Archive for August, 2009

Constiinta in sens larg : modelul cuantic

Posted by on Thursday, 27 August, 2009


Functia de baza a constiintei in sens traditional ( ingust ) era aceea de a lua act de lumea inconjuratoare , lume in care ea avea statutul unui epifenomen, o anexa a creierului. Incercarile stiintei moderne ( bazata pe fízica newtoniana ) de a descifra care este natura reala ca si modul de functionare specific al constiintei au esuat lamentabil intr-un realism local centrat pe neuron, neurostiinta conventionala considerand eronat ca functionarea electrochimica a creierului , respectiv modelarea structural – functionala detaliata a neuronului / sistemului de neuroni ar epuiza constiinta.Asa se face ca studii si cercetari laborioase, angajand genetica si nucleul , membranele si receptorii , etc., nu au putut oferi raspunsuri sau macar sugestii pertinente privind: emergenta si specificul constiintei, unitatea trairilor subiective, problema memoriei, raportul corect dintre fizic / psihic, material / spiritual…Imediat dupa aparitia mecanicii cuantice , unii cercetatori si-au reorientat atentia spre noile aliniamente teoretice si metodologice – frapati in deosebi de paralelismul minte / corp si unda / particula – incercand elaborarea unui model cuantic al constiintei ( subiectivitatii ), pionierul acestei directii fiind Alfred LOTKA – un bio – fizician american    ( nascut la Lvov – Ukraina, in 1880 ) care , in 1924 , afirma pentru prima data ca mintea / constiinta este cea care controleaza creierul – si nu invers – prin modularea subiectiva a salturilor cuantice .

Momente – cheie  in modelarea constiintei cuantice

Pe durata a mai bine de 8 decenii carea au urmat incercarii curajoase a lui Lotka, s-au inregistrat progrese remarcabile in tranzitia de la asa-numita paradigma a particulei ( realului ) la paradigma potentialitatii    ( modele ondulatorii), noua paradigma fiind ,dupa cum voi arata in continuare, mult mai generoasa pentru o buna punere a problemelor constiintei si, de ce nu , chiar pentru rezolvarea lor , incepand cu descifrarea  esentei macroscopic-cuantice a constiintei , cu precizarea tipului specific de subsisteme neuronale coerente care stau la baza mentalului ( clusteri de natura proteinica sau apoasa, integrati prin forte cuantice London , respectiv Van der Waals ) si pana la modul in care constiinta participa la  geneza realului.

1. Postularea existentei unor  formatiuni  cuantice inalt ordonate de tipul condensatului Bose – Einstein     ( 1925 ) ; astfel de forme speciale de nelocalitate cuantica, au fost realizate pentru prima data intr-un gaz in 1995.

2. Momentul David BOHM (dupa 1950; 1980: Wholeness and the Implicate Order ; 1993, with B.J.Hiley : The Undivided Universe – An Ontological Interpretation of  Quantum Theory  ) : elaborarea modelului universului indivizibil , in flux continuu, cu doua niveluri de ordine distincte dar inseparabile : ordinea implicata ( implicate order ) si ordinea explicata; de remarcat ca  inseparabilitatea celor  doua niveluri, asigurata prin procesele fundamentale de  enfolding / unfolding vine  foarte aproape de  ceea ce se intelege in prezent prin coerenta / decoerenta sau,  intr-o perspectiva modala,  prin  potentializare / actualizare. Realitatea precum si mintea ( omul care gandeste ) nu mai sunt concepute ca parti separate / opuse ci mai curand ca subsisteme complementare , armonizate, ale acestui flux.
3. Momentul Karl H. PRIBRAM (1960… ): recunoasterea principiului holografic ca fiind aplicabil la modelarea specificului structural – functional al memoriei cat si la modelarea organizarii ondulatorii a sistemelor materiale, inclusiv a universului ca intreg ( univers holografic).
4. Momentul Herbert FROHLICH (1968,…) care a propus extinderea condensatului Bose- Einstein la oscilatori de interes biologic ( proteine membranare, tubuline in microtubuli ) care pot functiona coerent in conditiile ambiante.
5. Elaborarea ( 1996 ) de catre Roger PENROSE si Stuart HAMEROFF a modelului cuantic nereductionist al constiintei, numit “ Orch OR “ ( Orchestrated Objective Reduction ) pe care autorii mentionati il caracterizeaza in urmatorii termeni: “ We believe Orch OR in brain microtubules is the most specific and plausible model for counsciousness yet proposed.” Detalii suplimentare privind specificul acestui model – in postarea mea   Platonism versus logos matematic?

Progrese metodologice / operationale in modelul cuantic

In ultimele decenii, au fost identificate / localizate in structura generala a sistemului biologic unele subsisteme speciale de mare interes integrativ cum ar fi :

i. agregate supradelocalizate avand la baza interactiunea stratificata a ciclurilor aromatice: benzen, indol,etc, contribuind direct la stabilitatea sistemului dar si la aparitia sau amplificarea comportamentului de “ biocristal cuantic”;

ii. citoscheletul si microtubulii neuronilor ( cu o componenta proteinica speciala numita tubulina ) – subsisteme de dimensiuni macro si mesoscopice, putand fi implicate direct nu doar in structurarea celulara ( premisa clasica ) ci, mai cu seama, in producerea evenimentelor de constiinta , prin intermediul unor tranzitii reversibile intre coerenta / decoerenta;

iii. clusteri formati din dipolii permanenti ai moleculelor de apa, ordonate local sau la distanta prin forte Van der Waals, constituind , in interiorul sau in afara neuronilor , suportul material cuantic ( extended quantum systems ) pentru generarea sau intretinerea starilor de constiinta ( Kunji YASUE ; Alex. KAIVARAINEN ).

Descoperirea si caracterizarea  subsistemelor mentionate , utilizarea modelului holografíc     ( implicand si aici interventia unor structuri inalt ordonate de tip laser ), precum si progresele realizate in teoria si practica decoerentei  ( H.- D.  ZEH ; W.H. ZUREK ) au facut ca dupa 1990, elaborarea unor modele consistente ale constiintei cuantice sa devina iminenta.

Cateva repere ale acestei elaborari:

1. Stabilirea unui prag de complexitate la nivel de neuroni / microtubuli, la care starille de constiinta apar si devin stabile :  cateva sute de neuroni , respectiv  circa 10,000 microtubuli ( R.Penrose, S. Hameroff );

2. Localizarea constiintei  ( situsuri probabile ) la  nivelul unor buzunare / volume  proteinice  hidrofobe  formate sub actiunea  fortelor London, sugerata de actiunea specifica  a agentilor anestezici ( gaze ) legati de  gruparile nepolare  ale amino-acizilor. Stuart Hameroff: ” Anesthetics  act ( and consciousness  occur ) not in any one  neuron type or particular protein; rather anesthesia  and consciousness occur in hydrophobic pockets  of a class of proteins in dendrites, throughout the brain.”

3. Existenta unor  subsisteme de tip Frohlich in sistemele biologice ( creier / neuroni ) face ca  reductia / colapsul functiei de unda sa se produca nu  oricum / oriunde  ci in mod preferential pe aceste formatiuni, favorizand astfel , printr-un efect feed-back pozitiv, dezvoltarea progresiva, accelerata a structurilor  biologice specializate, cu importante avantaje functionale ( Jan MARSHALL ).

4. Atat sistemul ” biocristal cuantic ” , cat si subsistemele de tip Frohlich  mentionate sunt guvernate de un  echilibru dinamic fundamental :

coerenta  ↔ decoerenta

a carui dinamica este corelata , intre altele , cu succesiunea zi / noapte.Cand, sub influenta unei ambiante   ( prea ) active  , decoerenta atinge valori excesive  ( ceea ce se poate traduce prin  diminuarea caracterului ondulatoriu / coerent , prin cresterea  caracterului de particula  al sistemului, sau prin tendinta excesiva spre amortizare a oscilatorului biologic ) se impune restabilirea valorilor optime , tinandu-se seama ca  schimbarile produse de decoerenta  ( fizica, nebiologica ) sunt  ireversibile. In unele lucrari aparute intre 1970 – 1990 am afirmat ca metabolismul , pe langa functiile sale  uzuale ( turnover, sursa de energie biochimica ) are si un rol exceptional de delocator, vizand eliminarea catabolica a locatorilor  care, prin interactiuni ireversibile ( spre deosebire de  actiunea reversibila a agentilor  anestezici ) diminueaza  mobilitatea electronilor , respectiv coerenta  cuantica ( nelocalitatea  ) sistemului. Aceeasi cerinta  imperioasa a  restabilirii raportului optim intre coerenta / decoerenta ( numita de mine ” detoxifiere cuantica ” )  explica si  necesitatea somnului precum si a meditatiei, visarii, jocului necompetitiv (  play for pleasure ), atingerii ( touching este de fapt un efect tunel interpersonal ), poeziei ( Nimic comun cu actiunea! – Holderlin ) and last not least  al dragostei  ( dragostea in sens larg =  coerenta ).

5. Dupa cum a aratat K.Pribram,  pentru intelegerea  esentei memoriei, a specificului ei functional, organizarea holografica  bazata pe  interference patterns ofera o serie de avantaje de prim ordin: fault tolerance ( datorita caracterului distribuit si nu secvential al stocarii informatiei, deranjamentele  structurale locale  nu implica,   de regula, pierdere de informatie in general ); cue based retrieval ( acces eficient la informatia dorita chiar cand   se dispune de date initiale  suboptime ); unitatea constiintei, etc.

6. Implicarea directa a constiintei in procesele de observare / masurare are nu doar o semnificatie tehnic – locala  ci si una general – filosofica, masurarea fiind in realitate  o geneza. De notat ca geneza  vizeaza nu doar  starile sau proprietatile  ci sistemul insusi. Aceasta performanta  epistemologica  de exceptie – explicarea corect stiintifica a caracterului generativ  ireductibil al constiintei, care a scandalizat generatii dupa generatii formate ( mai exact spus – deformate ) sub semnul separarii / opozitiei cartesiano-hegeliene  dintre subiect / obiect, materie / spirit, prin formularea falsei dileme : idealism sau materialism – a devenit posibila in – si numai in –  cadrul  constiintei cuantice  printr-un proces  de alegere self / nonself  desfasurat in 2 faze distincte dar inseparabile:

a. alegerea unei alternative din superpozitia  data ( in care fiecare termen / stare  are o probabilitate de ocurenta  non-zero ). Pe langa probabilitatea  nenula ( esentiala, legile fizicii neputand fi incalcate ) de remarcat aici este si faptul ca initiativa alegerii apartine  nu atat constiintei  cat premisei nonself (sub forma  superpozitiei ) functia de unda preferand  sa colapseze pe  o formatiune inalt ordonata, oferita in acest caz de substratul insusi al constiintei;

b. in faza a doua rolul constiintei  este mult mai activ: constiinta poate modifica  ( eventual prin intermediul undelor de probabilitate, prin mecanisme de interferenta )  probabilitatea de ocurenta  a alternativei alese ( si a altora invecinate ) in conformitate , spre exemplu , cu valorile supravietuirii.

7. Definitia constiintei in sens larg

Amatorii de enunturi scurte , totusi corecte ,  se pot opri  la definitiile style Penrose – Hameroff: constiinta  este OR  sau  OR este constiinta ( OR semnificand reductia obiectiva  a functiei de unda ).Intr-un context diferit – modelul multi-world al lui  Everett, care este un ” no collapse model”  – M.B. MENSKI ( Uspehi Fiziceskih Nauk , 2007 ) propune o definitie fara reductie : constiinta este insasi scindarea  alternativelor. O definitie mai elaborata , in care sunt mai subliniate aspectele  nefizice a fost  propusa de mine la un simpozion recent :

Constiinta cuantica este un proces informational intre self / nonself, functionand pe baza unor tranzitii reversibile       ( coerenta / decoerenta ) ale unor sisteme neuronale specializate.

Platonism versus Logos matematic?

Human existence is fundamentally poetic.

Martin Heidegger ( Holderlin and  the Essence of Poetry )

Cautand un temei si, eventual , o locatie pentru  experientele de tip constient, Roger Penrose nu s-a sfiit sa priveasca inapoi cu speranta, intuind ca in Formele ( Ideile  / Eidos ) platoniciene am putea gasi acea transcendentalitate ontologica, infiintatoare, care sa ghideze  formarea si  functionarea  subiectivitatii / constiintei. Ipoteza  penrosiana este ca  valori  ca perceptia  senzoriala ( auditiva , olfactiva,..), sensul de frumos , poeticul, justetea , etica, adevarurile  matematice, etc. , pot fi codificate ab initio ca forme  potentiale, distincte undeva la baza universului nostru ( proiectat antropocentric ) la nivelul scalei Planck ( 10-33 cm. ) de unde, prin mecanismul   asa-numitei reductii obiective ( OR ) ar influenta decisiv activitatea  , chiar textura , constiintei. De notat ca prin acest demers  Penrose vine  foarte aproape de esentele originare  care , in conceptia lui M. Heidegger,  confera Dasein-ului  ( omului, in speta ) autenticitate si salvare. Stuart Hameroff, co-autor al modelului Orch OR afirma in mod direct:  Eu cred ca , la un nivel fundamental , noi suntem conectati ( intre noi ) si cu universul. Cateva sublinieri privind statutul metodologic al acestei ipotetice conexiuni : dupa cum se cunoaste , Platon a negat orice comunicare  intre lumea Ideilor pure si lumea impura, de umbre, a lucrurilor. Care  ar fi , prin urmare , vectorul acestui  transfer de fundamentalitate  dinspre universal  spre individual ? Trebuie sa subliniem ca astazi, intr-o vreme caracterizata prin deschiderea  sistemelor  de orice natura, inchiderea  ( discontinuitatea ) asumata de Platon  – de fapt o ruptura  intre General si individual- este greu de sustinut: ea ar ramane  poate valida in masura in care  ne-am limita la un cuplaj ergonic / actional  dar un cuplaj neergonic , in-formational ( in sensul informatiei active a lui Bohm ) merita toata atentia. C. Noica , un promotor  consecvent al modelului ” inchiderea ce se deschide “, a negat  in mod explicit separarea dintre Idei / lucruri  considerand ca ” Ideea platoniciana  este asezata in lucruri, in intimitatea lor, modelandu-le.”

Recurgerea de catre Penrose la traditia greaca si, corelativ,  afirmarea transanta a necomputabilitatii gandirii / constiintei, i-a deranjat  in cel mai inalt grad pe promotorii AI ( Artificial Intelligence ) , care  au considerat acest demers  o dovada de  ” sclerozare metodologica ” sau de opacitate la nou, la problemele  reale ale prezentului / viitorului. Eu cred , dimpotriva , ca  revenirea la esentele originare ale gandirii reprezinta mai curand o garantie  de autenticitate, asa cum rezulta si din  urmatorul decupaj din  lucrarea  monumentala Paideia a  marelui filolog  /  istoric care a fost Werner JAEGER ( Oxford Univ. Press 1965, I ):

” Physically and intelectually…our history will begin with the Greeks, (…).   By ” begins ” I mean not only the  temporal commencement, but also  the ARCHE ( sublinierea mea, FF ), the  spiritual source to which, as we  reach every new stage  of development, we must constantly revert to reorient ourselves.”

A constituit o surpriza placuta pentru mine – ca…vechi chicagoan –  sa aflu ca W. Jaeger  a functionat timp de mai multi ani ca profesor  la University of Chicago.

Desi dezvoltarea contemporana ( unilaterala ) a logosului matematic a inregistrat succese  incontestabile in numeroase domenii ( algoritmice ) ale cunoasterii, pentru a deveni ” viu “, ” constient ” acest logos totusi artificial  trebuie sa iasa din  limitele  situatiei mecaniciste, deschizandu-se catre  fiinta / fiintarea autentica , adica  sa se spiritualizeze. Opinia exprimata  cu cateva decenii in urma de catre  Noica , referitoare la raportul dintre mecanism si fiinta  este cat se poate de actuala:

” Mecanismul e o saracire de fiinta . Computerul  e punctul culminant  al acestei saraciri. Aceasta   ” masinuta” magica  desparte omul de realitate, de lucruri, fara ca el s-o constientizeze.”

Existenta in sens larg

Posted by on Thursday, 13 August, 2009

De la realitatea obiectiva  clasica la realitatea fundamentala

Realitatea ( Existenta ) trebuie inteleasa nu ca o colectie de  obiecte separate ci mai curand ca un proces de integralitate indivizibila.

Classical physics says that reality is actually little particles, that separate the world  into its independent elements. Now I ‘m proposing the reverse , that the fundamental reality is the enfoldment and unfoldment and these particles are abstractions from that.

David BOHM

Conform  viziunii  moderne despre lume noi traim  intr-un univers  constituit din obiecte stabile, separate si bine localizate in spatiu – timp, avand proprietati  bine definite; in acest univers  (realist – dogmatic ) potentialul – posibil este practic inexistent intrucat  el este  imperceptibil ( potrivit criteriului  berkeleyan – esse is percipi ). Acest model de univers compus  exclusiv  din sisteme integrabile  era  preferat , intre altii, de catre Einstein , pentru care   “ este real numai ceea ce poate  fi conceput sub forma de obiect “. Chiar  ganditorii  traditionali efectiv interesati de  modernizarea statutului  metodologic al posibilului , nu au ezitat sa anexeze  posibilul realului : “ Necesitatea si posibilitatea  sunt conditionate de real, preexistent lor”  ( N.Hartmann, 1938 ). Reductionismul culturii occidentale fata de potentialul – posibil , a fost strans  corelat cu considerarea devenirii sistemelor ( presupus stabile ) drept un “ scandal ontologic” : in adevar, de la Aristotel la Einstein pentru a fi consistenta  stiinta / cunoasterea trebuia sa ramana obiectuala , admitand fara rezerve postulatul “ un lucru sau exista sau nu exista”, sau, in varianta  lui Platon – ceea ce devine nu  este. Aceasta  optiune  realist – statica asupra lumii , a fost  sustinuta  si de faptul ca in lumea inconjuratoare , macroscopica , devenirea insasi era evanescenta, precum  si de pozitiile  linear – analitice ale unor ganditori de referinta, ca de exemplu : “ in natura nu exista procese generative “ ( Hegel,  Enciclopedia  stiintelor filosofice, p. 249 ) sau “ Naturii ii este proprie completa independenta a tuturor partilor “  ( J.P. Sartre ). Asa se face ca si in prezent nu putini ganditori  continua sa fie “ orbiti de real “ ( W.Biemel, 1973 ) , adoptand sau promovand – voluntar sau nu – confuzii conceptuale intre  real / existent , real / perceptibil , real / reflectat , etc.

O  inversare de perspectiva : realul este totdeauna posibilul

Falimentul  decuplarii modale “ ori real, ori posibil “ nu putea sa intarzie prea mult :  sistemele hadronice ( interactiunile tari)  introduc pentru prima oara o legatura efectiva  intre realul obiectiv si potentialul obiectiv, modificand astfel calitativ raportul  dintre real / posibil si punand fara echivoc  problema necesitatii  modernizarii  categoriei traditionale de existenta ( care  identifica existenta cu realitatea obiectiva ) precum si regandirea statutului metodologic al devenirii. Mecanica cuantica, fizica nelineara , teoria structurilor disipative , sinergetica , etc. au contribuit decisiv la “ activarea posibilului “ facand astfel iminenta trecerea de la  modelul cartesian “ lumea ca masina “ la modelul ( metafora ) “ lumea ca potentialitate ”. Statutul metodologic actual al categoriilor  real / posibil (materie / spirit, viu / neviu, ) contine o dubla revelatie : nu doar ca ele nu sunt opuse ( ca in cazul dualismului antinomic cartesiano – hegelian, Fig.5 a )  dar  ele admit treceri ! In adevar, se percepe acum in  stiinta ( cunoastere ) o continuitate de tip complementar intre real si potentialul – posibil ( Fig.5 b ),  din aceasta continuitate  incontestabila provenind syncategoriile si in mod  special , existenta  in sens larg  precum si corelatul ei – realitatea fundamentala ( o realitate cuplata  cu potentialul ),  pentru microobiect,  ca si pentru orice alt tip de  realitate fundamentala, fiind caracteristica o continua transformare , in dublu sens, pe traseul care leaga posibilul de  real:

posibilitate / potentialitate actualizare / realizare

 

Drawing3

Fig. 5    Existenta in sens larg ( b ). Modelul “ spuma de sapun” ( c )

Cateva remarci :

– Realitatea obiectiva , traditionala s-a dovedit a fi empirica , nefundamentala, fara geneza , fara devenire autentica    ( timpul fiind redus la  statutul unui scalar / parametru = durata ). Existenta in sens larg a  permis reabilitarea  devenirii in existenta , de aceasta data realitatea fundamentala fiind articulata definitoriu cu potentialul posibil prin procese existentiale ce se desfasoara continuu, in dublu sens: actualizare – potentializare; timpul  in sens larg se procesualizeaza , devenind viu, activ, fluctuant. De asemenea, realitatea fundamentala permite , intr-un  mod ferm si nemijlocit , introducerea miracolului in stiinta ; aceasta mutatie metodologica pe care eu o consider un dar extraordinar facut tuturor celor dornici sa  inteleaga  resorturile de adancime, autentice, subtile,  nereductioniste,  ale vietii / naturii / universului, este descrisa  in teoria decoerentei in termenii urmatori:  ” Everything that is possible becomes real no matter how improbable it is. And that is fairly solid physics.”

– Recunoasterea caracterului empiric, nefundamental  al realului clasic  atrage dupa sine  deabsolutizarea unor concepte / modele  / principii pe care  stiinta moderna  le-a considerat fundamentale, intangibile : logica formala, traiectoriile dinamice , atomismul,  certitudinile cunoasterii, timpul ca durata,  notiunea de  proprietate ( lungimea, spre exemplu , nu mai este o calitate primara ci o functie ! ), probabilitatea de ocurenta ( nici un real nu mai este dus pana la capat: fiind in contact cu un camp de  posibilitati  de probabilitati nenule , probabilitatea de existenta a oricarui real ”  viu ” devine subunitara ), rationalitatea linear – analitica, etc.

In cele ce urmeaza prezint cateva dintre cele mai reprezentative repozitionari  conceptuale  care au contribuit la  inversarea  perspectivei traditionale.

W.Heisenberg:  ” The world “is” made of possibility waves. The wave function  describes a set of possibilities. Particles are merely potentialities.”

G.Lukacs : “ in potentialitate sunt cuprinse in nuce toate determinatiile  care constituie esenta  noului in existenta sociala.”

V.A.Fock :  “ In prezent , insasi intelegerea  existentei trebuie  sa fie largita pana la includerea in ea, alaturi de starile care se realizeaza si a starilor potential – posibile.”

I.A.Manin:   “ pentru fizicienii contemporani  colectiile cele mai  importante sunt  nu multimile de obiecte ( atomi, molecule, etc.) ci multimile de stari potential – posibile distincte.”

E. Agazzi:    “ Obiectul stiintei contemporane  este nu doar  realul ci si posibilul.”

I.R. Prigogine:  “Departe de echilibru toate posibilele se actualizeaza , coexista  si interfera sistemul fiind in acelasi timp  tot ceea ce  el poate fi.”

D.Bohm:  “ Realitatea ( existenta ) trebuie inteleasa nu ca un ansamblu de obiecte separate ci ca un proces de  integralitate indivizibila.”

M.Heidegger:   “ Autenticitatea fiintei / fiintarii este garantata de ramanerea in posibil. “

C. Noica:         “ Azi traim in posibil. “

Concluzie

1.   Posibilul ( potentialul posibil ) precum si corelatul sau – spiritul in sens larg, nu trebuie concepute ca doua categorii “ goale”, lipsite de orice continut fizic. O astfel de  pozitie  ar promova in continuare, in mod subtil, ruptura in raportul real / posibil,  vizand  intre altele, blocarea canalelor existentiale prin care poate fi introdus in stiinta miracolul – eveniment  fizic posibil ( susceptibil de realizare ) desi  cu probabilitate extrem de mica dar nenula.

2.Realitatea fundamentala desemneaza acel subsistem al existenei in sens larg  care este constituit din  totalitatea starilor actualizate ( realizate ) aflate in contact efectiv cu potentialul posibil.

3.Principalele particularitati prin care realitatea fundamentala se distinge de realitatea obiectiva clasica sunt:

i.O legatura efectiva  intre real ( actualizat ) si posibil , ceea ce imprima starii actualizate ( realizate ) o instabilitate intrinseca si, implicit , o probabilitate de ocurenta  subunitara.

ii. Natura realitatii fundamentale este  intrinsec stocastica  ( probabilista ), structurile disipative fiind , spre exemplu , “fluctuatii uriase “ ( I. Prigogine ) a caror  intretinere este asigurata  prin consum de energie si /sau substanta , spre deosebire de structurile clasice ( molecule, cristale ) care pot sa-si conserve starea  normala  indefinit, fara consum de resurse.

iii. Realitatea fundamentala aduce in primul plan  valorile continuului ( cuplaj, intreg / totalitate, inseparabilitate, etc.) ceea ce implica utilizarea unor noi criterii de obiectivitate dat fiind faptul ca, de regula, criteriile clasice se bazeaza pe independenta,  individualizare, localizare.

Caracterul intrinsec probabilist al cunoasterii contemporane

Posted by on Monday, 3 August, 2009

Sensuri  neclasice ale probabilitatii

Principala tendinta  in dezvoltarea contemporana a fizicii este reintegrarea organizarii in aparatul sau conceptual-metodologic, aspect considerat de catre Norbert WIENER – in cunoscutul sau studiu consacrat sistemelor dinamice in fizica  si biologie – ca avand o insemnatate de prim rang pentru viitorul fizicii. Dupa cum se cunoaste, fizica Renasterii s-a vazut nevoita  sa renunte la orizontul organizational intrucat acesta implica o complexitate excesiva  pentru nivelul  modelelor matematice ( mecaniciste ) ale epocii. Intre o complexitate nematematizabila si  o simplicitate accesibila matematizarii, cu rezultate teoretice si practice imediate, s-a optat – in mod realist  – pentru cea de a doua  varianta, optiune incarcata insa de ample consecinte conceptual – metodologice care  au particularizat  stiinta cartesiana  ca pe o stiinta simplist – abstracta, axata pe “ lucru “  ( si  nu pe “ fiinta“ ), centrata pe obiecte separabile si distincte, subordonand sinteza ( de esenta , oricum, sumativa ) analizei si, respectiv, calitativul – cantitativului.

In ultimele decenii, sub influenta unor factori interni ( fizica nelineara, teoria relativitatii, principiul complementaritatii, sinergetica fizica ) sau externi ( cibernetica , respectiv abordarea functionala , chimia organizationala, etc. ) obiectul fizicii prezinta intr-o masura crescanda trasaturile proprii  complexitatii organizate . Pentru modul in care teoria relativitatii – axata pe continuul fizic – pledeaza  pentru o fizica organizationala este sugestiva  opinia in doi timpi a unui  remarcabil fizician  din prima jumatate a secolului al XX-lea – A.S. EDDINGTON :

1.” Noi consideram adesea ca un studiu definitivat pentru “unu” ne permite  a cunoaste totul pentru “ doi” fiindca “ doi fac unu  si unu”. Noi uitam astfel ca ramane de studiat  “ si”; al doilea orizont al fizicii este studiul acestui “ si “ adica al organizarii .”

2. “Ambianta nu trebuie sa fie niciodata omisa. In teoria relativitatii noi nu recunoastem conceptul unui atom ca un lucru complet separat. Nu mai putem contempla un atom fara un Univers fizic…dupa cum nu putem contempla un munte fara o planeta care sa-l sustina.”

Daca traditional se considera ca probabilitatea apare ca o masura a necesarului in intamplator, in cunoasterea contemporana , mai cu seama dupa 1970 ,  asistam la o autentica schimbare de perspectiva : intamplarea  devine inerenta necesitatii – opozitia trecand in complementaritate; pentru a intelege ca  necesitatea este intrinsec probabilista, a fost nevoie ca stiinta contemporana sa asimileze nelinearitatea, respectiv ca fizica sa devina organizationala, implicand ceea ce eu am numit “ activarea posibilului ”- aspect definitoriu al cunoasterii contemporane , caruia ii va fi consacrat  paragraful urmator.

Activarea posibilului : de la Prigogine la …Chuang- Tze

Mecanismul  acestei spectaculoase schimbari de perspectiva , mentionata mai sus, consta in urmatoarele: in starile departe de echilibru si, mai cu seama, in  conditii nelineare, sistemele trec la un comportament cu totul diferit de cel uzual, tipic pentru starea de echilibru sau aproape de echilibru. Prin nelinearitate /  activare ergonica  sistemul accede la un alt  spatiu ( set ) de posibilitati , crescand brusc numarul de stari practic accesibile si, corelativ,  capacitatea lui de alegere ( instabilitate organizationala ). De asemenea, bariera de potential dintre starile reale / actualizate si cele potential – posibile scade  semnificativ,  sistemul devenind foarte sensibil la  mici variatii ale parametrilor  ambiantei. In zona speciala a punctului de bifurcatie  se schimba calitativ raportul dintre necesitate si intamplare in favoarea stocasticitatii: de aceasta data, alegerea  ( actualizarea ) unei stari  din repertoriul  de stari potential – posibile  ale sistemului, – repertoriu delimitat de catre ecuatiile cinetice – este controlata decisiv de catre  factorii stocastici – fluctuatii ale parametrilor interni sau externi.  In aceste conditii, cand necesitatea ( realul )  propune, iar intamplarea ( posibilitatea ) dispune, in spatiul fazic al organizarii ( sistem deschis spre  ambianta ) au loc procese surprinzatoare cum ar fi decompartimentarea traiectoriilor – forma de instabilitate neclasica avand o semnificatie  general-stiintifica si filosofica de exceptie prin implicatiile  asupra modernizarii unor  categorii, principii, legi. Spre exemplu, prin descoperirea atractorilor stranii in spatiul fazic al unor sisteme  ( inclusiv organizari macroscopice ), de la molecule la celulele vii si de la cuplul uman la reactoarele nucleare ( toate considerate in conditii nelineare ) suntem determinati sa inlocuim  proprietatile atributive  clasice , cu probabilitati ( functii ).Temeuri metodologice si conceptuale ale unei astfel de reconsiderari pot fi intalnite  in teoria structurilor disipative  precum si in  lucrarile consacrate  renasterii dinamicii ( ca dinamica  stocastica ) si  teoriei  ergodice (vezi:I. PRIGOGINE , I. SINAI, A.J. LICHTENBERG, M.A. LIEBERMAN , s.a. ).

Activarea posibilului nu trebuie nicidecum limitata la sistemele fizico- chimice , ea angajand  deopotriva  activarea  unor stari / procese potentiale ” uitate” ale sistemelor biologice  ( in mod special – omul ), acestea fiind abordabile prin tehnici stiintifice acurate. De aceasta data , emisfera dreapta a creierului  este cea  implicata  preferential in atingerea unor stari psiho-fiziologice  de constienta superioara , stari /  procese de mare relevanta integrativ – adaptiva, desemnate prin termeni alternativi cum ar fi : “ constienta cosmica ” ( Dr. M. BUCKE );  ” rezonanta spirituala ” etc. Aceasta activare a posibilului de tip ” psi ” este  favorizata de  meditatie , prin care se limiteaza actiunea haotica a stressului  cotidian, respectiv   blocajul mental ( exercitat de emisfera stanga )  manifestat uzual prin reactii de respingere a starii spirituale . Starea de activare spirituala la care m-am referit  vine foarte aproape de cerinta Wu ( Emptiness ) a invataturii Tao,  maestrul  Chuang, unul dintre fondatorii taoismului ( contemporan cu  Lao-Tze, autorul celebrului tratat ” Tao Te Ching “, vechi de circa 2500 ani  ) cerandu-i inteleptului  interesat de  integritatea si expansiunea  spirituala sa fie cat se poate de  detasat de  lumea inconjuratoare  ” corupta si haotica”.

X

Dupa cum s-a aratat, in noul context ( nelinear, organizational, spiritual ) intamplarea devine inerenta necesitatii, dar, totodata, potentialitatea devine  inerenta realitatii si instabilitatea devine inerenta stabilitatii, toate aceste raporturi , redimensionate, permitand tot atatea masuri cantitative , respectiv sensuri, ale probabilitatii.  Semnificatia  organizationala  a probabilitatii va rezulta  firesc ca o integrala  a acestor sensuri particulare:

Probabilitatea, in acceptia organizationala  a termenului, masoara neunivocitatea  procesului de actualizare (alegere ), respectiv gradul de participare a  intamplarii la necesar , a potentialului la real , a instabilului la stabil.