Timpul in sens larg. Esenta spirituala a timpului

This entry was posted by on Wednesday, 15 July, 2009 at

Time

“…pentru a avea o masura a duratei tuturor lucrurilor

va trebui sa comparam durata acestora cu cea a unor

miscari gigantice si regulate, de ordinul anilor si zile-

lor si aceasta durata o vom numi timp.”

R. Descartes ( Principia Philosophiae)


Timpul constituie dimensiunea umana esentiala. Poate oare simpla masurare a duratei cartesiene sa ne aduca mai aproape de intelegerea esentei lui? Dupa 1980, teoria generala a timpului s-a imbogatit cu o serie de aspecte relevante care , luate impreuna , ofera o noua si consistenta perspectiva asupra esentei timpului. Iata cateva dintre aceste dezvoltari recente:

1.Introducerea , pe baza progreselor din fizica energiilor inalte ( hadroni , etc. ), a unui nou tip de coerenta intersistemica , numita de mine sinconexiune sau interactivitate generativa ( Fig.1c ). Sinconexiunea ( ” sin” de la sinteza ) trece dincolo de interactiunea uzuala sau de interactivitate: mai mult sau mai putin aici avem a face cu o geneza; acest concept – model este crucial pentru intelegerea adecvata , nereductionista a inseparabilitatii dintre real / posibil, spatiu / timp , corp / spirit, materie / informatie.

2. Rolul proeminent jucat de mediile active , nelineare in stiinta ( si tehnologia ) contemporana , cu un corolar adesea trecut cu vederea – activarea posibilului ( implicand recuplarea modala sau reunirea realului cu posibilul ).

3. Last not least , elaborarea teoriei decoerentei ( coerenta / decoerenta / recoerenta ) in special de catre profesorul german ZEH H.D. si cercetatorul american Dr. ZUREK W.H. ; a se vedea monografia colectiva , aparuta deja in doua editii ( Springer 1986 ; 2003 ), intitulata ” Decoherence and Appearance of a Classical World of Quantum Theory “. De mentionat ca unul dintre coautorii acestei lucrari exceptionale este un remarcabil fizician roman:    I.O. STAMATESCU.

Incepand cu anii ‘80 , ca profesor – cercetator la Universitatea “Transilvania ” din Brasov, am incercat sa sintetizez aceste dezvoltari post-einsteiniene, elaborand un model nelinear al timpului bazat pe asa-numita activare a posibilului, primele rezultate fiind publicate la Bucuresti ( Florin FELECAN – Fizica si Filosofie , 1984, Edit. Politica pp. 269-288, editori: Prof. Ioan-Iovit POPESCU si Dr. Angela BOTEZ ).

Principala concluzie a acestui articol este ca timpul nu este o iluzie ( Einstein) ,nici o constructie  ( Paul Valery / Prigogine ), nici o anexa a spatiului ( St. Hawking ) ci, dimpotriva , in cuplul spatiu- timp timpul are rolul conducator. O astfel de reconsiderare are o semnificatie metodologica deosebita, indicand ca fizica einsteiniana , bazata pe o asumare particulara ( lineara si reversibila ) ,  anume  ca timpul = durata sau curbura timpului t = 1 , trebuie generalizata pentru orice valoare a lui t ( generalizare modala ).


intersystem1

Fig. 1 Tipuri de conexiune intersistemica:

a.  conexiune slaba ( linear / conservativa )

b.  conexiune interactiva ( tranzitorie )

c.  sinconexiune ( sistemele isi modifica natura )

d.  Timpul in teoria relativitatii ( S = spatiu, M = materie )

X

Termenul spirit / spiritual nu are in mod necesar – dar nici nu exclude- o conotatie religioasa. Conform  cunoasterii contemporane spiritul este in esenta  natura ondulatorie  ( sub forma unor unde de probabilitate, de aici  apropierea pana la identificare dintre spirit in sens larg si posibilitate ) care  controleaza ( in deosebi  prin mecanismul selectiei intrinseci ) intreaga existenta , istoria, durata, fiind expresia neergonica , nelocala si neunivoca a Intregului. Prin comunicare ( si nu prin actiune = transfer de energie / impuls ), Intregul  influenteaza  istoria / evolutia sistemului dar nu in mod direct  ( prin schimbarea   starilor fizice ) ci indirect, prin modificarea probabilitatilor acestor stari. Anexarea traditionala a posibilului de catre real ( a spiritului de catre materie si, corelativ, a timpului de catre spatiu ) este evident discutabila ,ea avand la baza o limitare a perceptiei umane, a omului ca sistem fermionic macroscopic: in viata uzuala  doar evenimentele care se realizeaza conteaza, celelalte  fiind expediate in non-existent.Marele filosof german  Hegel , spre exemplu, considera posibilul ca pe o categorie lipsita de continut.Intre mecanismul cartesian “ ori / ori “ ( disjunctie exclusiva ) , aflat la baza decuplarii modale ( ori real, ori posibil ), optiunea hegeliana ( posibilul este “gol” ) si teza lui Einstein ( timpul este o iluzie ) exista o incontestabila inrudire conceptuala. In Fig. 2 se arata cum a devenit posibilul P ( si corelativ timpul ) cea mai plauzibila iluzie moderna ( p ); r = realul generat (si recuperat )  de posibil, intrinsec instabil , avand probabilitate ocurentiala subunitara; R= realul stiintei moderne, insular / monadic, stabil, rupt de posibil, fiind simplu “ aruncat in lume”; timpul a devenit intindere sau durata -un accident spatial, dupa cum spiritul modern nu ar fi  altceva decat un accident material – subprodus al creierului.

Timpul

Fig.2 Decuplarea modala : introducerea  separabilitatii temporale ( durata )

Faptul ca stiintei moderne  i-au  lipsit atat geneza autentica ( posibilul genereaza realul ) cat si potentializarea ( realul trece nu in neant ci in posibil, de unde poate reveni in forta), are la baza artificiul cartesian numit decuplare modala ( Fig.2 b )

Teoria decoerentei, elaborata in principal de Profesorul H.- D. ZEH si de Dr.W. H. ZUREK, constituie  premisa  fizica  a intelegerii noii situatii temporale ( Fig.2 a ), mijlocind   totodata  accesul la  adevarata esenta ( spirituala ) a timpului .     Mentionez aici, cu satisfactie,  ca  schimbul de mesaje  cu profesorul  ZEH ( 2004 ) a fost stimulativ pentru mine, mobilizandu-ma  in elaborarea syncategoriei de timp, in  conectarea  timpului cu polul potential – posibil al existentei in sens larg .

Decoerenta este  “ o fabrica de realitate” ( D. Deutsch, 1990), ea decupand  in mod relativ stabil si relativ ireversibil  insule ( mai exact peninsule ) reale in oceanul nesfarsit  al starilor potentiale.

Cu ani in urma am fost  socat sa descopar cum Biblia exprima fara echivoc si …impotriva lui Einstein, ideea  unei cuplari modale ireductibile, in maniera sa unica :     “ Dumnezeu a ales (…) lucrurile care  nu sunt ( posibilul, FF) ca sa nimiceasca  pe  cele  care  sunt ( realul, FF ) “ ( 1 Corinteni 1:28 ).

Timpul urmeaza curvatura impusa de  distributia fluctuanta a posibilului. Intr-un univers  particular, caracterizat printr-o anumita valoare a constantei cosmologice, curvatura timpului t si distinctivitatea sau durata D a sistemelor depind de  raportul dintre informatia potentiala ( Ip ) si informatia actualizata / realizata  ( Ir ):

Ip / Ir = t   ;   t ≈ 1 / D 

Aceasta este expresia matematica a frazei “ posibilul curbeaza timpul “, echivalenta cu binecunoscuta formulare  moderna / relativista “ materia curbeaza spatiul ”.

Concluzii:

  • timpul  in sens larg nu mai poate fi redus la durata ( ca in cazul fizicii moderne, construita pe  presupozitia ingusta, particulara: t = 1, care convine sistemelor stabile, pe care este centrata conceptia  ingusta  a realismului local. ), fiind evident, spre exemplu, ca timpul   ( potential ) precede / succede   existentei ( reale ).   A se vedea  si “ Holismul in  sens larg:  SYNTEGRAREA) “. Indicele de curbura temporala  t propus aici poate fi utilizat in mod direct pentru caracterizarea situatiilor / sistemelor instabile / periculoase ( cand t poate  lua valori  de zeci , sute …de ori mai mari sau mai mici decat  cele normale, corespunzand unei deccelerari   a timpului fizic / extrinsec si / sau unei accelerari a ritmului intrinsec – psiho/ fiziologic; evident, cele doua aspecte  desi distincte sunt totusi inseparabile ), reliefand astfel cresterea exponentiala a rolului potentialului – posibil in istoria existentei in sens larg.
  • Dependenta timpului de raportul  Ip / Ir , imprima timpului  o anumita fluiditate fluctuanta, autoacordata, permitand iesirea lui in ambele sensuri  din  corsetul cartesian al duratei: se poate vorbi ( abia ) acum de o delocalizare temporala analoga  cu nelocalitatea spatiala, neergonica. Semnificativ pentru modelul heideggerian al Dasein-ului: constiinta poate modifica / influenta  valoarea/ evolutia   acestui raport, spre bine sau spre rau, ceea ce inseamna ca , intr-o anumita masura , decizia  fiintei autentice asupra timpului vietii sau  mortii exista la purtator ( vezi ” Constiinta in sens larg ” ). In principal insa , temporalitatea este  pre-stabilita ( in mod neunivoc ) la nivelul situatiei originare ( proiect , Entwurf ) pentru fiecare Dasein, vectorul acestei conditionari fiind  ” Ip ” = in-formatia potentiala ( activa ) , in sensul lui Bohm; a se vedea rolul exceptional al in-formatiei potentiale in dezvoltarile recente  propuse de autor vizand rezolvarea asa-numitului  mister  ” 2sE” ( double slit Experiment ) care timp de peste doua secole  a dainuit ca mister,  intrucat cf. metodologiei cartesiene ( inca ” la putere” ) realul si potentialul ar fi  entitati guvernate de logica ” either / or “; solutia propusa de mine  face pt.prima data  uz de logica noua , non-Cartesiana  a lui ” both / and” (  vezi ” Misterul ‘double slit experiment’ solutionat in Evanston ( USA) cheia =  in-formatia potentiala” ).

Leave a Reply