality is ( and remains! FF ) central both for our understanding of the most precise theory physicists ever produced and for the huge potential applications of quantum technologies for example in the field of quantum communication and information processing.”
” The main lesson  I learned from John Bell led me , on the one side to become  a quantum  engineer, and, on the other side, not to forget about the principles.”
Pentru a contura  aprecierile mele privind caracterul ” constructiv si echilibrat” al angajarii metodologice  a lui  N.Gisin voi incheia  aceasta scurta interventie  alaturand doua representative quotations, din pacate, divergente:
a. Andrei Khrennikov ( 2011 ): ” Bell’s assumption of non-locality  has to be rejected as having no direct experimental confirmation, at least thus far.”
b. Nicolas Gisin ( 2009 ): “In modern quantum physics, entanglement is  fundamental; furthermore, space is irrelevant – at least in quantum information science space plays no central role and time is a mere discrete clock parameter. In relativity, space-time is fundamental  and there is no place for non-local correlations.”
Din pacate , ambele  optiuni  ( “a”  in mai mare masura decat “b” ) au ca punct de plecare  excluderea (  logica either / or ) care contravine -in mod evident, dupa parerea mea – cerintelor metodologiei contemporane intrucat este  incalcata cerinta inseparabilitatii, accentuandu-se  excesiv distinctia  ( dintre local / non-local la Khrennikov, respectiv dintre  fundamental / nefundamental la  Gisin ).In  ceea ce priveste enuntul “a”  asumarea non-localitatii de catre Bell nu poate fi considerata ” rejected” intrucat experimentele confirmative ( in orice cantitate: zero sau o suta…  nu pot proba/ valida o teorie ( un model-concept ) ci doar sa contribuie la cresterea  credibilitatii  acestora, in schimb un singur  experiment negativ  inseamna ” rejection” sigura , dar un astfel de experiment inca nu s-a produs!  Aceasta concluzie nu  se intemeiaza strict pe falsifiabilitatea popperiana ( contestabila ) ci  pe  ceva mai adanc anume pe asimetria logicii deductive. Reamintesc, in context ,   binecunoscutul enunt einsteinian  ( desi  parafrazat , el isi  pastreaza  nealterata relevantza  metodo-logica ) : No amount  of experimentation can ever prove me right, but a single experiment can prove me wrong.
Referitor la pozitia lui Gisin, se cuvin subliniate  cel putin  doua aspecte : 
i. exista  nu doar  fundamental quantum correlations – simbolizate de mine prin aiP = de natura predominant ( asadar nu exclusiv) potentiala, deci de esenta acauzala )– ci si non-fundamental quantum correlations ( simbol: Aip= de esenta predominant real /cauzala ). Mentionez ca in raportarile sale la Univers ( si nu la teoriile fizice! ) Bell insusi  se pronunta pt. o continuitate ( matematica ) intre local / non-local, mai exact intre visible / unvisible.
ii. Intr-o lucrare f. recenta, de un incontestabil  interes metodologic  ( ” Boole and Bell inequality” ) K.Michielsen, H.De Raedt si K.Hess  furnizeaza un nou ( si convingator ) counterexample cf. caruia  violarea inegalitatii Bell este produsa de…un local realist model, concluzionand ca ” In general, an inequality cannot be blindly applied to any set of experimental data, a model or a theory.The inequality should be derived in the proper context and conditions  and the conditions and conclusions belonging  to the respective derivations cannot simply mixed.”
   Lucrarea  lui De Raedt si colegii justifica  in mod direct avertismentul nostru  ( ” Nu va jucati cu inegalitatile! “) si, mijlocit de aceasta data, ofera noi puncte de sprijin  tezei metodologice  sustinute la Evanston privind rolul inalienabil al continuitatii local / non-local in Natura si  in teoria cuantica contemporana potentand totodata optiunea noastra – nenegociabila – referitoare la necesitatea elaborarii categoriei de realism in sens larg ca o sinteza  cu armonizator  a realismului ( local si non-local ) cu anti-realismul.
 
-M. Cum poate fi explicata totusi aceasta  contradictie  vie – care nu se atenueaza cu trecerea timpului – dintre adeptii locality ( Griffiths, de Muynck, Khrennikov,...) si promotorii nonlocality ( Bell, Ghirardi, Stapp,…) ?
F. Explicatia mea preferata ( deci nu unica posibila ) e data de rolul  decisiv al profilului / formatiunii metodologice  al  cercetatorului. Am in vedere diferenta ( calitativa! ) dintreapproach (  o abordare unilaterala centrata pe  holismul conventional ( Smuts-ian ) si, corelativ, pe o logica traditionala de tip either / or ,  dispusa oricand sa favorizeze separabilitatea )) si vision –  o abordare globala  pt. care sinteza  efectiva  este primordiala, centrata fiind pe  holismul  autentic ( numit de mine synholism , ” syn”  provenind de la ” synthesis”) si pe logica both / and, care realizeaza inglobarea  “vechiului” intr-o perspectiva noua, mai larga si ierarhizata .
Dintre promotorii abordarii approach  voi cita in primul rand pe Einstein caruia i-a lipsit  in mod fatal situarea realul intru posibil”  si pe J.S.Bell , caruia i-a lipsit reperul vizionar “ localul intru non-local” . Atrag atentia asupra caracterului simetric al erorii celor doi mari fizicieni: in vreme ce  pt. Einstein non-localul  ( dimensiune  fundamentala a existentei ) a fost etichetat  definitiv ca ” spooky”, pt. Bell’s theorem  spooky a devenit localul . O subliniere demna de retinut: niciunul dintre fizicienii cu adevarat de prim-plan  nu apartine  in mod rigid / riguros unui anumit tip metodologic existand treceri , uneori  extrem de  semnificative; iata doar cateva dintre aceste evadari  din corsetul  metodologic uzual;
– J.S.Bell: ” Quantum  theorists had been hasty  in dismissing  the reality of  the microscopic world.”
 Henry P. STAPP
O atentie particulara merita sa acordam …inconsecventei , de tip vision, a lui H.P. STAPP; va invit la o lectura atenta, creativa a urmatorului pasaj formidabil:
” Everything we  know  about Nature is in accord  with the idea  that  the fundamental  process of Nature lies outside of space-time…but generates events that can be located in space – time.”
O lectura de tip vision  va descifra cu usurinta in acest  pasaj  cateva dintre ideile constitutive ale autenticitatii XXI:
– recunoasterea / afirmarea caracterului fundamental al non-localului;
– generarea ( si nu excluderea! ) localului de catre / intru non-local ( motivul …evanstonian al trecerilor si cerinta expresa, nenegociabila a abordarii ” realul intru posibil” );
– expedierea in nefundamental a continuitatii einsteiniene, a relativitatii speciale (! ) si,corelativ, a ” noului ether”  relativist la ambele ” niveluri” special si general ( vezi mai jos ).
Pasajul stappian – eventual insotit de  precizarile sugerate de mine –  poate contribui la prevenirea / intelegerea  unor redutabile confuzii / inadvertentze metodologice intalnite frecvent in literatura  EPR – Bohm / Bell recenta, ca de exemplu: i. ” Therefore is reasonable  to consider the violation of local realism a well established fact.”  ( Nu e nici rezonabil – intrucat teorema lui Bell nu include realismul  intre asumarile sale, nici binestabilit,  nici ” fact” intrucat interpretarea nu constituie un fapt fizic ci o optiune subiectiva). ii.” Legile mecanicii cuantice sunt in conflict cu  ” classical world”, in particular cu local / macroscopic realism.” ( Conflictul este imaginar, exagerat/ alarmist, de fapt avem a face cu o continuitate eterogena, de distincte  in care aspectele de armonizare – ca in orice relatie dintre…parinti si copii – sunt precumpanitoare, aspect relevat  cu prisosinta de principiul  attunement (  al acor-darii ).
 
M.- Urmatoarea  intrebare mi-a fost sugerata de un corespondent din Coreea ( South ), tara in care blogul nostru se bucura de o audienta de exceptie:Cum am putea sistematiza principalele erori comise de John Bell  si daca follower-ii lui au detectat aceste  optiuni inautentice  incercand  , fie si partial, sa le corecteze?
F.-  Erorile majore ( necorectate de followers! ) sunt- cum era si de asteptat – de ordin metodologic. Cea mai importanta dintre ele este , in opinia mea , ignorarea  mesajului ( semi-filosofic ) Heisenberg-ian privind rolul potentialitatii in constituirea non-localitatii ( long range correlations ). Dupa cum se cunoaste ( dar adesea se  trece cu vederea ! ) Heisenberg a declarat si nu o data :” Potentialitatea  este cea care genereaza entanglementul.” Ei bine, spre surprinderea mea , JSB a avut o atitudine ezitanta  fata de potentialitate  ( unde potentiale , etc. ) dupa cum rezulta  si din urmatorul  citat: ” What is that ‘ waves ‘ in wave mechanics? In the case of wave mechanics  we have no idea what is waving (…) and do not ask the question.” 
Neluarea in calcul a potentialitatii i-a  interzis lui Bell accesul la  non-localitatea  primordiala  a Naturii ( tinand cont ca orice real  din univers este un posibil ), limitandu – l astfel  la o  non-localitate sub-naturala ( importanta si  aceasta, desigur). Unii critici anti-Bell , fara a nega  caracterul obiectiv al non-localitatii Bell, au afirmat (corect ) ca aceasta nu are totusi nimic a face cu non-localitatea Naturii trebuind sa fie denumita  altfel pt. prevenirea confuziei (  spre exemplu: “non-Kolmogorovian nonlocality”  cf  L.Accardi si A. Khrennikov ).
  

                                                                                                                                                                                                                                      Andrei KHRENNIKOV

Andrei Khrennikov

 

 

Mentionez in treacat ca un rateu similar a comis si D. Bohm care a considerat inexact  ca  functia de unda este  o pilot-wave  avand o existenta obiectiva  sub forma de ” actual wave”.

Revenind la J.Bell, semnificativa este si ignorarea  altor doua mesaje  metodologice si anume : a. mesajul lui A. Kolmogorov , potrivit caruia  un context autentic induce totdeauna  un distinct ” probability space ” ( cf  L. Accardi and A. Khrennikov ) ; din pacate Bell a preferat sa considere  un  spatiu probabilist comun, subminand astfel  conditia decisiva a distinctivitatii contextuale;  b. mesajul  lui N.N.Vorob’ev  ( initial uitat dar descoperit si promovat intensiv de catre Walter Philipp si Karl Hess )  atragand atentia asupra rolului jucat de simultaneitate , respectiv non-simultaneitate  in existenta , respectiv inexistenta, posibilitatii  ” to construct the  joint  probability  distribution  for any triple pair-wise measurable  dichotomous  random variables. ” Intrucat in  experimentele EPR – Bell  ( datorita incomensurabilitatii ) variabilele random pot fi masurate pair-wise dar nu simultan, este pusa  sub semnul intrebarii insasi derivarea  inegalitatilor Bell. Sunt si alte minusuri la care ma voi referi cu alt prilej dar eu am convingerea ca  aspectele prezentate sunt deja suficiente  pt. a afirma ca  teorema lui Bell nu este de fapt o …teorema ci o inegalitate de exceptie care trebuie plasata epistemologic undeva intre teorema  propriu-zisa si conjectura . Parerea mea este ca inegalitatea lui Bell,  desi marcata de  erori poate inerente unei premiere  metodologice absolute , isi pastreaza nealterata  eficientza  nu in decuplarea localului de non-local ci in  promovarea   caracterului fundamental al non-localitatii fata de localitate.

 

 

 

A P A R T E U

Ca urmare a invitatiei mele de a ma contacta ” daca si numai daca vine si cu o idee ( nu doar ca ” persoana” ), Justine  mi-a comunicat ca desi nu realizeaza  prea bine ce inteleg eu prin a fi o ” persoana / idee ” ar avea totusi o sugestie si anume  sa “inviorez”  postul inaugural ” About us ” atentionandu-mi cumva cititorii ( chiar daca unii dintre ei sunt …” fizicieni – habotnici” ) ca blogul ofera  excelente  ” tutoriale”  nefizice,de tip medicina necomerciala, nutritie  anti-junk  , etc. Ma conformez , prezentand aici ( in reluare ), ca exemplu,  un interviu destul de interesant = un prim rezultat al  intalnirii mele cu o persoana/idee – Catherine ( tocmai din Australia ! )  care ulterior,  din pacate ,  nu s-a mai prezentat la “intalnire”  desi aveam nu putine lucruri ( idei ) in comun. De asemenea,  voi atasa cat de curand  la ” About us ” cateva  interventii medico-nutritioniste semnificative, care sa-i decida pe cititorii de fizica/ filosofie  ca merita cu prisosinta sa iasa din box-ul lor profesional ingust.

Interview cu Catherine, despre

 

Fizica cuantica , dupa Bohr

 

Catherine ( pe numele ei real Ekaterina Vladimirovna ) este una dintre comentatoarele acestui blog care mi-a solicitat un scurt interview despre fizica actuala pentru blogul ei personal; am raspuns, desigur, pozitiv dar cu o conditie: sa-mi trimita 5 intrebari , iar daca 3 dintre acestea vor fi semnificative ( interesante ar fi sunat facil) deal-ul e ca si facut. Daca dialogul nostru o sa va para interesant probabil vom recidiva; oricum , nu 3 ci 4 dintre intrebari au indeplinit conditia mea de consistenta minimala.

Catherine- In postarile de fizica ale acestui blog – de care, ca fizician, m-am simtit atrasa inca de la prima lectura – apare de mai multe ori afirmatia ca principiul complementaritatii al lui Bohr ar fi unul lipsit de autenticitate. Sunt curioasa sa aflu care este criteriul pe care se bazeaza aceasta apreciere.

F. – Am considerat – si, evident, raman pe pozitie- ca adevarata complementaritate se distinge prin comunicarea ( overlapping-ul ) dintre entitatile complementare, in alti termeni: cata deschidere / suprapunere atata autenticitate. La Bohr cei doi termeni sunt in realitate deconectati asa incat se poate face afirmatia ca filosofia bohriana – cu exceptia notabila a phenomenon-ului- nu are sinteza.

Catherine – Va inteleg perfect, in acelasi timp dati-mi voie sa observ ca acest overlaping poate conduce la confuzie intrucat este incalcata o lege fundamentala a gandirii si anume legea non-contradictiei. Un cercetator avizat – X Y , afirma recent ca o lume fara legea non-contradictiei este pur si simplu un nonsens , ca si cum ti-ai imagina un batz cu un singur capat…

F. – Nonsens este sa pui in circulatie un model inautentic si, in plus, sa ai si pretentia de a fi preluat si aplicat si de alte stiinte inclusiv in biologie, psihologie.Vreau sa precizez ca ideea de complementaritate , in forma ei autentica – centrata pe inseparabilitate – a existat inca din antichitate, spre exemplu modelul arhicunoscut sub numele “ Yin-Yang” nu implica separarea, dimpotriva: cum s-ar putea separa, in mod rigid, ziua de noapte, vara de toamna, etc.? Cat despre afirmatia lui XY nu am de zis decat ca prima femeie eventual interpelata l-ar privi amuzata in ochi pe cercetatorul nostru avizat si i-ar reaminti ca astfel de betze nu doar ca exista in viata reala dar sunt si deosebit de apreciate…

 

C. – Cum se explica atunci faptul ca N.Bohr este cunoscut si apreciat pentru aportul sau metodologic care , intre altele, a pus capat cel putin in aria micro-sistemelor separarii dintre sisteme?

F. – Simplu: in elaborarea categoriei “ phenomenon” Bohr nu a aplicat propriul sau principiu ( al complementaritatii ) ci a mers mai curand impotriva lui afirmand fara echivoc:microobiectul nu mai poate fi gandit ca o entitate “ in sine” ci se deschide efectiv spre aparatul de masura cu care , in cursul masurarii, formeaza un intreg indivizibil. As vrea insa sa subliniez un alt aspect de o insemnatate istorica : in afirmarea inseparabilitatii inter-sistemice Bohr a fost precedat clar de americanul Charles PEIRCE ( 1839 – 1914) care a aratat ca sistemele implicate in procesul de semiosis nu raman “ obiecte in sine “ , separate de subiect, ci formeaza , impreuna cu acesta, o totalitate indivizibila asa incat in termenii lui Ch.P. obiectul “ is not only out of there but also inside of us”.

Catherine – La intrebarile catorva comentatori care v-au solicitat sa amintiti cateva nume de cercetatori / autori contemporani remarcabili care ar putea sa-i ajute in aprofundarea sau concretizarea ideilor din articolele acestui blog ati indicat, intre altii, pe Andrei KHRENNIKOV, Peter HOLLAND , Gerard ‘t HOOFT, Roger WYATT…Care ar fi trasatura comuna a acestui grup- opera lor este una de continuitate sau de discontinuitate fata de mecanica cuantica standard?

F. – Indiscutabil, ceea ce ii caracterizeaza pe toti cei amintiti este discontinuitatea , mai cu seama in raport cu Copenhagen interpretation si …complementul acesteia – asa-numita “ regula a 11-a” : shut up and calculate! Ei nu suntdesigur impotriva calculului, dar sunt angajati ferm in reconceptualizarea mecanicii cuantice ( vizand in mod special fundamentele ) – proces blocat timp de decenii de binecunoscutul program desemnat prin termenul “ suprimarea alternativelor”. Una dintre trasaturile definitorii o constituie “ reabilitarea” conceptului de traiectorie , a rolului jucat de aceasta in modelarea miscarii sistemelor cuantice. Exista desigur si elemente incontestabile de continuitate; spre exemplu Khrennikov a preluat de la A.N.Kolmogorov probabilitatea conditionata , de la Bohm ideea de prespace, de la Einstein sugestia ca la originea entanglementului s-ar afla “ some classical correlations, etc. La randul sau , olandezul t’Hooft a urmat indemnul lui J.S.Bell de a renunta la o serie de concepte traditionale care ar fi “misleading”. Astfel , fraza profund…discontinua a lui ‘t Hooft:” it is advocated to drop the old way of thinking entirely: stop arguing about “ observers”, “systems” , “ apparatus” and “ measuring results”, ne readuce imediat in memorie protestul lui Bell intitulat Against “ measurement”.

Catherine – In incheiere o intrebare mai delicata: dv. sustineti ca mecanica cuantica “ serioasa” nu poate face abstractie de potentialul – posibil, considerand acest nivel existential ca fiind fundamental.Or, cercetatorii nominalizati mai sus ignora sau subevalueaza acest nivel fiind fara exceptie realisti. Nu va descurajeaza aceasta ruptura metodologica ?

F. – Catusi de putin.Cercetatorii amintiti – ca si majoritatea absoluta a medicilor pe care ii cunosc – promoveaza in profesia lor, de regula, linia filosofica asimilata in anii de facultate.Totusi , nu poate fi vorba despre o ruptura intrucat,la o privire mai atenta, se poate remarca – de exemplu la Khrennikov- o orientare poate involuntara dar persistenta spre subtle physics definita de mine prin termenul “ concrete potentiality “( simbolizata prin aiP ). Cel putin asa interpretez eu preferinta lui clara pt. prespace-ul Bohmian precum si pt. fizica sui-generis presupusa a exista “ at a Planckian scale of time and distance”. Deosebit de interesanta  este  ” the latest version of the Växjö interpretation” ( of the wave function ) datata ” 2012″  prin care Khrennikov se distanteaza ” esentially” de a sa ” original Växjö interpretation (2001 ) ” de esenta realist – locala = excesiv de provinciala pt… moda XXI , apropiindu-se  nesperat de  interpretarea Evanston desi noi , aici, utilizam sistematic si  direct conceptele  potential-posibilitatii : potential field ( a0P ), unde potentiale ( aiP ), excluderea particulei ( pe care o tratam ca pe o stare speciala , standing, a undei primordiale )  considerand, in acelasi timp,  drept  sursa  main a stocasticitatii cuantice  raportul dintre  aoP / aiP, etc. Preferand sa ramana un realist…subtil, A.K. utilizeaza  concepte alternative de mare relevanta existentiala cum ar fi  ” PCSFT waves ” ( PCSFT = prequantum classical statistical  field theory ) a caror esenta fizica, recunosc,  nu-mi este prea  clara : este ea una potentiala sau una …field – teoretica? “There is, however, a crucial proviso. While creation of PCSFT (…) can be interpreted as a form of  classical statistical mechanics, this classical statistical theory is not that of particles, but of fields.” Asteptam cu un robust optimism ca distinsul nostru coleg mosco-suedez sa revina la sentimente mai bune fata  de categoria – cheie  de non-localitate  ( ” I did not take seriously  quantum nonlocality” ) si – imediat dupa implinirea  visului lui Einstein – sa  solutioneze la fel de contextual si performant  misterul  “2sE” eventual  punand in lucru aceleasi miraculoase ” unde PCSFT “. Pt. cei interesati de  ultimele aliniamente ideatice  khrennikoviene fac trimiterea la  articolul publicat f. recent ” Växjö Interpretation of Wave Function: 2012 ( arXiv:1210.2390v1 [quant-ph] 7 oct. 2012).