” Ati conceput fan si nasteti paie / You conceive chaff, you give birth to straw.”
Isaia 33:11
” The theory should not be about observables but about beables.”
John Stewart BELL, 1987
Comment of the week :
delgado
great post, very informative. I wonder why the other experts of this sector don’t notice this. You must continue your writing. I’m sure, you have a huge readers’ base already!
fitness
I used to be very happy to seek out this internet-site.I wished to thank on your time for this wonderful read!! I definitely enjoying every little bit of it and I’ve you bookmarked to take a look at new stuff you blog post.
Fig. 1: Drumul spre…paie ( knowledge = prediction ) al cunoasterii: the Born’s machinery in action…
Lupta se incinge…Unul dintre ultimele mesaje primite de mine arata astfel : ” You are wrong, wrong, wrong…” Unora le displace profund interpretarea data de mine entanglement-ului ca stare tertium ( ” T state ” ) intre potential si actual ( real ). Eu ii inteleg: ei cauta o explicatie ( pt. acest fenomen cuantic ) eminamente realista- nu o vor gasi! Ca si in cazul 2sE inventivitatea lor metodologica nu merge mai departe de auto-interferenta electronilor, a particulelor in genere, dar lucrurile nu se “leaga” , nu ” comunica”: intre A si non-A e desert,nu se mai aseaza nimic. Entanglement-ul , deci potentialul – posibil infirma dezinvolt legea tertzului exclus , permitand contrariilor / contradictoriilor sa comunice , sa treaca unul in altul ( vezi Fig. 3a, mai jos ). Dar activarea potentialului – posibil nu se limiteaza la entanglementul ingust , empiric ( 2sE, paradoxul EPR, etc. ) ci are implicatii fundamentale in aria genezei / decoherentei / actualizarii, potentializarii ( ca de-realizare), acor-darii ( attunement ) realilor de orice natura, genetica cuantica, etc. O mentiune speciala pt. studenti si pt. cercetatorii tineri , interesati de asimilarea logic / acurata a mecanicii cuantice : entanglementul (altfel spus, activarea recenta – in cunoastere nu in existenta! - a potentialului – posibil ) este factorul care ne-a determinat ca , in cazul sistemelor complexe ( constituite din N particule sau mai bine zis N subsisteme aflate in corelatie / inseparabilitate cuantica ) sa renuntam la situarea lor in spatiul tridimensional adecvat ( doar ) pt. entitati separabile si vizualizari facile – preferinta lui Descartes si a lui…Schroedinger- si sa promovam spatiile configurationale complexe compatibile cu inter-penetratia dintre sisteme si stari potential -posibile, deci cu non-localitatea.
Spiritul vienez : waves, everywhere waves…
Vienna- International Centre. Photo Courtesy: Herbert Ortner
Imaginile reproduse mai jos (Fig. 2 ) reliefeaza – cu putin humor…metodologic – specificul si resursele net diferite ale celor doua tipuri de reprezentare spatiala ( cei interesati mai mult de sobrietatea grafica – Professor H.- Dieter Zeh for instance – pot inlocui diversele subsisteme anatomice din ” b ” cu vectori ). In ce ma priveste – ca urmare a educatiei franceze primita in scoala si familie – am preferat intotdeauna reprezentarilor Hilbert diagramele…Renoir. Educatia franceza autentica este totusi profund-subtila: dincolo de Renoir ni se propune un univers – templu in care Micul Print exuperian avertizeaza impotriva superficialitatii : esentialul este unul invizibil, trans-renoirian; in acest sens Fig. 2 este grav incompleta , fiind imperios necesara o secventa “c” dedicata spiritualitatii; am preferat sa consider ca acest ” c” este ( sau nu este ) la…purtator. Adeziunea mea ferma , desi nu dogmatica, la conceptia ondulatorie ( de Broglie – Schrödinger ) nu poate fi nicicum disociata de ideea ca atat Schrödinger, nascut la Viena, cat si Johann Strauss II au sorbit vitalitate si sens din acelasi …” Sange Vienez “: Regele valsului este cumva frate geaman ( entangled ) cu Regele undelor!
Ca dunarean , am convingerea ca fara un …tutorial exceptional ca “ Valurile Dunarii ” / Waves of the Danube – creatia de geniu a romanului Iosif Ivanovici - nu l-as fi inteles/ ales niciodata , cu mintea si cu sufletul , pe Erwin Schrödinger, cu optiunea lui destinala pentru unde/ondulatoriu si opozitia lui neslabita de-a lungul deceniilor ( ! ) fata de ” particula” si discontinuitate ( reamintesc ca pt. a ramane in ondulatoriu Schrödinger a introdus conceptul- model “ pachet de unda “ ca alternativa la modelul corpuscular).
Fig. 2 : Dragostea ca entanglement
Perspectiva (spatialitatea ) clasica, tridimensionala: separabilitatea ( a )
Perspectiva noua, configurationala : non-localul / inseparabilitatea de…distincte ( b )
X
A. Mi s-a cerut sa indic fie si numai o situatie in care ” Einstein a avut dreptate”…In raspunsul meu am indicat nu una ci 3 astfel de situatii- una mai importanta decat alta, iata-le, insotite de comentarii minime:
1. Incompletitudinea mecanicii cuantice ortodoxe . Einstein ( Podolsky ? ) a formulat paradoxul EPR intr-un mod inabil, facand uz de unii termeni de mare risc metodologic intr-o discutie principiala vizand totalitatile si inseparabilitatea (” element de realitate obiectiva/ fizica “, ” sisteme separate in spatiu” ; dati-mi voie sa atrag atentia asupra unei …lejeritati conceptuale: numerosi autori contemporani abordeaza cumva semi-clasic ” sistemele EPR “ afirma inertial ca ele ar fi “ separate in spatiu ? ” ceea ce este absolut inexact intrucat astfel se neaga insusi specificul lor, aceste sisteme sui-generis fiind inseparabile in spatiu, desi ele sunt, desigur , distincte, ceea ce este cu totul altceva ) care i-au permis lui Bohr o replica “integrativa ” spectaculara , cu ajutorul careia marele Danez a reusit sa mascheze faptul ca …nu prea a raspuns la intrebarea- paradox referitoare la incompletitudine. Urmeaza cateva replici recente care , in mod sigur, i-ar fi dat satisfactie lui Einstein:
Roger Penrose – In some essential respect the contemporary knowledge is wrong / incomplete.
Iata un raspuns mai specific desi mai vechi ( 1998 ) oferit cu franchetea sa inconfundabila de catre Roger Penrose la intrebarea-cheie: was Einstein wrong?
” I do not believe so. I would, myself, side strongly with Einstein in his belief in a submicroscopic reality and with his convinction that present-day quantum mechanics is fundamentally incomplete. “
J.S.Bell: masura incompletitudinii mecanicii cuantice ( in versiunea Bohr – Heisenberg )este data de…unspeakable, descrierea ( in viziunea ” Copenhaga ) fiind limitata practic la rezultatele masurarii ( ” speakable” ): ” So the theory which they established aimed only to describe systematically the response of the apparatus.” ( J.S.Bell, Speakable and…p. 171 ). Este aceasta completitudine ?
Din punct de vedere metodologic, eu consider ca incompletitudinea – cheie a Scolii de la Copenhaga este una existentiala si anume reductionismul practic total fata de potentialul posibil si, corelativ, considerarea realului macroscopic / a observabilului ca fundamental.
Einstein – care a fost indiscutabil cel mai mare fizician al secolului 20, a avut intuitia profunda desi indistincta a acestor minusuri ale mecanicii cuantice. Istoria i-a dat dreptate lui Einstein si aceasta intr-un mod mai putin surprinzator pt. insideri decat s-ar putea crede. Ma refer, intre altele , la anticiparea lui Paul Dirac (1927, Solvay Conference) :” I think it is very likely or at any rate quite possible, that in the long run , Einstein will turn out to be correct, even though for the time being physicists have to accept the Bohr probability interpretation. “
2. Indeterminismul cuantic asumat : mecanica cuantica este o teorie intrinsec probabilista , aceasta este neindoielnic , dar asumarea initiala a indeterminismului s-a bazat pe o confuzie redutabila: a fi cu a masura / a prezice, cu alte cuvinte identificarea ontologiei cu epistemologia ( unii autori contemporani considera eronat ca ontologia si epistemologia se confunda , de fapt ele sunt inseparabile dar distincte ). De retinut in acest context o fraza semnificativa a lui J.S.Bell: ” In following, what seemed to be a minimal programme for restoring objectivity , we were obliged to restore determinism also.” (” Speakable and Unspeakable , p. 43 ). Este exagerat oare sa afirmam ca acest proces – neincheiat – de restaurare a determinismului ( suplu, non-laplaceian ) a reprezentat asteptarea de o viata a lui Einstein?( Attn: a nu se identifica determinismul cu certitudinea ori cu probabilitatea 100 %: avem determinism si in conditii stocastice cand probabilitatea este 70 % sau chiar mai mica ).
3. Caracterul…necomplementar al complementaritatii antinomice: in viziunea lui Bohr ( de fapt o viziune bazata pe dialectica existentiala calitativa a Scolii Daneze de Filosofie ) contrariile ( opozitia, conflictul ) trebuie lasate ” una langa alta “, nerezolvate, refuzandu-le sinteza ( continuitatea ) dar admitand saltul intre ele . Einstein a declarat public ca adevarata complementaritate se distinge prin diminuarea intensitatii conflictuale , ca urmare a deschiderii / comunicarii intre contrarii. Istoria i-a dat dreptate si in acest caz lui Einstein, fizica cuantica recenta studiind asiduu cazuri ( experimentale ) in care comportamentele de tip unda si particula nu sunt reciproc exclusive ci pot avea loc simultan in cadrul aceluiasi sistem! O astfel de rezolvare sintetica ( si, totodata, complementara ) este prezentata in cartea ” Beyond Descartes ” fiind desemnata prin termenul sugestiv - sinteza cu armonizator. Lui Bohr , orice ar spune Don Howard, eruditul meu vecin/ omolog din Indiana, nu i-au placut armonizarile…fapt subliniat si de John Bell care a remarcat ca Bohr a inteles – si aplicat – complementaritatea in sens…invers.
B. Sunt din nou in…intarziere : criteriul tip 2sE de distinctivitate micro / macro ( propus de mine pe acest blog in dec. 2010 ) ar fi fost anticipat cu ani in urma de o echipa internationala de fizicieni first class care a stabilit ca ” Line Between Quantum and Classical Worlds ” is at scale of Hydrogen molecule, H2 ( 2007 ). Eu, desigur, cunosc si respect lucrarea lui Ali BELKASEM et al. dar nu subscriu deloc la concluzia lor excesiv de ” punctuala”, deci practic inefectiva. Criteriul ondulatoriu sugerat de mine este incomparabil mai suplu, deci mai operational , vizand nu dimensiunea geometrica sau mass-moleculara ci critical waviness , mai exact raportul dintre waviness / non-waviness. Spre exemplu , delocalizarea pi-electronica ( fenomen ondulatoriu ) din fullerene si similare poate contribui in mod decisiv la cresterea critical waviness permitand ghidarea cuantica eficienta a sistemelor amintite pe traseele potentiale pre-existente disponibile , in pofida dimensiunii lor aparent disproportionate. Imi permit aici o subliniere aparent simplista: distinctia intre mecanica clasica si mecanica cuantica nu trebuie sa se faca insistand prioritar asupra masivitatii / dimensiunii sistemelor ( sugerand elaborarea diferitelor variante de corespondenta ) ci trebuie reliefata insemnatatea tipului de propagare a sistemelor in spatiul fizic: tipul stocastic ( definitoriu pt. cazul clasic ) si tipul nestocastic / organizat – definitoriu pt. cazul cuantic, cel din urma presupunand urmarea eficienta a unor trasee potential in-formationale preexistente. Unii fac …alergie cand aud de structuri, programe sau trasee ” pre-existente”, etc., atasandu-le cu multa…subtilitate anumite conotatii mistice ; tuturor acestora eu le recomand sa…respire adanc, reamintindu-le ca in 1913 Bohr insusi a utilizat termenul ” prescribed orbits ” pentru evolutia electronilor din ” atomul Bohr”. Mai recent , Bohm sugera pre-existenta unui program intern ( “inner logic” ) care ar controla lumea ( Natura ) sub forma unui set de legi fizice generatoare de spatiu si timp…
C. Raportarea mea constanta si de buna credinta la potentialul posibil nu constituie pentru unii “particle theorists ” – cazul lui “Bert” un distins reprezentant al generatiei ” Why bother / worry ? ” – decat pur si simplu “ folklore“.Intamplarea face ca eu sa ma numar printre admiratorii folclorului autentic , de inalta calitate. Totusi aprecierea ( anonima ) de mai sus ascunde aproape sigur teama de o discutie publica , deschisa despre rolul potentialului posibil in fizica cuantica contemporana. Eu sunt convins ca Bert si toti cei care considera implicarea potentialului posibil in fizica drept ” folclor ” nu sunt in stare sa articuleze 2 fraze coerente in sprijinul teoretico – metodologic al pozitiei lor. Iata , in schimb, cateva pozitionari de doua ori semnificative ( in sens pozitiv si negativ ) privind statutul potentialului posibil datorate unor fizicieni de prim rang care , din pacate, ulterior nu au tinut cont de propriile lor optiuni modale in cercetarea teoretica si/sau experimentala, ceea ce mi-a readus in memorie ideea – motto a acestui post.
Albert Einstein : a denuntat pozitivismul lui Heisenberg care incerca sa reduca totul la rezultatele experimentale ( observabile ) afirmand ca actualul / realul trebuie dublat de categoria modala in general omisa a posibilului. Asa cum sugeram mai sus , in incercarile sale repetate de depasire a mecanicismului propriu abordarilor centrate pe particula, Einstein a pornit de la alti reali – campurile, incercand zadarnic sa obtina ( prin tehnici aditivist- ergonice implicand forte / interactiuni ) totalitati autentice, ignorand potentialul posibil despre care Whitehead afirmase fara echivoc: singurul continuu care exista cu adevarat este posibilul. In 1954, cu un an inaintea disparitiei sale fizice, Einstein isi recunostea infrangerea in termenii urmatori, invocand – justificat, in buna masura – motive mai cu seama de ordin metodologic : ” I consider it quite possible that physics cannot be based on the field concept, i.e. on continuous structure. In that case , nothing remains of mine entire castle in the air, gravitation included. “
Erwin Schroedinger : a subliniat importanta ontologica exceptionala a potential – posibilului ( numit de el ” virtual “ ) considerandu-l ca un component de baza al realitatii , alaturi de actual. Totusi cand conceptia sa despre semnificatia fizica ( prea realista) a functiei de unda a fost supusa unei critici necrutatoare, Schroedinger in loc sa ia decizia inteleapta a de-realizarii functiei psi orientandu-se spre potentialul posibil, a preferat sa ramana consecvent real(ism )ului sau initial, permitandu-i lui Born sa nege practic orice semnificatie fizica a acestei functii, atribuindu-i in schimb o semnificatie matematica ( probabilista ). Astfel , in loc de “ unde potentiale “ mecanica cuantica ortodoxa a trebuit sa adopte conceptul …interdisciplinar de ” unde de probabilitate ” si, corelativ, cea de a 11-a porunca : ” shut up and calculate “. Acest atentat la meaningul fizic ( care continua si in prezent in pofida amatorilor de folclor ) a avut ca efect o perfectionare progresiva a calculelor / predictiei si o estompare continua a logicii interne / inteligibilitatii fizicii cuantice . Fapt recunoscut cu candoare de catre liderii quantum-ului mai vechi sau mai nou : nimeni nu intelege cu adevarat ce inseamna …mecanica cuantica.
APARTEUIesirea ( noastra ) din criza americana
Venirea noastra in US ( 1997 ) a fost insotita de planuri mari, atipice : atat eu cat si fiul meu Florin – Jr. planuiam sa relansam in noile conditii inzestrarea noastra naturala si culturala care in Romania de atunci ( si , intr-o masura inca si mai mare, in cea de azi ) nu a gasit ” cerere”, fiind mai curand blocata de circumstantele social – economice locale decat stimulata. In acelasi timp, am perceput destul de anevoie ca sintagma ” America este tara tuturor posibilitatilor” trebuie preluata cu o inteleapta gravitate- ea continand o importanta doza de adevar dar si de …deceptie. Aceasta ultima latura – surpriza negativa- a fost atat de violenta cu noi incat pur si simplu ne-ar fi putut fi fatala, oricum fiecare dintre noi am avut nevoie de circa 10 ani pt. a iesi din criza. In cele ce urmeaza ofer cateva detalii in care dimensiunea melodramatica va fi diminuata pana la anihilare. Planul meu principal viza efectuarea de cercetari inter/ transdisciplinare la un centru american ( institut ) de reputatie binestabilita. Inca de pe vremea studentiei realizasem ca in stiinta vremii ( 1960 / 70 ) existau numeroase date ( informatii ) depasite chiar eronate care trebuiau urgent analizate si aruncate peste bord. Cand m-am intalnit pt. prima data cu lucrarile Dr. Enrico CLEMENTI de analiza populatiei electronice pe orbitalii moleculari ai unor sisteme eterociclice uzuale am fost uluit: in facultate ni se predase legatura chimica dicentrica ( formata prin cuplarea stabil-locala a 2 electroni ) ca fiind ceva solid, binestabilit , ca si saltul cuantic inter-orbitali. Ei bine , dupa lectura atenta a lucrarilor de chimie teoretica ale lui E.C. ( care activa pe atunci la IBM California ) am inteles ca de fapt ca student fusesem indus in eroare: electronii pi (cei mai mobili ) – dar nu numai ei ! – puteau apartine in mod natural concomitent mai multor orbitali ( spre exemplu, cei 5 electroni sigma ai atomilor de hidrogen din pirol sunt prezenti in 14 orbitali moleculari! ) ceea ce mi-a sugerat imediat ca electronii nu pot fi particule ( ci mai curand unde ) si ca modelul bohrian al ” saltului cuantic ” ( ca si mai toate explicatiile centrate pe discret/ discontinuu ) sunt imagini simplist – fanteziste ( sorry, Mr. Dehmelt )ca fundamentala in cunoastere si natura este continuitatea ( ceea ce nu inseamna deloc ca discontinuitatea ar fi irelevanta din pdv existential! ); la intrebarea fireasca pt. orice student care se respecta:” cum e posibil sa distribui 5 electroni in / pe 14 orbitali ?” am intuit corect ca unicul raspuns ar putea veni dinspre...principiul superpozitiei si, corelativ, dinspre modelul de Broglie – Bohm constituit din doua subsisteme distincte dar inseparabile – unul de esentza corpusculara ( desi nu particula in sensul literal/solid al termenului ! Recent termenul ” metatron” , propus de Gosson in 2001, promoveaza acelasi meaning de tip procesual si nu substantial : “an invariant form”, cf. Gosson , Hiley, 2011 ) propagandu-se ” einsteinian”, adica relativist, in spatiu-timp, celalalt de esentza ondulatorie, propagandu-se ( non-einsteinian, in a purest spooky style ) in spatiul virtual ( potential – posibil ); iata cum descria inca acum 2 decenii, intr-o lucrare absolut exceptionala, Peter HOLLAND aceasta ” weird, integrative situation”: “The fundamental physical assumption of the de Broglie – Bohm theory is the objective (co)-existence of the quantum wave and the particule it guides” ( The Quantum Theory of Motion, 1992 / 93, p. 371). I-am scris lui E.C. in America si el mi-a trimis imediat copii de pe lucrarile sale ( acum, la distanta de decenii, stiu ca Enrico este in Europa, sanatos – probabil alaturi de Gina C. – ca este un … bucatar de talent si vreau sa-i urez din Evanston toate cele bune , impreuna cu multumirile mele sincere pt. deschiderea extraordinara mijlocita de acele lucrari unice in orizontul meu profesional.Ceva mai tarziu am inceput sa asimilez detaliile luptei acerbe dintre imaginea ondulatorie a lumii – datorata lui de Broglie / Schroedinger ( sugerata poetic in photo below : Photo courtesy Johntex )
si imaginea Heisenberg / Born (Goettingen ) , centrata pe particule. Am studiat destul de detaliat entanglement-ul ( interesandu-ma in deosebi care este natura fizica a acestui fenomen cuantic crucial ) si decoerentza elaborata conceptual mai ales de catre Prof. German ZEH si metodologic de catre americanul Dr. ZUREK ( in 2004 , am avut privilegiul sa corespondez cu Prof. Zeh, pe care- in pofida unor importante dezacorduri conceptuale- il consider unul dintre mentorii mei ). Am abordat critic conceptul de complementaritate introdus de Bohr ( cu plusurile sale in raport cu separabilitatea programata de tip Descartes dar si cu minusurile raportate la lumea reala, lume fluida care nu incape in schemele binare , rigide, fara treceri, promovate de Hegel. Am elaborat / introdus categoria de “ sinteza cu armonizator “ si modelul conurilor, ca o generalizare necesara a complementaritatii in sens ingust si ca o expresie a inseparabilitatii / continuitatii din cunoastere si viata / natura, am elaborat un model alternativ de tip continuu pt. ” saltul cuantic”, facand uz chiar de entanglement ( sau de potentialul posibil ) vezi Fig.3 a, in care traseul potential nu este arbitrar, ” aparut din senin”, ci este unul pre-programat,provenind direct din continuitatea acelor interference fringes introduse/ valorificate in modelul 2sE. Ideea anti-salt mi-a fost sugerata atat de pozitia binecunoscuta a lui Schrödinger ( redata impecabil intr-o contributie semnata de omologul meu din Franta - Michel Bitbol ( CNRS – Paris ) intitulata ” Schrödinger Against Particles and Quantum Jumps ” , aparuta in 2007 in culegerea exceptionala dpv metodologic ” Quantum Mechanics at the Crossroads, Editori: James Evans , Alan S. Thorndike, Springer Verlag – Berlin ) cat mai cu seama de aceleasi lucrari ale lui Enrico CLEMENTI consacrate circulatiei electronice inter-orbitale: orbitalii atomici, moleculari, supramoleculari -nu sunt entitati separate ci comunica in mod efectiv desi nu prin salt= interpretare ortodoxa lipsita de orice temeiuri teoretice; traseul continuu se parcurge cu o viteza excesiva (‹ ∞ ), ceea ce creeaza iluzia de salt cuantic, pretul platit pt. acest ” lux cinetic ” fiind pierderea de masa la intrarea in domeniul potential, masa recuperandu-se , pe seama energiei , la revenirea in real: analogia cu despartirea / recuperarea de bagaje la zborul cu avionul este binevenita). Schema din Fig. 3a poate fi folosita ( cu unele retusuri ) la elaborarea unui mecanism plauzibil pt. ” colapsul functiei de unda“; in fond acest misterios ” colaps ” nu este mai mult ( dar nici mai putin ! ) decat un proces ondulatoriu de ” alegere” fizica de tip potential /actual /potential (redat grafic printr-o succesiune de functii / distributii Gauss / Delta / Gauss , Fig. 3b ), intervenit pe generoasa linie de gandire a fizicianului rus N.A.UMOV ( 1901 ) . De regula,actualizatul sugerat de Fig. 3b este instabil dar el poate fi fixat / stabilizat prin trap-ping natural ( in atomi, nuclei,…) sau artificial ( in laborator ) fiind singura cale rezonabila spre geneza oricarui real: potential→ actual → real. De notat ca in conceptia mea (“ colapsul in sens larg” ) starile superpozitiei exceptate de la actualizare ( “coherence” in terminologia unor autori ) nu doar ca nu dispar din existenta obiectiva ( ca in cazul modelului lui von Neumann ) ci se stabilizeaza intrucat lantul potential a ” pierdut” veriga sa cea mai slaba / destabilizatoare, anume cea avand raportul waviness / non-waviness critic ( ai/P → Ai/p ). Interesant : desi N.Bohr a fost implicat in modul cel mai direct in elaborarea conceptului – model de orbital atomic ( prin introducerea notiunii semiclasice de “orbita” ) precum si a masurarii ( in sens cuantic ) , el nu a remarcat ca ambele elaborari au ceva esential in comun , anume ele reprezinta cazuri de trapping natural respectiv artificial . In acest context particular ( orbitalul = trap , etc. ) devine inteligibila afirmatia aparent obscur / mistica a Scolii de la Copenhaga conform careia masurarea nu doar ca perturba sistemul ci il si creeaza. De asemenea, multe ” dileme ” cuantice nu tocmai ” rezolvate” devin mult mai transparente, mai abordabile. Un singur dar concludent exemplu – distinctia ( necesara ) dintre “ being” si “finding” care l-a iritat pe John Bell : in vreme ce being se refera in primul rand la potential ( sau, cel mult, la actualul instabil, intalnit in colapsul fara trapping, Fig. 3b ), finding-ul vizeaza actualul stabilizat sub forma uzuala a “masuratului” ( care este un actual prins in trap-ul stabilizator / amplificator al aparatului de masura, deci un actual realizat – simbolizat de mine prin Aip- susceptibil de manifestare). Potentialul stabilizat prin trapping natural ( electronul in orbitalul atomic, etc. ) intra, mai curand , in categoria ” finding” : conform conceptului de masurare in sens larg introdus de teoria decoherentei, poate exista si un ” finding in sens larg”. Anticipand , prezint aici , pt. intaia oara , asa-numita “ ecuatie modala a colapsului” : aiP → Aipunde a indice i reprezinta coeficientul de actualizare ( in termeni operatoriali – actualizatorul ) al undelor potentiale asociate sistemului cuantic ” i “, coeficient care in colaps creste excesiv ( ai → Ai ) corelativ cu diminuarea corespunzatoare a ponderii potentialitatii reziduale care nu devine zero niciodata ( altfel spus: niciun real nu este dus pana la capat ). In vreme ce unii prieteni ma cearta pt. “intarziere” ( eu resping aceasta…acuza : ce conteaza cateva saptamani in plus fata de cei 75 ani cat a durat expedierea / fixarea deliberata a lui Einstein, de Broglie , Schrödinger si Bohm in …senilitate si eroare ? ), altii ma considera de-a dreptul reactionar fiindca intentionez sa reabilitez …eterul ingropat pt. totdeauna de experimentul Michelson – Morley, etc. Ei bine, iata in replica doua – trei flashuri conceptuale deosebit de interesante , sunt sigur , atat pt. sprijinitorii cat si pt. denigratorii mei ( care in fond sunt ghidati de o inertialitate conceptuala de inteles – o schimbare de paradigma are ceva din dramatismul unui…razboi civil – dar nu si de acceptat ): - in ultimul timp am studiat intens BEC-ul ( Bose-Einstein condensate ) fiindca acolo se intalnesc intr-o forma extrem de relevanta ” senilii” la care m-am referit mai sus, pe care i-am inteles mai profund , cu laturile lor pozitive ( precumpanitoare ! ) si minusurile lor deloc neglijabile. Cateva precizari preliminare : - Schrödinger a gresit efectiv, fiind prea atasat de caracterul realist – material al undelor de Broglie, preluate de el ” la gramada”, ceea ce l-a impiedicat sa acorde potentialitatii ( undelor potentiale ) atentia extraordinara cuvenita. De-realizarea necesara a acestor unde materiale i-ar fi permis, intre altele, doua castiguri fundamentale : 1. acceptarea interpretarii probabiliste a lui Born ( probabilitatea si potentialitatea fiind nu doar conceptual compatibile ci potentandu-se reciproc : potentiality ↔ probability ) si 2. intelegerea corecta a esentei fizice a entanglementului ( concept – model introdus de el insusi in 1935, dar pe care l-a interpretat, sub influenta acelorasi unde materiale, ca pe un fenomen care se atenueaza cu …distanta ( fapt contrazis de toate experimentele derulate pana in prezent ). Este evident ( cel putin pt. mine ) ca entanglementul - datorita factorului ai introdus de mine ca un inceput de actualizare / individuare intrucat potentialitatea pura conduce la paradox- este totusi dependent de distanta insa numai la scara infinitesimala, la care sensibilitatea aranjamentelor experimentale actuale nu a avut inca acces. - Etherul… ingropat de experimentul Michelson – Morley nu a fost ingropat deloc! Doar ca , precum in cazul undelor materiale ale lui Schrödinger, natura lui fizica este nu actual – reala ci una potentiala ( de tip a0P).Corelativ , Einstein nu a fost total gresit afirmand ca in problema EPR acea ” spooky action at a distance ” ar trebui sa aiba o caracteristica real-locala : partial asa este , insa, din nou , doar la scara infinitesimala sugerata / permisa de actualizatorul ai. Aici este vorba despre mult mai mult decat o reabilitare simbolica a lui Einstein: in starile condensate de tip BEC ( dupa cum se stie posibilitatea existentei acestor stari a fost contestata de catre Scoala de la Copenhaga, in speta de catre W.Pauli ) actualizatorul ai ( sugerat mie de pozitia realist- inflexibila a lui Einstein ) reprezinta insusi vectorul condensarii ( aiP → Aip ), aidoma unui germene de cristalizare; mai mult, , aceasta inaltare in grad metodologic a lui ai valideaza – e drept intr-un context particular dar de mare insemnatate teoretica si practica – optiunile ” realist – naive” ale lui Schrödinger si Bohm privind caracterul material respectiv actual al functiei de unda ( vezi paragraful urmator ). Aceasta condensare de tip ” waviness ” ( spre deosebire de congelarea uzuala – o condensare de tip ” non-waviness” care tinde sa anihileze lungimea de unda de Broglie ) aduce si mentine fenomenul ondulatoriu cuantic in primul plan al fizicii contemporane , imprimand functiei de unda caracteristici nu doar reale ci chiar macroscopice ! Pentru a percepe senzationala inversare de perspectiva prilejuita de realizarea si manipularea practica a formatiunilor BEC ( care, intre altele, determina suprapunerea celor doua situatii ” being” si ” finding” , respectiv potential si actual / real) imi permit sa fac o trimitere la modul in care Bohr concepea functia de unda: ” the wave function is simply a term in an algoritm “, reamintindu-va totodata precaritatea absoluta a pozitiei adoptata de “Scoala de la Copenhaga” care, la Conferinta Solvay din 1927, s-a grabit sa declare ca teoria cuantica este o teorie binestabilita si inchisa…Hotarat lucru: daca cineva doreste cu tot dinadinsul ( eu ma abtin ) sa localizeze undeva pe harta sediul preferat al suficientei / plafonarii metodologice la varf nu Princeton-ul, Birkbeck College sau Universitatea din Viena trebuie vizate. - In fine ( exista un ” in fine” in cunoastere ? ) Bohm a fost neinspirat considerand ca potentialitatea / probabilitatea ( initial afirmata de el prin 1951 , cu o anume timiditate ) poate fi ignorata sau, macar, deplasata in subsidiar , rezervandu-se rolul central - actualului ( ? ). Bohm avea dreptate sa considere ca functia de unda este mai mult decat un simbol matematic dar el a mers prea departe afirmand in maniera…schrödingeriana ( in ” Wholeness and Implicate Order ” p.98) : ” wave function is assumed to represent an objective real field” ( ” objective” ar fi fost suficient pt. statutul metodologic universal al functiei de unda ). De asemenea: ” each particle is actual at all times, following a precise trajectory…”, acest ” all times” ar fi putut lipsi. Etc., etc… Anevoios si riscant acest drum al cunoasterii dinspre paie spre fan , nu gasiti ? Nu fac un secret din faptul ca , impreuna cu micul meu grup de ” folkloristi” din Evanston, suntem intens preocupati de acest subiect de mare interes metodologic ( natura fizica a colapsului / masurarii/ decoherentei ) pe care as fi preferat sa-l dezvolt sub auspiciile Institutului de Inalte Studii – Princeton ( vezi mai jos ) sau al Academiei Romane de Stiinte. Din pacate , pe agenda ambelor institutii mentionate erau inscrise alte prioritati. Fig.3 a. “Irreducible quantum jump “( R= Real, P= Potential / possible ): orbitalii comunica si nu prin salt ci prin guided continuity ;traiectoria ( inobservabila! ) formata prin intercalarea punctelor potentiale / virtuale intre cele reale (… R…P…P…R…) am numit-o “ fundamentala” sau “ generalizata“; b. Vizualizarea Colapsului: tentatia potentialului spre actual si ( with or without trap-ping)…revenirea la potentialitate; de retinut: potentialitatea nu dispare niciodata, orice actual / real fiind un potential-posibil aflat temporar intr-o stare distincta de trapping
|
 |
Fig.4 Sören A. Kierkegaard ( 1813-1855 ) despre esenta ( individuala! ) a vietii:
” the crucial thing is to find a truth which is truth for me ” ( or in XXI terms : to find my Form ).
conform careia ” autenticitatea fiintei / fiintarii este garantata de ramanerea in posibil”. De aici - principiul ” attunement” = acord-area formei de catre Forma, respectiv a partii ( subsistemului ) de catre intreg , vezi Fig, 9 in care esenta potentiala = Forma = Gena cuantica ( reprezentata prin cercul verde ) nu coincide , de regula, cu esenta reala a fiintei / formei, decuplarea celor doua esente fiind datorata unei fiintzari reale inautentice; semnificativ: in cazul fiintei umane decuplarea de acel definitoriu “ truth for me ” ( which, obviously, goes much beyond the epistemic stance ) este specificata prin termenii de criza binecunoscuti in stiinta - instrainare sau in limbajul biblic - pierderea sufletului.
Alte aspecte majore sugerate de Fig. 5 sunt: generarea spatiului-timp ( nefundamental ) de catre existenta potentiala ( fundamentala ), precum si modul intrinsec in care circula in-formatia, spre deosebire de informatia uzuala si abordarea informationala traditionala -ambele extrinseci.Reprezentarea Daniel – desi funciar limitata ca orice schemã- are o valoare didactica ( si chiar una conceptual- metodologica) deosebita permitand vizualizarea unor aspecte subtile ca raportul dintre geometric / topologic, discret / continuu, cantitativ / calitativ in teoria generala a existentei,prevenindu-se astfel unele inadvertentze (simplisme,confuzii) pe care le-am intalnit chiar la unii cercetatori consacrati, spre exemplu teza aparent profunda ” la nivel fundamental nu exista timp” ( ? ) se “dovedeste” a fi …longitudinal inconsistenta: ceea ce “dispare” este nu timpul ci doar timpul metric ( durata, etc. ), insusi termenul de inspiratie hegeliana ” nu exista / dispare” este misleading / inselator, semnificatia corecta fiind se potentializeaza.
Fig. 5 De-absolutizarea perceptivitatii : iesirea / scoaterea realilor din “ascundere” = ceva existã inainte de a fi dat
( Courtesy of Daniel Photos )
Dar atentie: una dintre cele mai grave erori metodologice ( din pacate , comisa in serie de majoritatea contemporanilor nostri ) consista in limitarea competentei tezei Scolii Daneze despre autenticitatea fiintei / fiintarii la orizontul existentei umane ( existentialism ) ca si cum criteriul autenticitatii ar constitui un epifenomen daca ar fi aplicat existentei obiective in ansamblu. Genetica cuantica incalca acest ” consemn ortodox “ cu o dezinvoltura…folclorica,atragand atentia in modul cel mai direct cu putinta ca inautenticitatea notorie a teoriei standard a masurarii in mecanica cuantica provine – si se mentine erecta in toate dezvoltarile subtil – realiste ( binevenite ca replici anti-ortodoxe dar absolut insuficiente ) de tipul teoriei de Broglie – Bohm si chiar GRW – tocmai datorita ignorarii / subevaluarii legaturii cu potentialul – posibil. In adevar, atat Bohm cat si Ghirardi- Rimini – Weber, precum si Home – Whitaker with their interesting but…misleading PIV approach/ 1992 care omite -intr-un mod neprofesional, in sensul lui Bell – faptul fundamental ca sistemul cuantic isi ” alege” proprietatile definitorii – desi intr-o forma “ indeterminata” cf. Anthony J. LEGGETT – nu intr-o contextualitate exclusiv tarzie de tip Bohm ( actual / reala ) sau exclusiv artificiala de tip Bohr ( observation / measurement ) ci mult mai devreme si anume intr-o contextualitate obiectiv potentiala, ” realization “ fiind un proces existential complex in care determinarea prin actualizare / realizare nu este deloc arbitrara cum se considera adesea ci este, in esentza, pre-programata intru potential : creativitatea observatorului are competentze genetice riguros limitate, if any, reducandu-se la o performantza existentziala ( modesta ) de tip allego, privind expresia concreta ( particula sau unda , spre exemplu ) pe care o va lua determinatzia ori ” the definiteness of the actuality in question” - si chiar Guarini – in discutia sa savanta despre metaforele utilizate de Bohm – prefera cu totii sa ramana la nivelul ” paie / straw / observables “ adica in real, conformandu-se inertial si pagubos “indicatiei ” total neinspirate a lui W.Pauli: stopatzi virtualizarea fizicii ( comparatzi acest slogan metodologic falimentar cu deviza gruparii Evanston: accelerati potentializarea fizicii! ).In “ Process and Reality“-o sinteza metodologica in sens larg (organismic ), editata in 1929, la numai doi ani dupa celebra Conferintza Solvay – A.N.Whitehead urmeaza imperturbabil firul constitutiv autentic al realization, coreland corect potentialitatea cu indeterminatzia / indecizia ,afirmand explicit ca doar actualizarile / actual occasions ‘ are devoid of all indetermination’ : ” Actual occasions in their ‘formal’ constitutions are devoid of all indetermination. Potentiality has passed into realization. They ( actual occasions, FF ) are complete and determinate matter of fact, devoid of all indecision” ( P.and R., ed. 1979, The Free Press, p. 29). Preferinta exclusiva ( simplist arbitrara! ) a ortodoxismului cuantic ( Bohr ) pt. extremitatea operationala a realization = observables ( ” numai ceea ce este observat / masurat este…real “) ignora potentialitatea la nivelul careia se decide in principiu geneza / natura sistemului si subevalueaza nepermis actualizarea / starile actuale la nivelul carora se produce fenomenul crucial al decision/definiteness, inducand astfel ( pe o durata de decenii! ) o doza masiva de inautenticitate atat in plan ontologic cat si in epistemologia mecanicii cuantice, sfidand sugestia ” filosofiei organismice” a lui Whitehead centrata pe o continuitate/ inseparabilitate ireductibila intre potentiality/ actuality / reality: “ An eternal object ( = Platonic form, FF ) is always a potentiality for actual entities…” ( idem, p. 44 ).
Precizare: spre deosebire de optiunea metodologica ( discutabila ) a lui A. Leggett privind momentul decisiv al determinatiei pe care A.L. il coreleaza riscant cu factorul ” size ” ( ” macroscopicness ” ) eu consider ca trebuie facuta o distinctie intre aspectele interne / externe ale realization in sensul ca ” determinatia” leggettiana este una extrinseca , vizand mai curand manifestarea sistemului deja determinat existential ( manifestarea fiind in adevar conditionata de amplificare / stabilizare ) in vreme ce conceptul evanstonian de determinatie este unul mai curand intrinsec, de tip Whitehead, fiind incheiat , in esenta, la nivelul ( inca microscopic ) al actualizarii. Asa se justifica aprecierea noastra ca in procesul masurarii in sens larg ( sensul ingust fiind unul tehnic/ operational , incheiat cu inregistrarea ) stadiul decisiv este cel al transformarii potentialului in actual.
Un detaliu deopotriva amuzant si…promitator : la un moment dat W. Zurek – unul dintre cei mai ” autorizati ” reprezentanti ai noului ortodoxism era pe punctul de a abandona paiele pt. fân ( respectiv, observabilele in favoarea starilor posibile = beables! ) dar, spre lauda lui, a rezistat eroic acestei tentatzii folclorice. Astfel de…inconsecventze vor fi probabil tot mai frecvente tinzand sa devina regula. De ce ” promitator”? Fiindca daca este cu adevarat interesata de accesul la autenticitate ( sorry, Mr. Khrennikov ) ” The theory should not be about observables but about beables.” ( J.S. Bell, 1987 ). This JSB sentence sounds very…evanstonian, don’t you think?
Fara considerarea explicita a potentialului – posibil multe intrebari semnificative ale fizicii raman fara raspuns, ca in cazul articolului ( pe cat de elaborat pe atat de …nefinalizat) ” Bohm’s Metaphors, Causality and Quantum Potential” al carui autor ( M.Guarini ) refuza for any reason sa urmeze consecvent firul evolutiv al gandirii bohmiene ( de fapt firul Bohm – Hiley ), limitandu-si…concluziile la formularea catorva intrebari realist -retorice:
” Once the physical reality of the quantum field has been conceded why should it not act like other fields and exert a force (…)? What is the point of conceding the pnysical reality of the quantum field and then denying that it is causally efficacious? Indeed, if it is not causally efficacious , in what sense is it physically real?” Raspunsul este unul singur : intr-un sens neclasic ! Spre deosebire de cazul clasic (al undelor electromagnetice , spre exemplu) la Bohm – Hiley nu forta / amplitudinea campului cuantic / functiei de unda este decisiva ci forma acesteia; asa si nu altfel se explica orientarea celor doi cercetatori de exceptie spre o interpretare subtila a rolului potentialului cuantic (” active information “ ) implicand trecerea de la mecanismul de tip “collision” ( ” causally efficacious” ) la subtilul “guiding“. Acest moment, insuficient subliniat intr-o contextualitate predominant ortodoxa, centrata pe observabile /e-e link – constituie un adevarat turning point in dezvoltarea fizicii contemporane ( sincere felicitari din Evanston – USA remarcabilului fizician britanic Basil J.HILEY – Emeritus Professor, University of London pt. implicarea sa directa in aceasta performanta metodologica efectiv senzationala !), marcand tranzitia de la o autenticitate de esentza newtoniana ( careia schema GRW i-a ramas totusi fidela ) la o autenticitate radical noua, de esentza Q G ( Quantum Genetics ) care – fara a exclude forta / amplitudinea le inglobeaza / subordoneaza formei / informatiei deblocand astfel calea spre Forma si potential in-formation.
Semnificatia fizica ( autentica ) a colapsului / decoherentzei/ masurarii nu trebuie injectata cu o seringa de plastic ( Made in Trieste ) ci trebuie sa rezulte nemijlocit din procesul fundamental al transformarii starilor potentiale in stari actuale (= actualizare ), transformare realizabila atat in conditii de laborator cat , mai cu seama, in conditii naturale, fara implicarea vreunui observator ( cu sau fara Ph.D. cf… sugestiei lui J.S.Bell ). In acest ” context SKH ” devine evident ca prin colaps trebuie sa se inteleaga chiar …decuplarea esentelor potential / actual, respectiv ruperea ( niciodata dusa pana la capat! ) a unei / unor stari cuantice, avand o componenta non-waviness excesiva, de / din coerentza originara ( nu o astfel de de-cuplare este vizata de termenul destul de impropriu ” de-coerentza “? ). Ar fi gresit sa se considere ca ideea modelarii colapsului ca actualizare a unei / unor potentialitati ar proveni exclusiv de undeva din afara fizicii propriu-zise, spre exemplu din filosofie ( via Kierkegaard, Heidegger ). Heisenberg clarifica acest aspect principial, in dialogul sau cu David PEAT , in termenii urmatori :
Heisenberg: I like to call the wave function a description of the potentialities of the system.
D. Peat: Then the interaction with the apparatus would be a potentiality coming into actuality? Heisenberg : Yes.
Atrag atentia cititorului serios asupra urmatoarelor doua aspecte abordate cu o ” lejeritate” metodologica nepermisa in dialogul abia citat:
i. functia de unda nu este o ” descriptie a potentialitatii sistemului cuantic ” ci reprezinta insasi potentialitatea acestuia. Prin aceasta precizare nu vreau sa afirm/amplific separarea dintre fizic si matematic, vreau insa sa atrag atentia asupra distinctiei dintre acestea, functia de unda avand un continut fizic ireductibil, altfel conceptul-model ” colapsul functiei de unda ” ( sau ” state vector collapses”, etc. ) ar deveni non-sense. D.Bohm ( desi respingea ideea de colaps ) recunostea caracterul fizic / real al functiei de unda care, totusi, se supune ecuatiei lui Schrodinger. Unii autori ( P.Riggs, de exemplu ) considera ca se plaseaza pe linia lui Bohm atunci cand afirma ca intre quantum wave field ( entitate fizica obiectiva, existand in spatiu- timp ) si functia de unda = o entitate pur matematica ( ? ) menita doar sa descrie acest wave field, nu poate fi pus semnul egal. Nu este asa! Aceasta este ” linia Riggs” si atat, linie situata undeva intre ortodoxismul cuantic si linia Bohm autentica. Fara a intra in detalii, citez o fraza scurta dar care clarifica intru totul pozitia bohmiana : “ In our interpretation, the primary significance of the wave function is that it is a quantum field.” (D.Bohm, B.J.Hiley, The Undivided Universe, p. 192 ). Voi sublinia faptul ca latura ” descriptiva” a functiei de unda ( deosebit de importanta in sine, dar nu in sensul reductionist al ortodoxismului) inregistreaza ea insasi o METAMORFOZA demna de retinut : de la calculul matematic pur si simplu la descrierea fizica si, mai departe, la direct physical self-evidence = dez-valuirea non-descriptiva / revelarea / Aletheia acelei ” the inner life” a sistemelor cuantice ( a se re-vedea seria de revelatii ontologice prilejuite de experimentele BEC ).
ii. utilizarea termenului “interactiune” raportat la potentialitate este improprie: niciun aparat macroscopic / pointer nu poate fi activat / excitat de ” o potentialitate ” pura, implicarea unei potentialitati pre-actualizate aiP fiind necesara . Moreover: se poate face afirmatia ca una dintre trasaturile definitorii ( defining feature ) ale stadiului fundamental al procesului de masurare – proces pe care, in mod curios, fiecare autor de la J. von Neumann la D. Blokhintzev si de la H. Margenau la W. de Muynck, il structureaza intr-un stil mai curand personal – stadiu desemnat prin termenul “ state preparation “, consista tocmai in aceasta pre-actualizare de esentza nelineara a potentialitatii / functiei de unda a sistemului de masurat. Implicatie imediata: ecuatia lui Schrödinger – in care ceea ce se propaga nu este nici probabilitatea/probability waves ( cf. extravagantzei Born ) , nici unda materiala sau “particula” ( cf. Schrödinger et al. ) si nici ceva ” necunoscut ” (optiunea hiper – prudenta a lui J.S.Bell ) ci tocmai potentialitatea pre-actualizata aiP- nu este chiar atat de lineara ( din punct de vedere fizic! ) cum este considerata de catre matematicieni : in fizica tranzitia de la linear la nelinear se face in mod gradual / subtil / continuu ( linear ↔ nelinear ) in vreme ce matematicienii au in vedere caracterul mai curand emergent , exprimat cu ajutorul exponentilor variabilelor studiate ( criteriu grosier / discretizant, probabil impropriu si nenecesar pt. modelarea unei evolutii micro-fizice continue de mare finetze).
Abordarea graduala a nelinearitatii in fizica cuantica poate contribui la:
- intelegerea caracterului ( totusi ) continuu al…saltului cuantic si, corelativ,la
- elaborarea modelului ( inca…folkloric pt. cercetartorii mainstream ) al unui colaps continuu al functiei de unda avand ca premise:
- general / filosofice – evolutia ( exclusiv ) unitara a functiei de unda a Universului si existenta incontestabila a Universului insusi;
- tehnice – “contextul ” Josephson si performantele nanotehnologice in ansamblu;
- conceptuale – lucrarile lui V.B.Braghinski, Yu.I.Vorontsov and F.Ya. Khalili ( 1978 ) si ale lui K.S.Thorne et al.,( 1978 ) si, last not least,
- metodologice – lucrarea insuficient remarcata / popularizata a lui A.N.Jordan , A.N.Korotkov , M. Buttiker despre specificul weak measurements in contrast to projective measurements: “Leggett- Garg Inequality with a Kicked Quantum Pump ” – Phys. Rev. Lett. 97, 026805 ( 2006 ).
Abordarea graduala poate contribui de asemenea – pe baza unei logici de tip ” both / and ” – la amplificarea coerentei / inseparabilitatii dintre unele pozitii metodologice / mecanisme aparent disparate: dinamica everettiana ( exclusiv unitara deci ” fara colaps ” ), gradual entanglement ( maximal entanglement, disentanglement ), teleportare imperfecta, etc. Personal consider ca tocmai aici ( considerarea unei nelinearitati fizice pre-emergente ) trebuie cautata si gasita sursa principala a dezacordului conceptual- metodologic dintre gruparile Evanston si Trieste, respectiv dintre autenticitatea XXI ( centrata pe inseparabilitate / continuitate ) si autenticitatea XX. Dezacordul nostru metodologic este insa incomparabil mai cuprinzator: dupa ce , la Congresul Mondial de Logica si Metodologia Stiintei - Sweden,Uppsala, 1991 – am introdus conceptul de ” rationalitate nelineara” ( ca forma master a rationalitatii care nu omite ci promoveaza in mod programatic specificarea sistemica / individualizarea si geneza autentica ) am atentionat asupra apropierii conceptuale si de mecanism intre nelinearitatea graduala din fizica cuantica pe de o parte si homeopathic healing = tratamentul homeopatic ( considerat inca de medicina standard ca ” apa de ploaie” = folklore ) implicand atat doze extrem de reduse ale remediilor precum si o personalizare exceptionala a cazurilor ( vs medicatia standard – bazata pe drugs – a medicinii mainstream, centrata pe principiul statistic omogenizator ” a pill for all”) permitandu-mi si un pronostic optimist bazat nu pe speculatie pura ci pe faptul incontestabil al unei origini ( potentiale ) comune intre genetica biologica si cea cuantica: f.curand, probabil pana in anul 2025, preventzia de tip homeopatic va prelua complet si definitiv locul ( si rolul ) vaccinarii standard oficiale! Subliniez cu satisfactie ca pozitia cea mai avansata in aceasta competitie dintre cele doua rationalitati / autenticitati ( Pasteur si Hahnemann ) o detine – de cateva decenii - Marea Britanie,Casa Regala jucand rolul extraordinar si absolut…neconservativ al unui pilot / ferment de mare semnificatie sociala.
Kant si Genetica cuantica: inainte spre…a priori
O alta directie semnificativa ( nu ultima ) a dezacordului nostru vizeaza reconsiderarea filosofiei kantiene ( “idealism proper”), caracterizata printr-un transcendentalism insuficient intzeles / articulat ( analizand prestatzia profesorilor mei de filosofie din Romania am fost nevoit sa concluzionez ca de Kant nu te poti apropia inarmat cu un regular approach – arhisuficient in cazul unui Descartes – fiind imperios necesara o viziune ) care vine f. aproape de conceptul-model longitudinal potential in-formation ( LPIn ), facand posibila – daca nu chiar necesara din perspectiva metodologica actuala a inseparabilitatzii aplicata genezei cunoasterii – o abordare paralela a Geneticii cuantice ( definitoriu centrata pe demersul “ going beyond ” ) si a transcendentalismului filosofic autentic. In adevar, Kant a elaborat in Critica Ratiunii Pure propriul sau LPIn – sub forma unui model aparent mistic al practical reason = o sinteza ( continuitate, inseparabilitate de distincte) intre experienta uzuala extrinseca = nefundamentala ( desfasurata atunci intr-un spatiu euclidian sau,in prezent , intr-un”spatiu – timp” local relativist, fara ingredientzi nelocali) si o ” experientza – instant ” a intelegerii / understanding subtila, intrinseca,de esentza“spooky” / virtuala cea din urma …precedand-o si, totodata, facand-o posibila pe cea dintai : “The understanding does not derive its laws ( a priori ) from, but prescribes them to, nature” ( Prolegomena,…editia 1950, p.67 ) sau, intr-o transpunere actuala, flexibila : mintea genereaza /controleaza materia ( socant? n-ar trebui daca tinem cont ca suntem circumscrisi prin premise , orizontului transcendental = epistemologic , deci unui ” material “ aservit semioticii sau realismului bohrian al observarii / masurarii); interesant : perspectiva QG – desi implica o interpenetratie ontic / epistemic suna mult mai …acceptabil: potentialul genereaza / controleaza realul. Aceasta autentica schimbare de perspectiva ( absolut indigesta pt. cititorii contaminati for ever de dogma separarii dintre mind / body , postulata de Cartesianism precum si pt. contemporanii nostri prea fideli principiului localitatii ) este explicitata in apendix-ul la Prolegomene - lucrare editata in 1783 ! – in termenii urmatori : ” the word “ transcendental” (…) does not signify something passing beyond all experience but something that indeed precedes it a priori , but that is intended simply to make knowledge of experience possible.” – “Prolegomena,…”, pp 122/123. Kant isi caracterizeaza pozitia prin termenul idealism critic ” to distinguish it from the dogmatic idealism of Berkeley and from the skeptical idealism of Descartes” ( idem, p.125 ), afirmand ca numai prin acest idealism de tip special “ all a priori knowledge, even that of geometry, receives objective reality.” Desigur, termenul corect aici este nu ” realitatea obiectiva ” ( ci ” existentza obiectiva ” ) dar cititorul avizat a remarcat deja ca prin a sa “a priori knowledge ” in general ( revelatie de tip sintetic, cat se poate de actuala: si in cunoastere ” ceva exista inainte de a fi dat” ) respectiv prin conceptul things in themselves/ noumena, Kant vine foarte aproape de Forma platonica / esenta originara ( de natura potentiala, de aici acuzatia de subminare a realismului prin promovarea unui idealism subiectiv, dat fiind statutul existential iluzoriu al potentialitatii in intreaga stiintza / metafizica moderna; reamintesc ca Hegel a afirmat literal ca posibilitatea este un concept lipsit de orice continut ) a procesului / obiectului cunoasterii, in vreme ce activitatea cognitiva empirica , derivata , imperfecta dar de o semnificatie practica decisiva, reprezinta asa-numita esenta reala. Filosofii puristi vor fi probabil surprinsi ( nu neaparat in mod placut ) de aceasta ingerintza a fizicii cuantice in ” templul ideilor ” dar , datorita cerintei contemporane a inseparabilitatii cunoasterii acest risc metodologic trebuie asumat.
Paranteza: Cum se constituie objectivity XXI ? See the QG picture!
Recent am citit cu un viu / polemic interes cartea “ Constituting Objectivity” editata de M.Bitbol, P. Kerszberg, J.Petitot – Springer, 2009 ( subtitrata extrem de…tentant pt. mine : “ Transcendental Perspectives on Modern Physics”), carte de referintza pe care, totusi, eu as fi organizat-o nu in jurul distinctiei metodologic fragile dintre transcendent (in sens meta- fizic, opus abordarii imanente ) / transcendental ( in sens epistemologic ) ci luand ca baza…transcendentala ( metodologic robusta pt. noi cei de azi ) conexiunea in-formationala dintre Forma / forma ( fiinta ), cu adevarat constitutiva pt. obiectivitatea master ( din Natura ) numita de mine “ obiectivitate obiectiva” ( si Natura alege/ risca/ rateaza, nu-i asa? Vezi modelul nostru “decuplarea esentelor” – Fig. 9 care presupune existenta a ( cel putin ) doua Naturi: Natura- Forma si Natura – forma si, intr-un context mai elaborat , opera de exceptie a filosofului italian Giorgio Agamben);mentionez ca atentionarea speciala facuta de catre Kant ( Prolegomene, p.122/123) asupra distinctiei transcendent / transcendental era motivata in buna masura de iritarea filosofului in raport cu aprecierea ( eronata ) a lucrarii sale ca fiind “a system of transcendental / higher idealism”.
Voi incheia aceasta paranteza cu trei flash-uri metodologice -cred eu- importante pt. o receptare adecvata – macar in extremis – a mesajului kantian in autenticitatea lui ;de ce “in extremis”? Fiindca prea adesea transcendentalismul kantian a fost perceput de diversi autori – incluzand aici, fara exceptie, pe editorii si colaboratorii volumului ” Constituting Objectivity ” – intr-o maniera cartesiana implicand separarea transcendent / imanent , lipsindu-le ceea ce eu am denumit “ vision XXI” ( care promoveaza in centru nu separabilitatea ci inseparabilitatea ), ceea ce inevitabil creeaza impresia unui” deja vu”. Spre exemplu, in frame-ul metodologiei non-cartesiene - metodologie care nu e deloc facultativa! – dupa cum Forma exista nu oriunde, nu in afara ci in interiorul formei ( fiintei ) , la fel meaningul contemporan al termenului” transcendent” se constituie nu in separatie / opozitie cu imanentul ci, dimpotriva, intr-o definitorie comuniune de distincte: transcendere nu spre in afara ( ? ) ci spre un…imanent mai profund; legitimitatea acestei premise non-cartesiene ( still weird? ) implicand tranzitia de la beyond pur si simplu la beyond/intru ( real intru posibil. finding intru being, observable intru beable, space intru prespace, etc. ) o voi proba intr-un proxim articol intitulat “ Reality XXI. Putting reality in perspective”. Si acum flash-urile :
i. Cum se explica faptul ca , vrand-nevrand, asistam in prezent la o ampla renastere a interesului pt. filosofia critica ( anti-dogmatica ) a marelui ganditor german? Simplu : acest proces complex trebuie strans conexat cu ceea ce eu am numit “ activarea fara precedent a potentialului posibil ” si, corelativ, cu trecerea cunoasterii de la stadiul cartesian ( centrat pe ” distinct / separabil ” ) la un stadiu nou, non-cartesian ( distinct / inseparabil ).
ii. De ce, totusi , acest proces de “ trezire din somnul realist-dogmatic” a contemporanilor nostri , nu se desfasoara cu amploarea cuvenita unei autentice schimbari de perspectiva? Fiindca societatea contemporana se gaseste inca din pdv metodologic sub influenta precumpanitoare a Cartesianismului , care promoveaza ( confortabil dar primejdios ) separabilitatea ca valoare metodologica fundamentala; cat timp problemele fizice subtile, de esenta non-ergonica – cazul inseparabilitatii (ca non-localitate , entanglement ) centrate pe potentialul-posibil si, corelativ , sistemul collective unconscious “ where the archetypes reside” introdus in psihologia moderna si caracterizat de catre C.G.Jung, vor fi tratate ca entitati exotice , lipsite de o relevantza practica majora, Kant in ansamblu si in mod special caracterul a priori al unor forme intuitive ( spatiu, timp, cauzalitate / determinism, cunoastere ) vor continua sa ramana abstracte, neintelese in originalitatea( si conexiunea ) lor profunda , riscand sa fie deduse/ reduse din / la …experienta cotidiana, realist – locala. Eu insumi pt. a reusi o articulare efectiva intre factorii a priori si cei empirici in cunoastere a trebuit sa studiez indeaproape particularitatile ” unconscious”-ului Jungian ( = sursa si forta motrice a intuitiei ! A nu se identifica “sursa” cu functia intuitiva , cea din urma reprezentand o facultate / manifestare a ego-ului : ” intuition I take as perception by way of the unconscious , or perception of unconscious content” CGJ ) fiind atras/ stimulat de la bun inceput de asemanarea/ apropierea frapanta dintre potentialitate si unconscious= componenta “misterioasa” a Self-ului care a tezaurizat , de-a lungul generatiilor totalitatea experientelor psihice semnificative ale speciei, sau in termenii lui Jung ( Collected Papers on Analytical Psychology, 1920 , Chap. IX ):” Collective Unconscious is sediment of all the experience of the universe through the time“. Fara considerarea atenta a acestei apropieri / inrudiri syncronicitatea ca problema nu poate fi rezolvata, nici macar formulata, intr-o maniera consistenta din punct de vedere metodo-logic : determinismul sui – generis propriu syncronicitatii ( numit de mine ” syn-determinare” ) nu poate fi redus la …coincidenta cauzala, la fel cum geneza autentica nu poate fi redusa la tautologia ” realul genereaza realul” , conform cliseului metodologic modern: samantza genereaza planta, care produce semintze, care la randul lor…Ramanand fixatzi intr-un orizont realist plat, fara intregi ” vii ” autentici, Jung si Pauli nu au reusit totusi sa acceada oricat s-au straduit, la semnificatia profunda a ” Marelui Vis ” al lui Pauli si – cu atat mai putin -la intelegerea esentei transcendentale a syncronicitatii ca un proces organizational complex/ subtil in care orice real este, in definitiv, un…posibil, implicand o intrepatrundere decisiva a factorilor cauzali si acauzali la interfatza dintre cele doua ordini bohmiene- explicata si implicata. Pt. intelegerea adecvata ( nereductionista! ) a syn-determinarii este imperios necesara o transcendere autentica decisa dinspre interactiune spre corelatia cuantica, recunoscand faptul ( fizic ) fundamental ca activarea unui proces poate fi realizata nu doar prin coliziune ci si prin sin-cronizare/ rezonantza. Pt. cei interesati de clarificarea metodologica a visului Paulian ( pe care Jung l-a descris de numeroase ori fara insa a-l explicita ) si , corelativ, a syn-determinarii ( la nivelul autenticitatii XXI ! ) sugerez interpretarea cercului orizontal ca orizont real al experientelor cauzale ( desfasurate in spatiu-timp ) si a cercului vertical – fundamental – ca orizont virtual / acauzal ( potential-posibil / spiritual), incluzand experientele ( trairile ) psihice, creierul fiind ” un simulator de posibil”. In opinia mea,visul paulian poate fi interpretat ca un avertisment grav referitor la atitudinea …militanta a lui W.Pauli impotriva ” virtualizarii fizicii”, respectiv impotriva ” cercului vertical”; dupa cum se stie , ultimele incercari creative ale ( totusi ) marelui fizician – caracterizate prin ramanerea in cadrele spatio-temporale ale ” cercului orizontal”- s-au soldat cu un esec total , urmat de moartea precipitata a acestuia la o varsta…virtual tanara ( 58 ani ). Pot fi de ajutor intr-o masura semnificativa: determinatia de tip holografic ( vezi lucrarile lui Bohm si Pribram ) , capitolul final (6 ) al cartii – unicat ( ” The Quantum Enigma” – Finding the Hidden Key ) a profesorului american Wolfgang SMITH, capitol intitulat ” Vertical Causality” si, last not least, descrierea sistemului “unconscious ” ( in termeni aproape…potentiali ) propusa intr-o forma concentrata in pasajul urmator de catre Dr. Marie-Luise von FRANZ -colaboratoarea apropiata a lui C.G.Jung:
" In the unconscious (...) all the contents are blurred and merge into one another ( inseparabilitate 100%! De comparat cu cerinta /preferinta cartesiana exclusiva pt. ideile / lucrurile / cauzele clare si distincte = principiul separabilitatii ) and one never knows exactly what or where anything is ( negarea determinatiei calitative caracteristica potentialitatii si, corelativ, a principiului localitatii ) , or where one thing begins and ends ( negarea timpului ca durata; parantezele imi apartin, FF).
Aportul lui C.G.Jung la rectificarea intelegerii esentei cunoasterii este inca prea putin ( re )cunoscut / pretuit; contributia decisiva a marelui psiholog / psihiatrist elvetian la edificarea procesului numit de mine LPIn al cunoasterii este comparabila cu cea a lui Immanuel Kant, fiind reliefata prin situarea sa binemeritata in urmatoarea contextualitate istorica cu adevarat exceptionala:
Platon ( Forms ) → Medieval era ( intellect ) → Hume ( Treatise on Human Nature) → Kant ( a priori knowledge ) → Jung ( collective unconscious = sursa intuitiei)
iii. Care dintre aspectele definitorii ale filosofiei kantiene au fost cu adevarat infirmate de dezvoltarea contemporana a stiintei si ce latura ignorata / subevaluata de Kant a fost promovata in primul plan? In orice caz " lucrul in sine " nu a fost eliminat si nici macar diminuat ( cum se afirma adesea, inclusiv in paginile cartii la care ma refer ) ca un concept/model de referinta in cunoasterea contemporana ( vezi interesul actual crescand atribuit Formelor Platoniciene , pe care Kant nu le-a apreciat totusi prea mult intrucat ar fi...generatoare de iluzii ) sau "esentei originare " in sensul lui Heidegger ). In schimb accentul pus de Kant pe categoria substantza nu s-a confirmat decat partial, promovandu-se " in loc" cu mult aplomb rolul formei, inclusiv ca " substantial form ".
===========
Mentionez ca inseparabilitatea ( de distincte ) poate fi pusa in lucru si pe un plan regional, cazul sensibilismului - referential integrativ semnificativ introdus recent ( Kant and empiricists- Oxford , 2005 ) de catre Wayne WAXMAN, intr-o tentativa desemnata de autor ca " understanding understanding"; in acest caz , elaborarea noastra trans-regionala ar putea fi numita... understanding understanding understanding. Doresc sa evidentiez, ca pe o placuta surpriza, interesul revigorat al cercetarii filosofice americane contemporane fata de filosofia Kantiana, care prea adesea a fost abordata ( nu numai in Romania ) de pe pozitiile unui simplist si/sau sterilizant " amorphous craftmanship". Cea mai buna concretizare a afirmatiei mele optimiste o constituie lucrarile Professor Patricia KITCHER ( Columbia University ), aparute in prestigioasa Oxford University Press : Kant's Transcendental Psychology ( 1990 ) si Kant's Thinker ( 2011 ).
===========================
Perspectiva XXI: See the Whole Picture!
Cautarile mele incipiente - marcate de sute de ore petrecute in salile de studiu ale Bibliotecii Academiei Romane din Bucuresti- au vizat in mod special filosofia lui Platon si fizica einsteiniana dar... dubla deceptie: Platonismul neaga in mod explicit existenta oricarei legaturi intre lumea noumenala ( Forme / Idei ) si cea sensibila; cat despre Einstein - nici urma de sprijin metodologic datorita faptului ca el a fost dintotdeauna mecanicist la nivelul intregului. Ulterior , luand nota ca filosofia platoniciana reprezinta in esenta o combinatie a lui Socrate ( cu ideea lui cruciala- refuzata de Platon!- a existentei universalului - unde credeti? - in chiar inima sensibilului si nu undeva in afara) cu Heraclit- ideea de flux
Plato and Socrates in a medieval depiction
Fig.6 La inceput a fost ...Forma
am revenit la Ideile/ Formele, de acum rectificate, ale lui Platon / Socrate ( = genele Quantum-ului) si am cautat /gasit sugestii incurajatoare,deosebit de fecunde in primul rand in filosofia semiotica a americanului Ch. Peirce, in lucrarile lui R.Penrose cat si in fizica lui Bohm, Bell,Holland,'t Hooft. Intrucat aceasta conceptie realmente fabuloasa o voi trata in detaliu cu alta ocazie , aici ma voi limita la cateva trimiteri / citate reprezentative din unii autori deja mentionati, nu inainte de a va prilejui trairea ( impreuna cu mine a) unui moment de profunda satisfactie...metodologica,prin sublinierea unei conexiuni trans-milenare intre filosoful antic Socrate ( cu ideea curajoasa a vulgarizarii universalului prin plasarea lui in interiorul formelor sensibile) si ...fizicianul american Mark Silverman, contemporanul nostru, care afirma recent:" Like the quantum interference phenomena (...) the ( universal- FF ) phenomenon of quantum beats is intrinsic to each atom and not a cooperative interaction between atoms...".
Charles Sanders PEIRCE ( 1839-1914 )
Ch. Peirce despre qualia ( = esente potentiale ): Basic ideas and forms exist only as potentials in a sea of a spontaneously complex dynamics including emotions, basic qualities, and mathematical forms. Conform lui Sören Brier ( Cybersemiotics, 2008 ): "The implications of Peirce's philosophy and method is that " qualia" and "the inner life" potentially exist from the beginning..."
D. Bohm : pe langa introducerea unui generos context metodologic desemnat prin " situatia totala " sugereaza ca in lumea reala ar putea exista un inner program sub forma unui set de legi fizice inca nedescoperite. Conform lui Kent A.Peacock ( The Quantum Revolution , 2008, p.136 ) this " might be some inner logic , some program or set of laws controlling the world, that is not inherently in space and time at all, but that produces space and time as a byproduct...".
Peter Holland ( Quantum Theory of Motion, 1993): " Prior to Bohm's work it was appreciated that quantum mechanics is nonlocal; every part of a quantum system depends on every other part and is subjected to organization by the whole."
J.S.Bell: " as Bell has put it, there is a complete rapport established at the very beginning of the universe between the net results and the total measurement situation including the physicists who set the experiment up and carry it out. " ( from D.Bohm, B.J.Hiley - The Undivided Universe, 1993, p. 341).
Gerard 't Hooft ( The Free Will Postulate in Quantum Mechanics, 2007 ): " the events in the entire universe were essentially fixed at the same moment it came into being: the conditions at the Big Bang were decisive all the way up to and including the events characterizing the " final apocalypse."
Astfel de sugestii metodologice edificatoare , plus categoria de " potential in sens larg " ( sensul ingust fiind cel redat aproximativ de conceptul popperian " propensity") au stat la baza elaborarii la Evanston- Illinois a modelului LPIn (or, in other terms- Quantum Genetics ).
Cam cu astfel de idei am ajuns in America , intentionand sa le dezvolt la modul intensiv, incepand spre exemplu cu stadializarea elaborata XXI a procesului de masurare in fizica cuantica. Conform planurilor de acasa am abordat frontal,aproape imediat ( deci in 1998 ) Institutul de Inalte Studii- Princeton ( N.J. ), fiind recomandat constructiv de catre trei profesori toti din Romania ( Univ. Transilvania - Brasov ). Le reproduc in continuare numele , alaturand totodata multumirile mele cordiale : Prof. Dr. Chim. Silvia PATACHIA , Prof. Dr. Ing. Iuliana LUPU si Prof. Dr. Romulus CHIRITA ( Filosofie ). Demersul meu a fost respins pe temeiuri pur birocratice , altfel spus am fost considerat prea ..varstnic,desi varsta mea reala la acea data era inca " 40", Institutul preferand sa promoveze cercetatori tineri din categoria 30 ani. Scurt, americaneste, fara drept de apel.
================================================================================================
" Un dar facut de Romania - Americii "
Fiul meu Florin Jr.( antrenat in proportie de 100 %, de-a lungul a 10 ani, de catre...tatal sau ) - fost multiplu campion de sah - juniori al Romaniei, locul 1-2 in Europa ( 1994 )
precum si Campion Olimpic ( 1996 ) a venit si el in America animat de ambitii sportive remarcabile , confirmand neintarziat aceste ambitii prin cateva rezultate mai mult decat promitatoare : inca din primele luni americane a castigat un turneu de sah organizat de un Club din Chicago cu un scor incredibil ( 12 puncte din 12 partide ! ), dupa care a castigat titlul de Campion SUA ( pe High Schools ) si Campion Universitar ( 1998/ 2000) fiind declarat - la cei 17 ani ai sai - cel mai bun sahist american la categoria 21 ani. Presa a scris despre el ( apreciindu-l ca pe " un dar facut de Romania - Americii "- am fost felicitati oficial , inclusiv de unii senatori dar...atat! Concurand pentru o bursa de $ 30,000 pe an pt. a se putea dedica sahului / turneelor a fost...refuzat fiind preferat un jucator ...mai tanar, fara nicio perspectiva reala ( avand un coeficient ELO cu 400 puncte inferior ). Florin, ca si tatal sau de altfel, a acuzat profund aceasta decizie absurda , hotarandu-se pur si simplu sa abandoneze sahul. Acest dublu abandon ( eu - cercetarea , el - sportul ) a durat circa 10 ani ( cam pana in 2009 ) cand amandoi am decis sa luam America asa cum este ea si nu cum am fi dorit noi sa fie. Revenirea noastra din " criza americana " s-a produs cu rezultate remarcabile de la bun inceput: eu am deschis un blog de succes, cu cititori in toate marile tari ale lumii, reusind de asemenea sa public in 2010 si o carte substantiala intitulata " Beyond Descartes - from Separability to Inseparability", in vreme ce Florin Jr. s-a impus in cateva turnee, reusind ca in 2010 sa devina International Master si Campionul de sah al statului Illinois ( in mod normal, dupa parerea mea, el ar fi trebuit sa fie un component de baza al Echipei Olimpice a SUA). Aceasta revenire / perfectionare de la un an la altul a lui Florin Jr. a fost remarcata si de specialisti , recent fiindu-i atribuit un premiu special pt. "Most Improved Player" , alaturat fiind publicat articolul oficial insotitor. In concluzie , se pare ca amandoi am iesit din criza regasindu-ne, cu forte aproape neafectate de acesti ani amari, asa incat...prietenii nostri pot conta pe noi in continuare.
Most Improved Player:
Unlike the above award, the choice for this award was extremely close between Felecan and Board Three All Star IM Daniel Rensch (ARZ), both of whom drastically improved upon their last season's and entire previous USCL play drastically in 2010. Arguments could be made for either of them to get this award, but in the stat that is considered most important for this award: the difference between a player's current season and previous season, Felecan seemed to have the edge and so was given the honor. Going from a 2.5 / 8 to scoring 5.0 / 9 really speaks for itself, and in his strong season included several important victories such as a win over Board Two All Star FM Lee and a GOTW and huge upset against GM Shulman. Rensch also had a strong turn going from 2.0 / 5 to 4.0 / 6 likewise showcasing a GOTW performance against WFM Abrahamyan. Rensch was nearly given the award since, when considering all of each player's previous USCL play, his overall improvement was much more drastic. But again, as the improvement from previous season is considered the most relevant, really only having a slightly sub par -1 season in 2009 compared to Felecan's -3 there, Felecan wound up narrowly taking the prize.
P S
Intrucat fotografia oficiala de mai sus, e mai curand veche si nu chiar fidela ( Florin aparand ca fiul unui...bucatar prosper - ceea ce nu e cazul ) am preferat sa atasez, pt. prieteni, o imagine mai veridica ( stanga ) precum si o imagine...istorica, datand de pe vremea cand fiul meu nu se decisese ce sa aleaga - sahul sau...tenisul.
Photo courtesy : P.E. Moran
Photo Courtesy: T.Rias
