Existenta in sens larg

This entry was posted by on Thursday, 13 August, 2009 at

De la realitatea obiectiva  clasica la realitatea fundamentala

Realitatea ( Existenta ) trebuie inteleasa nu ca o colectie de  obiecte separate ci mai curand ca un proces de integralitate indivizibila.

Classical physics says that reality is actually little particles, that separate the world  into its independent elements. Now I ‘m proposing the reverse , that the fundamental reality is the enfoldment and unfoldment and these particles are abstractions from that.

David BOHM

Conform  viziunii  moderne despre lume noi traim  intr-un univers  constituit din obiecte stabile, separate si bine localizate in spatiu – timp, avand proprietati  bine definite; in acest univers  (realist – dogmatic ) potentialul – posibil este practic inexistent intrucat  el este  imperceptibil ( potrivit criteriului  berkeleyan – esse is percipi ). Acest model de univers compus  exclusiv  din sisteme integrabile  era  preferat , intre altii, de catre Einstein , pentru care   “ este real numai ceea ce poate  fi conceput sub forma de obiect “. Chiar  ganditorii  traditionali efectiv interesati de  modernizarea statutului  metodologic al posibilului , nu au ezitat sa anexeze  posibilul realului : “ Necesitatea si posibilitatea  sunt conditionate de real, preexistent lor”  ( N.Hartmann, 1938 ). Reductionismul culturii occidentale fata de potentialul – posibil , a fost strans  corelat cu considerarea devenirii sistemelor ( presupus stabile ) drept un “ scandal ontologic” : in adevar, de la Aristotel la Einstein pentru a fi consistenta  stiinta / cunoasterea trebuia sa ramana obiectuala , admitand fara rezerve postulatul “ un lucru sau exista sau nu exista”, sau, in varianta  lui Platon – ceea ce devine nu  este. Aceasta  optiune  realist – statica asupra lumii , a fost  sustinuta  si de faptul ca in lumea inconjuratoare , macroscopica , devenirea insasi era evanescenta, precum  si de pozitiile  linear – analitice ale unor ganditori de referinta, ca de exemplu : “ in natura nu exista procese generative “ ( Hegel,  Enciclopedia  stiintelor filosofice, p. 249 ) sau “ Naturii ii este proprie completa independenta a tuturor partilor “  ( J.P. Sartre ). Asa se face ca si in prezent nu putini ganditori  continua sa fie “ orbiti de real “ ( W.Biemel, 1973 ) , adoptand sau promovand – voluntar sau nu – confuzii conceptuale intre  real / existent , real / perceptibil , real / reflectat , etc.

O  inversare de perspectiva : realul este totdeauna posibilul

Falimentul  decuplarii modale “ ori real, ori posibil “ nu putea sa intarzie prea mult :  sistemele hadronice ( interactiunile tari)  introduc pentru prima oara o legatura efectiva  intre realul obiectiv si potentialul obiectiv, modificand astfel calitativ raportul  dintre real / posibil si punand fara echivoc  problema necesitatii  modernizarii  categoriei traditionale de existenta ( care  identifica existenta cu realitatea obiectiva ) precum si regandirea statutului metodologic al devenirii. Mecanica cuantica, fizica nelineara , teoria structurilor disipative , sinergetica , etc. au contribuit decisiv la “ activarea posibilului “ facand astfel iminenta trecerea de la  modelul cartesian “ lumea ca masina “ la modelul ( metafora ) “ lumea ca potentialitate ”. Statutul metodologic actual al categoriilor  real / posibil (materie / spirit, viu / neviu, ) contine o dubla revelatie : nu doar ca ele nu sunt opuse ( ca in cazul dualismului antinomic cartesiano – hegelian, Fig.5 a )  dar  ele admit treceri ! In adevar, se percepe acum in  stiinta ( cunoastere ) o continuitate de tip complementar intre real si potentialul – posibil ( Fig.5 b ),  din aceasta continuitate  incontestabila provenind syncategoriile si in mod  special , existenta  in sens larg  precum si corelatul ei – realitatea fundamentala ( o realitate cuplata  cu potentialul ),  pentru microobiect,  ca si pentru orice alt tip de  realitate fundamentala, fiind caracteristica o continua transformare , in dublu sens, pe traseul care leaga posibilul de  real:

posibilitate / potentialitate actualizare / realizare

 

Drawing3

Fig. 5    Existenta in sens larg ( b ). Modelul “ spuma de sapun” ( c )

Cateva remarci :

– Realitatea obiectiva , traditionala s-a dovedit a fi empirica , nefundamentala, fara geneza , fara devenire autentica    ( timpul fiind redus la  statutul unui scalar / parametru = durata ). Existenta in sens larg a  permis reabilitarea  devenirii in existenta , de aceasta data realitatea fundamentala fiind articulata definitoriu cu potentialul posibil prin procese existentiale ce se desfasoara continuu, in dublu sens: actualizare – potentializare; timpul  in sens larg se procesualizeaza , devenind viu, activ, fluctuant. De asemenea, realitatea fundamentala permite , intr-un  mod ferm si nemijlocit , introducerea miracolului in stiinta ; aceasta mutatie metodologica pe care eu o consider un dar extraordinar facut tuturor celor dornici sa  inteleaga  resorturile de adancime, autentice, subtile,  nereductioniste,  ale vietii / naturii / universului, este descrisa  in teoria decoerentei in termenii urmatori:  ” Everything that is possible becomes real no matter how improbable it is. And that is fairly solid physics.”

– Recunoasterea caracterului empiric, nefundamental  al realului clasic  atrage dupa sine  deabsolutizarea unor concepte / modele  / principii pe care  stiinta moderna  le-a considerat fundamentale, intangibile : logica formala, traiectoriile dinamice , atomismul,  certitudinile cunoasterii, timpul ca durata,  notiunea de  proprietate ( lungimea, spre exemplu , nu mai este o calitate primara ci o functie ! ), probabilitatea de ocurenta ( nici un real nu mai este dus pana la capat: fiind in contact cu un camp de  posibilitati  de probabilitati nenule , probabilitatea de existenta a oricarui real ”  viu ” devine subunitara ), rationalitatea linear – analitica, etc.

In cele ce urmeaza prezint cateva dintre cele mai reprezentative repozitionari  conceptuale  care au contribuit la  inversarea  perspectivei traditionale.

W.Heisenberg:  ” The world “is” made of possibility waves. The wave function  describes a set of possibilities. Particles are merely potentialities.”

G.Lukacs : “ in potentialitate sunt cuprinse in nuce toate determinatiile  care constituie esenta  noului in existenta sociala.”

V.A.Fock :  “ In prezent , insasi intelegerea  existentei trebuie  sa fie largita pana la includerea in ea, alaturi de starile care se realizeaza si a starilor potential – posibile.”

I.A.Manin:   “ pentru fizicienii contemporani  colectiile cele mai  importante sunt  nu multimile de obiecte ( atomi, molecule, etc.) ci multimile de stari potential – posibile distincte.”

E. Agazzi:    “ Obiectul stiintei contemporane  este nu doar  realul ci si posibilul.”

I.R. Prigogine:  “Departe de echilibru toate posibilele se actualizeaza , coexista  si interfera sistemul fiind in acelasi timp  tot ceea ce  el poate fi.”

D.Bohm:  “ Realitatea ( existenta ) trebuie inteleasa nu ca un ansamblu de obiecte separate ci ca un proces de  integralitate indivizibila.”

M.Heidegger:   “ Autenticitatea fiintei / fiintarii este garantata de ramanerea in posibil. “

C. Noica:         “ Azi traim in posibil. “

Concluzie

1.   Posibilul ( potentialul posibil ) precum si corelatul sau – spiritul in sens larg, nu trebuie concepute ca doua categorii “ goale”, lipsite de orice continut fizic. O astfel de  pozitie  ar promova in continuare, in mod subtil, ruptura in raportul real / posibil,  vizand  intre altele, blocarea canalelor existentiale prin care poate fi introdus in stiinta miracolul – eveniment  fizic posibil ( susceptibil de realizare ) desi  cu probabilitate extrem de mica dar nenula.

2.Realitatea fundamentala desemneaza acel subsistem al existenei in sens larg  care este constituit din  totalitatea starilor actualizate ( realizate ) aflate in contact efectiv cu potentialul posibil.

3.Principalele particularitati prin care realitatea fundamentala se distinge de realitatea obiectiva clasica sunt:

i.O legatura efectiva  intre real ( actualizat ) si posibil , ceea ce imprima starii actualizate ( realizate ) o instabilitate intrinseca si, implicit , o probabilitate de ocurenta  subunitara.

ii. Natura realitatii fundamentale este  intrinsec stocastica  ( probabilista ), structurile disipative fiind , spre exemplu , “fluctuatii uriase “ ( I. Prigogine ) a caror  intretinere este asigurata  prin consum de energie si /sau substanta , spre deosebire de structurile clasice ( molecule, cristale ) care pot sa-si conserve starea  normala  indefinit, fara consum de resurse.

iii. Realitatea fundamentala aduce in primul plan  valorile continuului ( cuplaj, intreg / totalitate, inseparabilitate, etc.) ceea ce implica utilizarea unor noi criterii de obiectivitate dat fiind faptul ca, de regula, criteriile clasice se bazeaza pe independenta,  individualizare, localizare.


Leave a Reply